Locatarii unui bloc din Iași sunt într-o situație disperată după ce au plătit 42.000 de lei pentru reparații la acoperișul imobilului, iar apa continuă să se infiltreze în apartamente. Este vorba despre blocul DF8 de pe strada Strămoșilor din cartierul Dacia.
Asociația de proprietari a semnat un contract cu firma Nicu Sebastian Construct SRL în luna septembrie, însă lucrarea nu a fost finalizată nici până acum. Locatarii susțin că au descoperit mai multe nereguli privind calitatea lucrărilor.
Asociația a plătit 42.000 de lei pentru reparații
Locatarii din blocul DF8, care are patru etaje, s-au întrunit pentru a discuta despre reparațiile la hidroizolația imobilului, având în vedere că apartamentele de la ultimele etaje au fost afectate de infiltrații. În cele din urmă, președintele asociației, Cristian Ursachi, a venit cu o propunere de lucrare cu care oamenii au fost de acord pentru suma de 42.000 de lei.
„Aveam probleme cu infiltrațiile de mai mult timp. Am discutat între noi și am cerut la asociație să facem lucrările necesare. Nu puteam sta așa. Mama mea locuiește în apartamentul respectiv, însă eu o reprezint legal. Am găsit oferte de la trei firme. Am venit și am discutat cu președintele. I-am prezentat situația. Ulterior, a precizat el că a găsit o firmă mai ieftină și vom face lucrările. Locatarii din bloc au plătit contribuția în câteva luni și s-a adunat suma respectivă, de 42.000 de lei. A fost semnat contractul, iar în luna septembrie 2026 au început lucrările, care aveau termen o lună”, a precizat Dumitru Oloieru.
Dumitru Oloieru o reprezintă legal pe mama sa, care este proprietara apartamentului 19 din blocul respectiv. Acesta susține că a identificat din start problemele privind modul în care erau făcute lucrările. Pe bloc era un strat de pietriș care ar fi fost folosit pentru a ascunde problemele de la stratul de carton proaspăt montat.
„Muncitorii au venit, eu am fost liber câteva zile și am putut să văd cum se lucrează. Efectiv au lipit cartonul direct așa peste cartonul vechi, nici măcar nu au dat o mătură să curețe. Păi cum să prindă cartonul ăla? După ce au pus primul strat de carton, au împrăștiat din nou pietrișul care era pe bloc, ca să dea lucrarea la gata. Atunci am început să facem scandal și presiuni la asociație, că nu e posibil așa ceva”, a mai spus bărbatul.
Locatarii blocului sunt revoltați de lucrările la acoperiș
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2026/10/locatari-bloc-acoperis-44-1.jpg)
Oamenii s-au panicat când au văzut cum arată acoperișul cu primul strat de carton, iar locatarii de la ultimul etaj au plătit câte 1.000 de lei suplimentar, pentru încă un strat de carton.
„Am mai plătit câte 1.000 de lei fiecare locatar de la ultimul etaj, ca să mai dăm firmei respective să mai pună un strat de carton. Au fost de acord, nu ne-au dat chitanță, nimic. Au venit și au pus al doilea strat de carton, iar la prima ploaie am avut infiltrații în apartamente și în casa scării. Lucrarea este făcută de mântuială: cartonul se desprinde cu mâna, este plin de găuri și sunt bucăți diferite, dimensiuni diferite. Probabil ce au găsit și ei. Muncitorii nu cred că au mai pus carton de ăla vreodată”, a precizat Dumitru Oloieru.
După ce a fost montat al doilea strat de carton, în urmă cu o săptămână, la prima ploaie, apartamentele au fost din nou inundate de apa de pe acoperiș. În unele locuri, infiltrațiile au ajuns chiar până la etajul trei.
„Am avut infiltrație în casă acum câteva zile. Curgea apa de la un fir electric. Noroc că nu aveam niciun bec pus acolo! Dar cum este posibil, după ce am plătit atât? Eu, inițial, nu credeam acest lucru, dar ne-a avertizat domnul Dumitru și, când am urcat pe bloc, am văzut ce au făcut. Dezastru. Am mai plătit și 1.000 de lei ca să mai fie montat un strat de carton”, a precizat Elena Capătă, locatar din bloc.
Locatarii au cerut contractul de la asociația de proprietari, iar ulterior au descoperit că în document erau deja prevăzute două straturi de carton, deși ei au plătit câte 1.000 de lei suplimentar.
„Am făcut presiuni la administrație și am cerut contractul cu firma. Acolo era stipulat că vor fi două straturi de carton, dar ei, după primul, voiau să încheie. Noi am plătit câte 1.000 de lei suplimentar, pentru un alt strat, care, de fapt, era deja plătit. Efectiv, ne-au păcălit, așa, pe față. Am plătit de două ori pentru aceeași lucrare. Ulterior, am precizat toate aceste lucruri și au promis că vor mai veni cu un strat de carton, dar dacă va fi pus la fel, tot degeaba”, a spus Dumitru Oloieru.
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2026/10/locatari-bloc-acoperis-20-1.jpg)
Președintele este mulțumit de lucrare
Am mers chiar la ușa președintelui de asociație, Cristian Ursache, însă acesta nu era acasă. Ulterior, am luat legătura cu acesta telefonic. Președintele s-a arătat mulțumit de cum au evoluat lucrările și a precizat că problema va fi rezolvată abia după cel de-al treilea strat de carton.
„Lucrarea este conformă. Eu, unul, sunt mulțumit de cum a ieșit. Trebuie să mai fie acum instalat al treilea strat de carton și nu va mai fi nicio problemă cu infiltrațiile. Oamenii sunt răuvoitori. Domnul Dumitru nu a lăsat oamenii să facă treabă și a sabotat lucrarea. A amenințat pe toată lumea. Are o atitudine de superioritate față de toată lumea. Nu așa se face. Avem filmări și dovezi: după ce s-a tras primul strat, domnul Dumitru a fost acolo și a făcut scandal. Când au început lucrarea, a fost niște pietriș de care nu s-a știut. Muncitorii au mutat pietrișul la altă scară, vecinul respectiv a fost nemulțumit, iar după ce s-a tras primul strat, pietrișul a fost amplasat la loc. Când s-a făcut acest lucru, cartonul a mai fost avariat cu lopețile. În perioada următoare, lucrarea va fi finalizată. Am reușit să convingem firma să preia și pietrișul, care era foarte mult și nu era stipulat în contract”, a precizat Cristian Ursachi, președintele Asociației de Proprietari strada Strămoșilor nr. 33.
Patronul firmei promite reparații la cei afectați
Am discutat și cu Nicu Cucu, patronul firmei Nicu Sebastian Construct SRL. Acesta susține că infiltrațiile sunt, de fapt, de la gurile de scurgere de pe acoperiș și că nu este cartonul de vină. Nicu Cucu a precizat chiar că va plăti el reparațiile unde au fost infiltrații. Am căutat mai multe informații despre firma respectivă. Conform datelor publice, nu sunt informații cu privire la cifra de afaceri, încasări, datorii și numărul de angajați.
„Eu am fost înțelegător cu oamenii, le-am ascultat toate problemele. Avem 8 ani de experiență de când luăm lucrări, nu am avut niciodată reclamații. Inițial, contractul era doar pentru înlocuit cartonul, dar pe parcurs au apărut tot felul de probleme: ba scurgerile, ba găurile de aerisire. Plus, nu mai spun, mașinile de pietriș de care nu ne-a spus nimeni. Am fost de acord să facem lucrare și să luăm inclusiv pietrișul. Mai avem de luat de acolo. Au fost probleme cu un bărbat de la o altă scară: ne-a furat buteliile. Era supărat că îi afectăm apartamentul. Nu ne-a lăsat să facem treaba. Materialele sunt conforme, lucrarea este corectă și sunt dispus să facem toate reparațiile necesare unde au fost infiltrații. Chiar s-a descoperit că infiltrațiile erau de la gurile de scurgere de fapt, nu de la carton. Noi, zilele următoare, vrem să finalizăm lucrarea”, a spus Nicu Cucu, patronul firmei Nicu Sebastian Construct SRL.
Locatarii blocului DF8 au plătit 42.000 de lei pentru o lucrare de reparații la acoperiș, dar în schimb s-au ales cu o bătaie și mai mare de cap.
La asociatii , tot timpul sunt scandalagii . Si cand lucrarea iese perfect tot suparati sunt unii proprietari : cica nu s-a facut licitatie publica, nu e transparenta !
Orice ai face, oricat de bine ai face , tot se gaseste unul care sa strice linistea si buna intelegere !
Mai bine spus peste tot exista cite un dobitoc mincinos si tupeist, care face scandal. Dar si in contract trebuia stipulat ca trebuie garantii, trebuia facuta receptia cu probe, iar contractul trebuia sa fie citit de toti locatarii, inainte de a fi semnat.
Din pacate, toata scara e plina de dobitoci mincinosi si tupeisti.
Doamne,mereu sunt nemulțumiri intr.o asociatie de proprietari; măi oamenilor, președintele vă vrea doar binele: vă oferă apă de ploaie gratis …0.0 lei m³ de apă.
De fapt e un program pilot cu fonduri extra – comunitare prin care locatarilor de la etajele superioare să li se ofere apă de ploaie la pretz de zero lei/ tva inclus. După cum dvs. ati și obs., deja această instalație extraterestră ( inspirată după planurile gasite de un cercetător ieșean ce a lucrat în deja celebra Area 51 ) …instalatzia funcționează 100%: locatarii au apă în casă 24/24 h …free !!!
P S: NU MAI COMENTAȚI ȘI DAȚI BUNĂ ZIUA,D.LUI PREȘEDINTE.
Arătați respect vârstei dar și funcției, el și stafful s.au zbătut să imlementeze acest program ( în premieră ) în scara dvs.
….
Dacă totul e ok, urmează și faza 2( CURENT GRATIS, ZERO LEI – INDIFERENT DE CÂT CONSUMI )
– TOT PT 400 MILIOANE DE LEI VĂ SCOATE UȘA DE LA SCARA BLOCULUI ȘI VĂ DĂ O GAURĂ-N UȘA DE LA APARTAMENT PLUS CÂTE O GAURĂ IN PERETELE EXTERIOR…ȘI AVEȚI CURENT GRATIS.
– 500 EURO DE APARTAMENT, DAR SCĂPAȚI DE FACTURILE MARI LA CURENT.
…
Dacă totul e ok, aceste es programe o să fie implementate ( doar la cererea locatarilor ) și la alte asociații.
…
🪀AVERTISMENT
– DACĂ NU VĂ POTOLIȚI, RISCAȚI CA ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI SĂ FIE DESFIINȚATĂ ȘI DVS SĂ SCĂPAȚI DEFINITIV DE PLATA ÎNTREȚINERII LA BLOC.
DAR V.A TREBUI SĂ VĂ PLĂTIȚI SINGURI LUMINA,APA…! EU, DAR ȘI ALȚII, NU CREDEM CĂ SUNTEȚI IN STARE SĂ VĂ GOSPODARIȚI SINGURI.
.
VOI, PROPRIETARII AVEȚI MARE NEVOIE DE UN TĂTUC CARE SĂ VĂ INDRUME. NU VĂ DESCURCAȚI SINGURI IN LUMEA REALĂ. OAMENII ESTE RĂI,FURNIZORII DE UTILITĂȚI ESTE HAPSÂNI DAR UN TĂTIC BUN( CENZOR, PREȘEDINTE,CONTABIL,ETC) VĂ INDRUMĂ ÎN MOD CORECT ȘI VEGHEAZĂ LA LINIȘTEA DVS..TOTUL PT O SUMĂ DE BANI,DATI LUNA DE LUNA.🤤😋
De ce urli, analfabetule?
Dar pereții dărâmați de toți proprietarii care vor apartamente ca ,, afară,,??!! Lucrările neautorizate ptr că,,noi,, suntem proprietari??!!..nu vă miroase gura?😂
Într-un bloc din DF8, acoperișul nu este doar o structură tehnică, ci scena unui spectacol absurd în care administrația, firma executantă și câțiva locatari joacă roluri perfect distribuite într-o comedie juridică involuntară.
I. Președintele Ursachi – regizorul marelui fiasco
Cristian Ursachi, președintele asociației, se comportă ca un dirijor al propriei opere: el aduce firma, el negociază contractul, el semnează lucrarea, el colectează banii, iar la final declară solemn că totul este „conform”.
Conform cu ce, nu e clar. Cu realitatea sigur nu.
Când apa se prelinge prin firul electric în apartamentul doamnei Elenei Capătă, președintele nu vede o problemă tehnică, ci o „nemulțumire nejustificată”.
E firesc: când tu ai ales firma, tu ai decis materialele și tu ai aprobat lucrarea, e greu să recunoști că acoperișul e un fiasco.
Contractul prevedea două straturi, dar locatarii au fost taxați pentru încă unul, fără acte, fără chitanțe, fără justificări.
În limbajul dreptului civil, asta miroase a înșelăciune contractuală.
În limbajul oamenilor: „și-a făcut și el partea”.
Și ca să fie spectacolul complet, președintele recunoaște că primul strat a fost avariat cu lopețile.
Hidroizolație cu lopeți – un concept tehnic demn de manualele de umor negru.
II. Firma Nicu Sebastian Construct SRL – campionii cartonului etern
Patronul firmei, Nicu Cucu, vine cu o explicație care ar merita premiu pentru creativitate:
„Nu cartonul e de vină, sunt scurgerile.”
Cartonul care se desprinde cu mâna, cartonul pus peste cartonul vechi, cartonul găurit, cartonul de dimensiuni diferite… toate sunt, în viziunea firmei, materiale impecabile.
Vinovată e ploaia, natura, universul – orice, numai lucrarea nu.
Firma nu are date publice despre activitate, angajați sau cifră de afaceri.
O entitate fantomă, dar cu mare experiență în lipit carton peste carton și în dat vina pe fenomene meteorologice.
Patronul promite că va plăti reparațiile.
Promisiune clasică: „Rezolvăm noi… după ce mai punem un strat.”
Stratul trei, stratul patru, stratul cinci – până acoperișul devine o prăjitură de carton, dar tot curge.
III. Dumitru Oloieru și Elena Capătă – martorii incomozi ai realității
Domnul Dumitru Oloieru este singurul care a urcat pe bloc, a văzut cum se lucrează și a spus adevărul.
În logica administrației, asta îl transformă automat în „sabotor”.
În România, cine vede neregulile devine dușmanul lucrării, nu aliatul ei.
Doamna Elena Capătă, care a trăit infiltrările în propriul apartament, este tratată ca „răuvoitoare”.
În viziunea președintelui, dacă ai apă în casă după o lucrare de 42000 lei, tu ești problema, nu lucrarea.
IV. Matematica absurdă a straturilor
Contractul prevedea două straturi.
Firma a pus unul.
Locatarii au plătit încă unul.
Firma a pus al doilea.
Președintele spune că mai trebuie un al treilea.
Matematica românească:
2 straturi în contract + 1 strat plătit separat + 1 strat promis = 4 straturi.
Rezultatul?
Apa ajunge până la etajul 3.
V. Concluzia – o comedie juridică cu final tragic pentru locatari
Situația de la DF8 este un caz școală de:
• administrare incompetentă,
• contractare dubioasă,
• execuție neconformă,
• înșelăciune prin omisiune,
• justificări tehnice ridicole,
• complicitate între președinte și executant,
• prejudiciu real pentru locatari,
• și o atitudine sfidătoare din partea celor responsabili.
Acoperișul curge, banii s-au dus, iar președintele și firma sunt mulțumiți.
Locatarii rămân cu realitatea: infiltrații, nervi, bani pierduți și un președinte care le spune că „totul e conform”.
Un suport de curs perfect pentru un manual de „așa NU se administrează un imobil”.
Sa inteleg ca tu esti tampitul care a pus bete in roate de la inceput! Probabil esti cel care sta la ultimul etaj.
Aveti mate dreptate si pariu pe 1 sticla vin ca dupa al 3 lea strat de carton va mai trebui un al 4 lea strat. 😂😂 Acum stau si ma intreb ce simplu era daca era posibil sa dea niste pante cumva la acoperis si apa sa se duca direct catre scurgeri…
Primaria sa se autosesizeze si la blocul 790 sc C…. oferta de 60000 lei – si s-a platit 75000 lei…..
Cu aceasta forma de organizare in baza Legii asociatiilor de proprietari, vor exista certuri, furturi, oameni caposi si locatari si administratori,….De fapt este preluata din vechea lege a asociatiilor de locatari. Ar trebui sa existe ceva, reguli, regulamente, legi prin care proprietarul de apartament sa nu aiba niciun stres, sa nu-l intereseze ca-i facut bine acoperisul sau ca administratorul a favorizat pe cineva la lucrari. Toata deservirea sa apartina unei entitati, iar locatarii sa cunoasca doar preturile si sa plateasca. Mai ganditiva ieseni la confortul dumneavoastra!
Acei care au dat 1000 de lei cum si-au receptionat lucrarea?
scuze,cate 1000 de lei.
Au fost de acord, nu ne-au dat chitanță, nimic.Pai de ce nu ati cerut chitanta?Daca facea presedintele asa?De ce n-ati insistat voi la constructor,cei care ati dat bani fara chitanta,ca lucrarea nu este buna?
Domne deci eu va zic sincera ca nu are cnva vina aicea ca decit natura nea batut joc de noi cu fenomenele ei hidrologice!! 42 de mii de lei e multi bani dar si apa cand vine de sus nu are barieră de stop sau semne de circulatie sa o opreasca constructorii ia pus acoperis nou nouț dar ploia a gasit ea o gaură printre picaturi ca e hoata apa asta nare ce sai faci.
Dupa parerea mea nu e nimeni vinovat sa acuzam pe cineva penal sau adminstrativ ca administratoru a dat banii la baieti de buna credinta si meșterii o dat cu smoală de toti banii dar probabil o batut vintu invers decat au dat ei cu trafaletu. Âmi pare că practic lucrarea e fff buna dar pacat ca a plouat chiar acuma!! Daca nu ploua deloc totul era uscat si perfect si stateam toti linistiti in casi fara scandaluri la asociatie. Sa avem pshilogie pozitiva si sa asteptam sami se usuce tavanul de la sine ca soarele e moca nu costa 420 de sute de milioane ca acoperisu va poop si sanatate la toata lumea sa nu mai fiti rai…kiar âmi pare rău de cei care are apă pe tavan…csf ncsf! 🙂↔️🌧️
Ruinele alea sunt blocuri de locuit? Ce sa izolezi acolo, sunt buncare de beton bune doar daca vine razboiul. Nu vine primarul sa puna decoratiuni de Craciun ca la aia suntem primii? Tin de ploaie.