Constantin Viapionschi, un bărbat din Iași, povestește că a petrecut 26 de ani la Institutul de Psihiatrie „Socola”: „Dacă nu aveai pe cineva să vină după tine să spună că te ia acasă, stăteai acolo mult și bine”

Beneficiar al Centrului Social de Urgență „C.A. Rosetti”, Constantin Viapionschi povestește că a fost internat la Institutul de Psihiatrie „Socola” din Iași timp de 26 de ani, deoarece nu a venit nimeni să îl ia acasă. Bărbatul a ajuns la unitatea medicală în urma unui conflict cu niște vecini, iar timp de peste două decenii a fost vizitat o singură dată de un frate care nu avea posibilitatea să îl îngrijească.

Constantin Viapionschi spune că, timp de 26 de ani, a fost internat la „Socola”

Constantin Viapionschi este unul dintre beneficiarii Centrului Social de Urgență pentru Recuperare și Integrare „C.A. Rosetti” din Iași, iar povestea sa de viață este strâns legată de Institutul de Psihiatrie „Socola”, unde a petrecut, spune acesta, 26 de ani deoarece nimeni nu a venit să îl ia acasă.

Bărbatul, care locuiește de aproape doi ani la centrul pentru persoane fără adăpost, spune că a ajuns la Spitalul de Psihiatrie „Socola” din Iași pe când avea puțin peste 20 de ani, în urma unui conflict minor, petrecut pe fondul consumului de alcool.

02:00, 27 Jan 2026

Florin Gîrlea și-a pierdut casa din cauza unui prieten care i-a promis că va avea grijă de el. Bărbatul a locuit timp de trei ani pe străzi și în scările de bloc

02:00, 26 Jan 2026

Baia Publică din Iași solicită donații de haine groase pentru persoane fără adăpost. Centrul sprijină, zilnic, oameni care trăiesc în stradă

„La spital am ajuns când aveam 21-22 de ani, pentru că mă certasem cu niște oameni de la o bucată de pământ. Adevărul este că eram puțin beat. Băusem în ziua aia câteva pahare de vin de casă și oamenii cu care m-am certat au sunat la poliție să facă plângere. Eu plecasem atunci când am văzut că sună la poliție, dar au venit și m-au luat după. M-au dus la Spitalul «Socola» și am fost internat”, a povestit Constantin reporterilor BZI.

În cei 26 de ani de internare, Constantin spune că fratele său l-a vizitat o singură dată, dar din cauza problemelor pe care le avea la momentul respectiv, nu a putut să îl ia acasă.

„În 26 de ani, a venit o singură dată la mine un frate de-al meu să mă vadă. Dar ei nici nu știau că sunt acolo, nu aveam telefon să îi sun. Când a venit fratele meu, m-a întrebat ce fac, cum mă simt și i-am zis că sunt bine, mai fac treabă pe aici. L-am întrebat și eu ce mai face. Mi-a zis că lucrează cu ziua și el pe unde apucă. L-au întrebat atunci de la spital dacă poate să mă ia, dacă are spațiu să mă țină, dar el a spus că trebuie să rezolve prima dată ce mai are el, problemele lui. Nici eu nu l-am obligat, l-am lăsat să facă cum vrea el”, și-a amintit Constantin Viapionschi cu tristețe.

„Dacă nu erai căutat, nu prea aveai ce face”

Bărbatul povestește că, odată internat, anii au început să treacă fără ca situația lui să se schimbe. Nu avea telefon, nu avea pe cine să sune și nici pe cineva care să vină după el.

„La spital era vorba că, dacă nu erai căutat, nu prea aveai ce face. Ne dădeau mâncare, ne spălau, dar dacă nu aveai pe cineva să vină după tine să spună că te ia acasă, stăteai acolo mult și bine”, a adăugat bărbatul care spune că și-a petrecut cea mai mare parte a vieții între pereții spitalului.

Anii petrecuți în spital treceau greu, dar bărbatul încerca să își umple timpul prin mici treburi pe care le făcea în curte.

„La spital mai ajutam când veneau mașini, la descărcat materiale pentru construcție, chiuvete, etajere, ce mai aduceau ei”, povestește acesta.

Ieșirea din spital, la împlinirea unui anumit termen, nu a însemnat un nou început pentru Constantin. Viața petrecută între zidurile spitalului nu a fost ușoară, iar casa părintească luase foc în toți acești ani, astfel că bărbatul s-a trezit fără un adăpost.

De la Baia Publică, unde primea hrană, a ajuns la Centrul Social „C.A. Rosetti”, unde adaptarea a venit treptat, datorită personalului implicat.

„Când m-au adus aici, mă simțeam un om străin. Nu era plăcut, dar m-am acomodat repede. Primeam încurajări, mâncare caldă, haine. Am tot ce îmi trebuie aici, dar mă gândesc, câteodată, cum ar fi fost dacă nu stăteam atâta la spital. Poate aș fi avut o casă, o familie”, a mai spus bărbatul.

Gelu Nichițel, director al Fundației „Emmaus” care funcționează la Baia Publică, confirmă prezența lui Constantin Viapionschi la centrul pe care îl gestionează.

„Una dintre colegele mele, Simona, îl cunoaște. A fost adus de la Spitalul «Socola» la noi, a mâncat și, după, a fost dus la Centrul «C.A. Rosetti»”, a declarat acesta.

Reporterii BZI au încercat să obțină un punct de vedere din partea Institutului de Psihiatrie „Socola” din Iași în legătură cu acest caz, însă reprezentanții instituției au precizat că nu pot oferi informații, invocând confidențialitatea datelor medicale.

Povestea lui Constantin Viapionschi, bărbatul care spune că și-a petrecut 26 de ani din viață în Spitalul „Socola”, ridică o întrebare dificilă, și anume: ce se întâmplă cu pacienții care nu au un aparținător și pentru care spitalul devine, ani la rând, singura casă?