Muzeul Drents, locul de unde au dispărut în ianuarie faimosul coif de aur de la Coțofenești și brățările dacice, se află acum în centrul unui scandal uriaș de securitate, după ce presa italiană (citând o importantă televiziune olandeză) a dezvăluit că instituția fusese avertizată în mod explicit că vitrinele sale nu rezistă unui atac serios.
Un raport al asiguratorului, consultat ulterior de jurnaliștii RTL Nieuws, arăta clar că geamurile în care erau expuse obiectele românești valorând milioane de euro erau mult prea fragile. Compania de asigurări recomandase înlocuirea lor cu sticlă mult mai rezistentă, capabilă să reziste cel puțin cinci minute unui atac violent. Muzeul nu a făcut însă această modernizare esențială, o decizie care avea să coste scump.
Muzeul Drents, acuzat de neglijență uriașă
În noaptea de 24 spre 25 ianuarie, trei indivizi au detonat un exploziv puternic pentru a distruge o ușă exterioară și au pătruns direct în încăperea expoziției. Odată intrați, au spart vitrinele cu ciocane de demolare în mai puțin de trei minute, au pus mâna pe comori inestimabile ale patrimoniului românesc și au dispărut cu prada.
Faimosul coif de la Coțofenești (piesă unică, de valoare culturală incomensurabilă) devenise vedeta expoziției cu artefacte românești deschisă în vara lui 2024. Brățările dacice, la fel de prețioase, completau colecția împrumutată de la Muzeul Național de Istorie din București. Niciunul dintre obiecte nu a fost recuperat până acum.
Cu doar câteva săptămâni înainte de jaf, un expert al companiei de asigurări Aon inspectase expoziția și avertizase oficial că nivelul de „rezistență la efracție” este mult sub standardele necesare pentru astfel de valori. Deși muzeul a implementat alte sugestii (precum instalarea unor dispozitive de fum și întărirea ușilor) schimbarea geamurilor rămase „călcâiul lui Ahile” nu a mai avut loc.
Specialiștii intervievați ulterior de RTL s-au arătat uluiți, vorbind despre o „manoperă de proastă calitate” și o lipsă de responsabilitate flagrantă. Un oficial olandez remarcă ironic că asiguratorul nici măcar nu risca mare lucru: „Știu că, dacă ceva nu merge bine, statul plătește. De ce să se mai îngrijoreze atunci?”.
Același expert consideră „absurd” faptul că statul nu verifică singur dacă garanțiile de securitate sunt reale și temeinice: „În momentul în care atât muzeul, cât și asiguratorul admit că nivelul de protecție era inadecvat, vorbim deja despre o recunoaștere a vinovăției”.