Ludovic Orban transmite în aceste momente priorităţile legislative care au fost solicitate de premierul Florin Cîțu discutate în şedinţa de partid. Momentan, liderul PNL a discutat despre problemele interne din PNL, despre viitoarele proiecte legislative și nu a abordat problema moțiunii de cenzură, lucru surprinzător pentru jurnaliștii prezenți la fața locului care se așteptau la o declarație în acest sens.
În urmă cu câteva minute, premierul Florin Cîțu a avut o conferință de presă în care a vorbit despre moțiunea de cenzură și i-a îndemnat pe liderii USR-PLUS despre faptul că nu trebuie să vorbească cu PSD.
Ludovic Orban vorbește despre proiectele legislative ale PNL
În aceste momente, liderul PNL, Ludovic Orban vorbesște despre prima parte a ședinței din PNL. Acesta susține că a vorbit despre mai multe proiecte de lege dar și despre interzicerea cumului pensiei cu salariu dar și desființarea pensiilor speciale:
A avut loc reuniunea BPN din PNL. La această reuniune am discutat câteva puncte importante. Primul punct a fost discuţia despre proiectele legislative. Am analizat toate priorităţile care au fost propuse de colegii noştri, de asemenea propunerile legislative solicitate de premierul Florin Cîțu şi colegii miniştri. Legea privind protecţia consumatorului vulnerabil este prioritate zero. Proiectul a fost adoptat de Senat. Asupra proiectului vor surveni câteva propuneri de îmbunătăţire venite din partea Guvernului.Vom putea asigura o protecţie cât mai bună pentru persoanele care au venituri mici şi care se confruntă cu creșterea preţurilor la energie. Obiectivul este de a compensa cât mai mult pierderile.
De asemenea am discutat despre interzicerea cumulului cu salariu. Tot în cadrul discuţiilor am stabilit ca o prioritate pentru această sesiunea parlamentară a proiectelor legislative de desfiinţarea pensiilor speciale.
Am luat în unanimitate decizia de susținere a lui Florin Cîțu
Ludovic Orban a declarat faptul că a luat decizia statutară de a-l susține în continuare pe premierul Florin Cîțu cu unanimitate de voturi.
De altfel, statutar, repet, staturar, am luat o decizie de susținere a premierului Florin Cîțu. Am văzut în presă titluri. Decizia a fost luată în unanimitate, repet, unanimitate! În ședința Coaliției vor fi prezenți și prim-vicepreședinții. În urma alegerilor idn 6 decembrie nu este posibilă decât o coaliție dintre USR-PLUS-PNL-UDMR. Resping categoric orice fel de speculație legată de o posibilă întelegere cu PSD. PNL nu poate face nicio înțelegere cu PSD (premierul Florin Cîțu a anunțat faptul că cei din USR-PLUS discută cu PSD pe moțiune de cenzură).
Programul Anghel Saligny a fost discutat în coaliție, iar PNL a susținut amendamentele USR
Ludovic Orban a declarat faptul că, dacă nu se grăbea, programul Anghel Saligny putea fi adoptat fără niciun conflict. De altfel, acesta a declarat că PNL a fost de acord cu amendamentele depuse de USR-PLUS:
Nu este adevărat că acest PNI nu este prevăzut în Programul de Guvernare. Nu este scris ca fiind Anghel Saligny, dar el este prevăzut. Sigur, trebuiau luate după o comunicare. În ședințele de coaliție PNL nu a respins propunerile USR-PLUS pentru PNI. Nu am respins propunerile și chiar am susținut introducerea în actul normativ. Dacă exista puțină răbdare si dacă erau toate procedurile de avizare corect, nu cred că existau probleme din partea vreunui minister. a menționat Ludovic Orban.
Ionuț Moșteanu (USR-PLUS) anunță finalizarea negocierilor cu AUR
Ionuț Moșteanu a anunțat că a finalizat negocierile cu AUR asupra textului moțiunii de cenzură. De altfel, presa a precizat faptul că există o alianță între USR-PLUS-AUR. Acesta a menționat faptul că este o perioadă dificilă și că, în funcție de decizia pe care o vor lua în cadrul ședinței Coaliției, vor acționa.
Am avut astăzi o şedinţă cu colegii USR-PLUS în prezenţa lui Dan BArna şi Dacian CioloȘ. Toţi parlamentarii sunt solidari. Am lucrat pe textul moţiunii, am trimis o propunere de text lui George Simion. În cursul acestei zile vom depune moţiunea. O să avem un comitet politic, este forul care dă mandat pentru intrarea la Guvernare. Este o perioadă complicată, nu am fi vrut să ajungem în această criză, insă trebuie să găsim o soluţie de ieşire. La ora 18 este programată o şedinţă de Coaliție. În funcţie de ce se întâmpla în şedinţa vom lua o decizie. Suntem pregătiţi să depunem o moţiune de cenzură. Eu sper să nu fie necesar şi premierul să ia o decizie înţeleaptă. Din cauza lui am ajuns aici. menționează Ionuț Moșteanu.