Prima pagină » Actualitate » Codrin Ștefănescu, după ce l-a vizitat pe Liviu Dragnea: „O duce rău cu sănătatea, o duce rău în general“

Codrin Ștefănescu, după ce l-a vizitat pe Liviu Dragnea: „O duce rău cu sănătatea, o duce rău în general“

30 oct. 2020, 14:16,
Cristian ZAVASTIN în Actualitate

Fostul secretar general al PSD, Codrin Ștefănescu, a scris pe pagina sa de Facebook, după ce a fost în vizită la Liviu Dragnea, la penitenciar, despre situația medical a acestuia.

Codrin Ștefănescu susține că fostul lider al social democraților are o stare de sănătate precară și i se refuză să fie scos la muncă.

„Astăzi (n.r. joi) am fost să-l văd pe Liviu Dragnea! O duce rău cu sănătatea, o duce rău în general. Nu vor să-l scoată nici la muncă, nu i se permite nici să-și îngrijească problemele de sănătate. Așteaptă și așteaptă ca cineva sa pună în practică decizia definitivă a instanței în acest sens. La el nu se aplică, indiferent de consecințe! Se chinuie, dar e puternic și va rezista! Dacă cei care îl prețuiesc și îl susțin vor să-i scrie, o pot face! Liviu Dragnea, Penitenciarul Rahova, Șoseaua Alexandria nr 154, sector 5, București, cod Poștal 51527. Am promis că vă țin la curent cu starea sa, asta am făcut!” a scris Codrin Ștefănescu pe pagina sa de Facebook.

Codrin Ștefănescu: „Trebuie să reziști cu preț!“

Fostul secretar general PSD Codrin Ștefănescu și liderul PSD Neamț Ionel Arsene i-au trimis lui Liviu Dragnea mesaje de ziua sa. La împlinirea vârstei de 58 de ani, cei doi i-au transmis „La Mulți Ani“ și mesaje de încurajare.

„Astăzi e ziua ta de naștere, Liviu! Îți doresc multă sănătate si multă putere, ca să treci cu bine și prin această cumplită încercare! Trebuie să reziști cu orice preț! Pentru că te așteaptă familia, prietenii și foarte mulți români care se gândesc mereu la tine!”, a scris și Codrin Ștefănescu pe pagina sa de Facebook.

Organizația PSD Teleorman a distribuit și ea postarea lui Codrin Ștefănescu.

Liviu Dragnea, aniversare în închisoare

Liviu Dragnea a împlinit miercuri, 28 octombrie, 58 de ani și și-a petrecut ziua de naștere în închisoare, acolo unde are de ispășit pedeapsa de 3 ani și jumătate în dosarul angajărilor fictive.

Codrin Ștefănescu a declarat că fostul șef al PSD are mari probleme de sănătate, și, mai mult, riscă să fie singur de ziua lui, pentru că procedurile de vizită sunt complicate.

„El primește în vizită pe oricine, problema este că vizitele la el sunt tot timpul opturate. Data trecută când am fost în vizită am cerut timp de o săptămână aprobare, eu cu soția lui, Irina. Într-un final, Irina nu a mai primit, am primit doar eu. Au zis sa-mi dea mie, că am gura mare. O duce prost cu sănătatea, are probleme mari cu coloana. Nu are voie să ridice obiecte grele“, a spus Codrin Ștefănescu.

Mesaj emoționant, transmis de Irina Tănase

Irina Tănase, iubita lui Liviu Dragnea, i-a adresat fostului liderul PSD un mesaj plin de dragoste cu ocazia zilei sale de naștere. Fostul lider PSD a împlinit astăzi vârsta de 58 de ani, anunță romaniatv.net.

„În seara asta, m-am îmbrăcat cu halatul tau, pentru că mi-am dorit să te simt cât mai aproape. Și Pinkie toarce lipită de el, sigur că și ei îi este dor de tine. Îmi lipsești atât de mult că nu pot descrie în cuvinte cât de tare mă doare sufletul, te iubesc și îmi doresc să ieși de acolo sănătos și cât mai curând, să vii înapoi acasă, la noi!”, a scris Irina Tănase într-un mesaj pentru Liviu Dragnea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 decembrie 2024
12 decembrie 2024