Prima pagină » Eveniment-Social » Consiliul Județean Iași a anulat licitația pentru dotarea atelierelor de practică din școli! Contractul avea o valoare de peste 2,5 milioane de lei
Consiliul Județean Iași a anulat licitația pentru dotarea atelierelor de practică din școli! Contractul avea o valoare de peste 2,5 milioane de lei

Consiliul Județean Iași a anulat licitația pentru dotarea atelierelor de practică din școli! Contractul avea o valoare de peste 2,5 milioane de lei

10 dec. 2024, 02:00,
Alexandra MAISNER în Eveniment-Social

Consiliul Județean a anulat licitația pentru dotarea atelierelor de practică din școlile județului Iași. Nicio firmă nu a fost interesată de contract

CJ a publicat pe data de 31 octombrie 2024 procedura de licitație privind furnizarea materialelor și echipamentelor de specialitate pentru atelierele de practică din unitățile de învățământ profesional și tehnic din județul Iași. Firmele interesate au avut posibilitatea depunerii ofertelor financiare până la data de 9 decembrie 2024.

Consiliul Județean a anulat licitația pentru dotarea atelierelor de practică din școlile județului Iași

Procedura de licitație a fost anulată, nicio firmă nu a fost interesată de contractul în valoare de 2.548.143 de lei, fără TVA, și avea ca obiectiv dotarea atelierelor de practică din unitățile de învățământ ale județului Iași.

„Proiectul vizează achiziția de mobilier materiale didactice/sportive și echipamente digitale pentru unitățile de învățământ preuniversitar și unități conexe aflate în administrarea Consiliului Județean Iași, respectiv aflate în administrarea celor 72 de UAT-uri care au hotărât delegarea implementării proiectului. Un număr de 12 unități de învățământ profesional și tehnic vor fi dotate cu materiale și echipamente de specialitate (atelier mecanică, atelier construcții, instalații și lucrări publice, atelier electrotehnică/electronică/electromecanică, atelier școlar tehnici poligrafice, atelier școlar tâmplărie, atelier lăcătușerie generală, atelier asamblări mecanice, atelier automobile, atelier de lăcătușărie, atelier asamblări mecanice, atelier mecanică, atelier mecanic auto) care vor asigura desfășurarea unei activități educaționale eficiente, punându-se bazele unei infrastructuri educaționale moderne, capabilă să furnizeze o forță de muncă înalt calificată și conectată cu cele mai noi tehnologii și care promovează o cultură a inovării și antreprenoriatului”, se arată în caietul de sarcini ale procedurii de licitație publicate pe SEAP.

Procedura de licitație era împărțită în 4 loturi

Procedura de licitație privind achiziția mobilierului și a materialelor didactice pentru unitățile de învățământ din județul Iași era împărțită în 4 loturi. Primul lot se referea la furnizarea materialelor și echipamentelor specifice dotării atelierelor de practică/atelier mecanică, atelier electrotehnică/electronică/electromecanică, atelier de lăcătușărie generală, atelier asamblări mecanice, atelier automobile, atelier mecanică și atelier mecanic auto. Acest lot avea o valoare de 2.273.575,60 lei, fără TVA.

Al doilea lot avea ca obiectiv furnizarea de materiale și echipamente specifice dotării atelierelor de practică, atelier construcții, instalații și lucrări publice. Acesta avea o valoare contractuală de 201.195,47 lei, fără TVA.

Al treilea lot se referea la furnizarea materialelor și echipamentelor specifice dotării atelierelor de practică și atelierelor școlare tehnice poligrafice. În cazul acestui lot, prevederea bugetară a fost de 56.693,10 lei, fără TVA. Iar cel de-al patrulea lot avea ca obiect furnizarea materialelor și echipamentelor specifice dotării atelierelor de practică și a atelierelor de tâmplărie. Valoarea estimată a fost de 16.678,88 lei, fără TVA.

„Autoritatea contractantă va răspunde numai la solicitările de clarificări adresate de operatorii economici până la termenul-limită stabilit. Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificări/informațiilor suplimentare, după cum urmează: în a 24-a zi, înainte de data limită de depunere a ofertelor, pentru solicitările de clarificări transmise de operatorii economici cu 30 de zile înainte de data limită de depunere a ofertelor; în a 12-a zi, înainte de data limită de depunere a ofertelor, pentru solicitările de clarificări transmise de operatorii economici cu 18 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor”, mai este specificat în documentele publicate.

Astfel, Consiliul Județean a anulat licitația pentru dotarea atelierelor de practică din școlile județului Iași. Nicio firmă nu a fost interesată de contract și nu a fost depusă nicio ofertă financiară.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine
Incident naval în Marea Neagră, în Zona Economică Exclusivă a României. O navă comercială a fost avariată, iar autoritățile analizează posibilitatea unui impact cu o dronă maritimă sau a exploziei unei mine. Un nou incident naval în Marea Neagră a fost semnalat în noaptea de 23 spre 24 iulie, în apropierea graniței maritime a României. […]
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 iulie 2026
25 iulie 2026