Local

Consilierii locali au aprobat! Primăria va cheltui peste 27 de milioane de lei pentru extinderea unor unități de învățământ din Iași

Publicat: 06 iul. 2023
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Consilierii locali au aprobat Primăria va cheltui peste 27 de milioane de lei pentru extinderea unor unități de învățământ din Iași
Două instituții de învățământ din Iași vor beneficia de extinderea corpurilor de clădire

Primăria va cheltui peste 27 de milioane de lei pentru lucrările de extindere a două instituții de învățământ din Iași. Este vorba despre Colegiul Național „Mihai Eminescu” și Liceul Teoretic „Miron Costin” din Iași

În cadrul ședinței extraordinare din data de 3 iulie 2023, plenul Consiliului Local a supus votului și aprobat proiectele cu privire la extinderea unor clădiri ale Colegiului Național „Mihai Eminescu” și ale Liceului Teoretic „Miron Costin”. Valoarea totală a proiectelor este de 27,616 milioane de lei, iar suma este finanțată prin Programul Național de Redresare și Reziliență

Primăria va cheltui peste 27 de milioane de lei pentru extinderea unor unități de învățământ

Plenul Consiliului Local a votat recent proiectele de hotărâre ce au ca obiectiv „Școala Verde – Extinderea clădirii Colegiului Național «Mihai Eminescu»” și „Școala Verde – Extinderea clădirii Liceului Teoretic «Miron Costin»”. Astfel, primăria va cheltui peste 27 de milioane de lei, primiți ca finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență, componenta C15: Educație, investiția 10: Dezvoltarea rețelei de școli verși și achiziționarea de microbuze verzi și a cheltuielilor legate de proiect, subcomponenta II: dezvoltarea rețelei de școli verzi – construcții verzi.

„Școlile verzi edificate prin prezentul apel de proiecte vor fi școli prietenoase cu mediul și performante, care oferă mai multe avantaje elevilor, profesorilor, părinților și comunității, fiind construite cu mai multă lumină naturală, cu o ventilație mai bună și materiale de construcție ecologice, cum ar fi covoarele și vopsitoriile din materiale naturale, reciclabile. Costurile de exploatare pentru energie și apă într-o școală ecologică pot fi reduse cu 20 la sută până la 40 la sută. Prin tipul de construcții și de la dotări existente, școlile verzi reduc semnificativ emisiile de dioxid de carbon, precum și consumul de apă cu până la 32 la sută”, se arată în documentele publicate.

În ceea ce privește extinderea Colegiului Național „Mihai Eminescu”, suma prevăzută pentru realizarea proiectului este de 13.439.496 de lei, fără TVA. Este important de precizat faptul că „realizarea investiției are ca scop obținerea unei creșteri a capacității didactice, cu 8 săli de clasă, spații tehnice și de depozitare, prin extinderea corpului A cu tronson de clădire care va închide curtea interioară deschisă existentă în prezent, prin poziționarea noii clădiri între aripile de Est și Vest existente ale acestuia”, este prevăzut în proiectul de hotărâre aprobat.

Liceul Teoretic „Miron Costin” din Iași va fi extins

În ceea ce privește realizarea proiectului „Școala Verde – Extinderea clădirii Liceului Teoretic «Miron Costin»”, valoarea maximă eligibilă pentru finanțarea prin Programul Național de Redresare și Reziliență este în cuantum de 14.711.475 de lei, fără TVA. Realizarea investiției are ca scop obținerea unei creșteri a capacității didactice a liceului prin extinderea corpului liceului, clădire cu regim de înălțime S+P+2E cu destinația de învățământ, cursuri primare, gimnaziale și liceale.

„Corpul de clădire propus va comunica direct funcțional cu spațiile interioare ale clădirii pe care practic o extinde, asigurând totodată rezolvarea unor deficiențe existente în prezent privind la accesul persoanelor cu dizabilități la toate nivelurile clădirii în ansamblul său (existent + extindere) precum și echiparea cu grupuri sanitare destinate persoanelor cu dizabilități”, se arată în proiectul de hotărâre publicat.

Realizarea investiției are drept scop obținerea unei creșteri a capacității didactice a liceului cu 9 săli de clasă, spații tehnice și de depozitare, prin extinderea corpului existent.

În ședința extraordinară din data de 3 iulie 2023, plenul Consiliului Local a supus votului și aprobat proiectele. Astfel, primăria va cheltui peste 27 de milioane de lei pentru lucrările aferente, suma fiind sub formă de finanțare prin PNRR.

Adauga un comentariu