Complicii lui Ionuț Moșteanu

Pentru a atinge maximum de impostură și tupeu, Ionuț Moșteanu trebuia, în mod obligatoriu, să trăiască într-un mediu adecvat și controlat. Care nu se reduce doar la USR, o formațiune născută aparent din societatea civilă și păstorită atât în trecut, cât și în prezent, de un alt impostor de talie națională, în acest moment ocupant ilegitim al Palatului Cotroceni. Voi analiza în cele ce urmează răul produs de Ionuț Moșteanu, în paralel cu rolul jucat de complicii săi.

Presa, și nu vreo altă instituție, a dezvăluit în cascadă, zilele trecute, faptul că Ionuț Moșteanu și-a falsificat cu cinism biografia, s-a prezentat în fața opiniei publice și a instituțiilor statului cu o făcătură dintre cele mai grosolane, prin care și-a asigurat ascensiunea, iar în final, consumat în aceste zile, a făcut literalmente de râs Armata Română, instituția cu cea mai mare credibilitate după Biserică. Cu acest individ în fruntea oștirii, parteneriatul militar nu numai cu Statele Unite, ci și cu statele NATO devine de neconceput. Cum mai poate să-i strângă mâna unui asemenea „păcălici” vreun ministru al Apărării din statele aliate? Cum ar mai putea cineva să-i încredințeze secrete cât de cât relevante ale statelor NATO, iar în plan intern, dincolo de imensa rușine provocată oștirii, cazul Moșteanu generează o profundă neîncredere atât în sistemul democratic, atât cât a mai rămas el, cât și în capacitatea statului de a dispune de anticorpi, de a preveni și, în ultimă instanță, de a elimina orice produs dăunător.

Dar Ionuț Moșteanu nu putea exista sub această formă și nu putea fi promovat până la rangul de viceprim-ministru al guvernului, ministru al Apărării și principal actor în CSAT fără a avea complici pe măsură. Alți și alți impostori, la vedere sau discreți. Înainte de a fi promovat în diverse funcții de partid și de stat, Ionuț Moșteanu a început prin a lucra, conform CV-ului pe care l-a prezentat, în diverse societăți cu capital privat, unde competențele lui trebuiau dovedite cu diplome în regulă. Se dovedește astăzi că toți angajatorii săi, fără excepție, ori au fost orbi, ori au fost complici. Iar Moșteanu, în această ipostază, nu putea să facă altceva decât să le producă daune. După această perioadă, situația s-a schimbat în mod fundamental. Impostorul a fost promovat în consilii de administrație și în instituții ale statului român. Acolo statutul său nu mai era opțional. Era obligatoriu ca, de fiecare dată, să-și prezinte, la pachet cu cuvenitele probe, studiile pe care le-a făcut și pregătirea profesională pe care o are. În această situație, angajatorii săi fie au fost pur și simplu complici ai unei infracțiuni continuate de fals și uz de fals și atunci se fac vinovați inclusiv sub aspect penal, fie au fost neglijenți și, din nou, se fac vinovați de o infracțiune gravă prevăzută în Codul Penal, care a generat prejudicii la nivelul statului.

Dar pentru a fi promovat, indiferent unde, individul a fost susținut, împins de la spate de liderii propriului partid. Adică de către liderii Uniunii Salvați România, care l-au propulsat în diverse sinecuri. Și aceștia, în măsura în care reprezintă un partid cât de cât responsabil, aveau obligația de a întreprinde minimum de diligențe, cele în final făcute de presă, verificând neconcordanțele evidente dintre CV și realitate, dintre diplomele false și diplomele autentice pe care le poate utiliza o persoană. Și aceștia sunt, desigur, tot complici.

Ionuț Moșteanu nu putea să ajungă în importanta poziție de viceprim-ministru și de ministru al Apărării și, în această calitate, de membru CSAT fără a depune un jurământ în fața celui care deține poziția de președinte al României, pe Constituție, și fără a se angaja ferm că respectă legile statului. Și jurământul său a fost un fals, la fel cum modul iresponsabil în care a fost promovat și susținut demonstrează putreziciunea, cel puțin la vârf, a clasei politice din România. Atenție însă: de la un anumit nivel intră, în mod obligatoriu, în joc serviciile secrete. Serviciul secret al Armatei și, în ordine, SRI și SIE. Și aceste servicii, plătite cu bani grei pentru a proteja siguranța națională, au capotat, deliberat sau nu. Cum a fost posibil ca o persoană căreia i s-a dat acces la cele mai importante secrete de stat să nu fie verificată la sânge, măcar pentru a se stabili dacă există sau nu motive de a fi șantajată de reprezentanții unor puteri străine? Cine sunt cei din serviciile secrete care trebuiau să verifice și nu au verificat?

Ei bine, dacă aș fi lovit la bibilică de vreuna dintre idiosincraziile prezente în ultimii ani în spațiul public, aș putea să merg atât de departe, dar nu merg, și să susțin ideea că acest teribil sabotaj împotriva României, rămas încă nesancționat de premier și de președintele numit, ar fi opera desăvârșită a lui Vladimir Putin și a pretinsului război hibrid pe care Kremlinul l-ar fi dezlănțuit împotriva României. Să fie Ionuț Moșteanu vreun „omuleț verde”?