Rusia „a pierdut deja din punct de vedere geopolitic” războiul din Ucraina şi se transformă într-un stat vasal al Chinei, a declarat preşedintele francez Emmanuel Macron într-un interviu acordat ziarului L’Opinion publicat duminică, 14 mai, relatează The Guardian.
„De facto, (Rusia) a intrat într-o formă de supunere în ceea ce priveşte China şi a pierdut accesul la Marea Baltică, care a fost esenţial, deoarece a determinat decizia Suediei şi Finlandei de a se alătura NATO. Acest lucru era de neconceput în urmă cu doar doi ani. Deci este deja o înfrângere geopolitică. Să fim clari, Rusia nu trebuie să câştige acest război din punct de vedere militar. Aşa că depinde de noi să vedem cum să-i ajutăm pe ucraineni în contraofensiva lor şi cum să pregătim chestiunea garanţiilor de securitate în cadrul negocierilor care vor avea loc în mod inevitabil””, a punctat Macron. care duminică seara urma să îl primească în vizită pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la Paris.
Concluziile lui Macron după vizita la Beijing
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a fost în acest weekend în vizite şi în Italia şi Germania, era aşteptat duminică seara în Franţa. Ar fi a doua oară când liderul ucrainean vine la Paris de la începutul acestui an. El a mai fost şi la începutul lunii februarie, când a luat cina cu Macron şi cu cancelarul german Olaf Scholz, după ce anterior fusese în Marea Britanie.
„Am spus întotdeauna că, în cele din urmă, arhitectura de securitate a Europei va trebui să apere pe deplin Ucraina. Dar ea trebuie să aibă în vedere, de asemenea, şi o non-confruntare cu Rusia şi reconstruirea unui echilibru durabil al forţelor”, a adăugat Macron, precizând: „Dar mai sunt încă mulţi paşi care trebuie făcuţi înainte de a ajunge la acest lucru”.
Ulterior, publicaţia The Wall Street Journal a scris, citând oficiali guvernamentali sub anonimat, că Germania, Franţa şi Marea Britanie, cei mai mari membri europeni ai NATO, cred că un pact care să oficializeze legături mai puternice între Alianţa Nord-Atlantică şi Ucraina ar putea fi o modalitate de a încuraja Kievul să înceapă discuţii de pace cu Rusia, chiar dacă Moscova continuă să ocupe teritoriul ucrainean. Planul ar urma să se afle pe ordinea de zi a summitului NATO care va avea loc în iulie la Vilnius şi la care Zelenski a fost invitat.
Rusia s-a reorientat definitiv spre Asia. China va fi principala beneficiara a materiilor prime rusesti. Rusia va avea asigurate fluxurile economice prin BRICS. Schimburile economice cu Vestul pot fi sistate complet, fara urmari negative. Ponderea BRICS in economia mondiala este mai mare decat ponderea G7.
Vizezi frumos si chiar erotic Rusia va face implozie in urmatorii ani,comertul cu Europa era vital ptr ei,vor vinde asiaticilor dar la ce preturi si cel mai important cat cantitativ sa mai vorbim de infrastructura?!?!
– Ponderea UE in economia mondiala este in continua scadere : 31% in anii 60, 13,99% in 2021.
– Ponderea in economia mondiala a celor celor 7 tari din G7 este sub ponderea celor 5 tari BRICS
– Peste 50% din cresterea economica mondiala provine din cele 5 tari BRICS.
– Productia industriala a Chinei este mai mare decat productia industriala a SUA+UE
Nu vad nimic de mirare in cifrele de mai sus. Era de asteptat. China face invatamant, UE face educatie. Asta e. China a avut o politica consecventa de crestere a valorilor timp de decenii, si acum culege rezultatele. Are mult mai multi oameni bine pregatiti in stiinte si in tehnica decat Vestul.
China este fabrica planetei.
adevarat. toate gadgeturile electronice din casa is made in prc.
Ptr trolii rutzi Nu mor caii cand vor cainii prohodul UE e un vis umed al vostru de zeci de ani asa ca Suka ruZia
Lista primelor 10 tari dpdv al PIB ajustat cu puterea de cumparare:
1. China
2. SUA
3. India
4. Japonia
5. Germania
6. Rusia
7. Indonezia
8. Brazilia
9. Franta
10. Marea Britanie
mutati-va in ruZia china india,lasati decadentul occident ptr cei mai „necajiti”
vad clasamentul si zic : nasol momentul, misto coliva.
10. Germania
9. Finlanda
8. Noua Zeelandă
7. Elveția
6. Olanda
5. Australia
4. Norvegia
3. Suedia
2. Danemarca
1. Canada
restul aberatiiilor sant visuri umede asiatice!
Acolo e bine fiindca se da moka. Dar moka are un cost : datoria externa. Toate cele 10 tari sunt supra indatorate. Iaca ce zice CEIC :
– Netherlands External Debt accounted for 376.6 % of the country’s Nominal GDP in 2022.
– France External Debt accounted for 256.2 % of the country’s Nominal GDP in 2021.
Daca mai vreti, cautati si voi.
Pai normal ca-i veselie cand traiesti pe datorie!!!
Cand si cum vor plati tarile care traiesc pe datorie? – asta-i intrebarea.
Deocamdata va zic ce vor sa faca : vor sa repartizeze datoria uniform, pe toate statele UE, asa fel incat toate sa aiba acelasi grad de indatorare!!! Da, neamule! Vor ca sa le platim huzurul + beneficiile pe care ei le acorda emigrantilor!!!
Da ce te face sa crezi ca eu vreau sa te conving pe tine cu ceva? N-am nicio intentie sa te conving pe tine, sau pe oricine altcineva. E fix treaba ta ce-ti place crezi.
Daca realitatea iti contrazice prejudecatile, nu citi ce scriu, nu citi nici statisticile de la FMI, Banca Mondiala, OECD, CEIC, pentru ca de acolo iau datele.
Vise placute!
Compară PIB per capita.
Statele BRICS suferă de ruptcurenie. Statisticile arată că India este la nivelul Congo, iar China și Rusia sunt sub Bulgaria. Ușor de explicat de ce lumea vrea să scape de acolo și nu invers. 🙂
Vise placute in continuare!