Confruntarea BRICS – Occidentul colectiv

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lumea nu mai este aceeași. Este, poate, cea mai importantă concluzie care se desprinde din recenta reuniune a BRICS, dincolo de limbajul diplomatic al declarațiilor oficiale și de formulele atent negociate pentru a păstra aparența unei unități care, în realitate, ascunde numeroase contradicții. Ceea ce se conturează tot mai clar este începutul unei confruntări de durată între două viziuni asupra ordinii mondiale. Pe de o parte se află Occidentul colectiv, dominat de Statele Unite și susținut de Uniunea Europeană și de aliații săi tradiționali. De cealaltă parte se află un grup tot mai numeros de state care nu mai acceptă ca regulile jocului internațional să fie stabilite în exclusivitate la Washington și Bruxelles. BRICS nu este o alianță militară, nu este un bloc omogen și nici nu are o ideologie comună. India nu gândește precum China, Brazilia nu gândește precum Rusia, iar statele arabe membre ale organizației au relații importante atât cu Washingtonul, cât și cu Beijingul și Moscova. Dar aceste state au început să aibă un interes comun: acela de a construi o lume în care puterea occidentală să nu mai fie singura sursă de reguli și de legitimitate.

Aici trebuie căutată adevărata miză a fenomenului BRICS. Nu în spectaculoasa, dar improbabila poveste a unei monede BRICS care ar urma să înlocuiască dolarul peste noapte și nici în imaginea unei alianțe antiamericane care ar funcționa după modelul NATO. Strategia este mult mai pragmatică și, tocmai de aceea, mai importantă: reducerea treptată a dependenței de dolar, dezvoltarea plăților în monede naționale, extinderea cooperării financiare și comerciale și crearea unor mecanisme care să permită statelor participante să-și desfășoare o parte tot mai mare a schimburilor fără infrastructura financiară controlată de Occident. Nu încearcă să distrugă sistemul existent într-o singură zi. Încearcă să construiască alternative. Iar diferența este esențială. Un sistem alternativ nu trebuie să fie mai puternic decât cel vechi pentru a-i reduce influența. Este suficient să devină suficient de mare pentru ca statele să nu mai fie obligate să depindă de el.

Rusia are, evident, cele mai puternice motive pentru această transformare. Sancțiunile occidentale au demonstrat Moscovei cât de importantă este vulnerabilitatea financiară într-un război geopolitic. China privește însă problema pe termen mult mai lung. Pentru Beijing, reducerea dependenței de sistemul financiar american este parte dintr-un proiect mai amplu de consolidare a autonomiei strategice. India are o poziție diferită: nu dorește să intre într-o confruntare directă cu Statele Unite și nici să devină satelitul Chinei, ci își construiește propria libertate de manevră. Brazilia urmărește creșterea rolului Sudului Global, în timp ce statele din Golf încearcă să profite de noua configurație pentru a-și maximiza opțiunile. Tocmai această diversitate explică de ce BRICS nu poate deveni, cel puțin în forma actuală, un bloc disciplinat și compact. Dar aceeași diversitate îi poate conferi o forță pe care Occidentul o subestimează: membrii săi nu trebuie să fie aliați pentru a avea interese comune.

De altfel, aceasta este una dintre marile erori de interpretare ale Occidentului. A privi BRICS exclusiv prin prisma relației dintre China și Rusia înseamnă a nu înțelege transformarea profundă care se produce. BRICS este expresia unei nemulțumiri mult mai largi față de arhitectura internațională construită după cel de-Al Doilea Război Mondial și consolidată după prăbușirea Uniunii Sovietice. Pentru multe dintre statele emergente, instituțiile globale nu mai reflectă distribuția actuală a puterii economice și demografice. Ele vor mai multă reprezentare în instituțiile financiare internaționale, mai multă influență în Organizația Națiunilor Unite și, mai ales, dreptul de a nu fi obligate să aleagă între Washington și Beijing. Este motivul pentru care India, Arabia Saudită, Brazilia și alte state pot coopera cu BRICS fără să accepte transformarea organizației într-un instrument al politicii externe chineze sau ruse.

Războiul din Ucraina și conflictele din Orientul Mijlociu au accelerat această transformare. Sancțiunile occidentale au devenit un instrument geopolitic de prim ordin, dar tocmai utilizarea lor repetată îi determină pe adversarii Occidentului să caute alternative. Fiecare sancțiune financiară, fiecare restricție comercială și fiecare încercare de izolare economică transmite, în același timp, un mesaj către celelalte state: este necesară construirea unor mecanisme prin care asemenea presiuni să poată fi evitate. Acesta este unul dintre marile paradoxuri ale momentului. Occidentul încearcă să apere ordinea internațională existentă, dar metodele prin care o apără îi determină pe adversarii săi să construiască o altă ordine.

Nu înseamnă că dolarul își va pierde în curând poziția dominantă. Ar fi o exagerare. Statele Unite continuă să aibă cea mai puternică piață financiară, iar dolarul beneficiază de o infrastructură globală pe care nu o poate reproduce nimeni peste noapte. Nici BRICS nu are încă o alternativă coerentă. Dar întrebarea corectă nu este dacă dolarul va dispărea, ci dacă ponderea lui în economia mondială va continua să scadă. Iar dacă procesul se va accelera, consecințele geopolitice vor fi considerabile. Puterea americană nu se bazează doar pe portavioane și pe superioritatea tehnologică, ci și pe capacitatea dolarului și a sistemului financiar american de a influența comportamentul celorlalte state. O lume în care o parte tot mai mare a comerțului internațional se poate desfășura în alte monede este, inevitabil, o lume în care această putere se diminuează.

Pentru România, toate aceste evoluții sunt mai importante decât par. România nu își permite o poziție de neutralitate între marile blocuri geopolitice. Suntem membri ai Uniunii Europene și ai NATO, iar securitatea și prosperitatea noastră depind în mod fundamental de apartenența la aceste structuri. Dar tocmai de aceea trebuie să înțelegem că lumea în care trăim nu mai poate fi tratată cu reflexele perioadei de după 1990. Marea Neagră a devenit una dintre zonele strategice ale noii confruntări, războiul din Ucraina ne-a apropiat de prima linie a competiției geopolitice, iar securitatea energetică, infrastructura de transport și capacitatea de apărare au devenit componente inseparabile ale securității economice. Într-o asemenea lume, România nu poate fi doar un spectator disciplinat al deciziilor luate la Bruxelles sau Washington. Trebuie să fie un stat care își apără activ interesele în interiorul alianțelor din care face parte.

Confruntarea BRICS – Occidentul colectiv nu va fi decisă la un singur summit și probabil nici măcar printr-un singur război. Este o competiție de durată pentru bani, energie, tehnologii, piețe, influență și, mai ales, pentru dreptul de a stabili regulile jocului internațional. Occidentul are încă avantaje uriașe, dar avantajele istorice nu reprezintă o garanție pentru viitor. China are o forță economică enormă, India crește rapid, Rusia își folosește resursele și poziția geopolitică, iar statele din Sudul Global au descoperit că pot negocia cu mai multe centre de putere în același timp.

De aceea, marea întrebare nu este dacă BRICS va învinge Occidentul. Nu există nicio certitudine că se va întâmpla acest lucru și nici măcar că BRICS va deveni un bloc coerent. Marea întrebare este dacă Occidentul va înțelege suficient de repede că monopolul său asupra regulilor internaționale se apropie de sfârșit. Lumea care vine nu va fi neapărat o lume dominată de China și nici una în care America să dispară din poziția de lider. Va fi, cel mai probabil, o lume mai complicată, mai fragmentată și mai competitivă, în care puterea va fi împărțită între mai multe centre.

România trebuie să știe exact unde se află și ce vrea. Apartenența la Occident este alegerea noastră strategică. Dar apartenența nu trebuie confundată cu lipsa de strategie proprie. Într-o lume multipolară, cei care nu au o politică proprie devin obiectul politicilor altora.

Ordinea mondială se schimbă, iar confruntarea dintre BRICS și Occidentul colectiv este, poate, doar începutul.