Prima pagină » Local » Consilierii locali au votat bugetul pentru 2023: Ce cheltuieli inutile vor goli visteria comunei Aroneanu!

Consilierii locali au votat bugetul pentru 2023: Ce cheltuieli inutile vor goli visteria comunei Aroneanu!

04 feb. 2023, 02:00,
Andrei ROTARU în Local

Bugetul de venituri și cheltuieli a fost votat, până la urmă, de Consiliul Local al comunei Aroneanu. Astfel, totalul veniturilor bugetate este de 8,78 milioane de lei, veniturile proprii fiind de 2,14 milioane de lei, cheltuielile prognozate valorând 11,09 milioane de lei, dintre care 7,094 milioane de lei în secțiunea de funcționare și 3,99 milioane de lei în secțiunea de dezvoltare. Există și o serie de cheltuieli inutile ce vor goli visteria comunei Aroneanu

În urma unei ședințe extraordinare a Consiliului Local Aroneanu, ce a avut loc vineri, 03 februarie 2023, a fost aprobat bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2023. Primarul Benoni Moruzi a prognozat venituri în scădere față de anii precedenți, în schimb a reușit să mărească cheltuielile de personal. Pentru angajații din primărie, bugetul prevede cheltuieli în creștere, până la 1,83 milioane de lei. Și cheltuielile cu asistența socială sunt în creștere, ajungând la peste 838 de mii de lei.

Bugetul comunei Aroneanu pentru anul 2023 a fost aprobat

Conform referatului de specialitate, prin care se solicită Consiliului Local al comunei Aroneanu aprobarea bugetului inițial al comunei Aroneanu, pe anul 2023, raport întocmit în temeiul art. 136, alin. (8), lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, veniturile aprobate au fost de 8,78 milioane de lei, dintre care cote defalcate din taxa pe valoare adăugată – 1,33 milioane de lei, sume defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru echilibrarea bugetelor – 1,08 milioane de lei, sume din cote defalcate din impozitul pe venit – 852 de mii de lei, cote defalcate din impozitul pe venit – 1,57 milioane de lei, sume repartizate din fond la dispoziția Consiliului Judeţean Iași – 126 de mii de lei, subvenții pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și suplimentului pentru energie, alocate pentru consumul de combustibili solizi și petrolieri – 170 de mii de lei, subvenții primite de la bugetele consiliilor județene pentru protecția copilului – 169 de mii de lei, precum și venituri proprii – 2,14 milioane de lei.

Totalul cheltuielilor prognozate este de 11,09 milioane de lei, dintre care 7,09 milioane de lei în secțiunea de funcționare și 3,9 milioane de lei în secțiunea de dezvoltare. Excedentul, în sumă de 325 de mii de lei, reprezentând excedentul anului 2022, se repartizează pe capitolul de cheltuieli Autorități executive – Alte active fixe.

Cheltuieli inutile ce vor goli visteria comunei Aroneanu

Primăria Aroneanu are prevăzută o serie de cheltuieli care vor lăsa fără bani visteria comunei, Consiliul Local girând pentru mai multe investiții mari.

Astfel, pentru achiziția unui teren de sport pentru Școala „Aron-Vodă”, primăria va plăti 500.000 lei, pentru două stații de încărcare a autovehiculelor electrice și amplasarea lor va plăti 1.235.000 lei, pentru sisteme de monitorizare în comună va achita nu mai puțin de 900.000 lei, iar pentru construirea și dotarea unui așezământ cultural se vor plăti 500.000 de lei.

Primăria are în vedere să-și construiască un nou sediu administrativ. Pentru lucrările de proiectare și studiile aferente construirii, aceasta va plăti, din bugetul propriu, nu mai puțin de 415.000 de lei.

O parte dintre aceste sume vor veni din PNRR sau din alte fonduri nerambursabile.

Deoarece nu s-a dorit organizarea unui birou contabil, Primăria Aroneanu are prevăzut un buget de 240.000 de lei pentru achiziția unor servicii de contabilitate, servicii de audit și servicii fiscale.

Și pentru angajații primăriei, și pentru persoanele asistate social, primarul Benoni Moruzi a stabilit sume mai mari. Astfel, cheltuielile de personal vor ajunge la 1,83 milioane de lei, iar cele de asistență socială la 838 de mii de lei, alături de alte cheltuieli inutile ce vor goli visteria comunei Aroneanu.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”
Moartea fostului fotbalist Radu Mărginean, la doar 43 de ani, continuă să provoace emoție. Un apropiat al acestuia a povestit cum s-au desfășurat ultimele momente înainte ca sportivul să fie găsit în stop cardio-respirator. Dispariția prematură a fostului fotbalist Radu Mărginean a lăsat un gol profund în rândul familiei, prietenilor și celor care l-au cunoscut […]
Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
04 iulie 2026
04 iulie 2026