Guvernul pregătește adoptarea unei ordonanțe de urgență pentru gestionarea situației de criză de pe piața carburanților, după ce decizia a fost amânată marți, 24 martie 2026. Premierul Ilie Bolojan a anunțat că actul normativ ar putea fi aprobat miercuri după-amiază, 25 martie 2026, sau cel târziu joi, 26 martie 2026, după noi consultări cu partenerii sociali și actorii din industrie.
Executivul ar încerca să limiteze efectele creșterii accelerate a prețurilor la combustibili, într-un context internațional tensionat, dar și să împartă impactul între stat, companii și populație.
Ordonanța privind criza carburanților, așteptată în zilele următoare
Pentru deblocarea situației, miercuri sunt programate două reuniuni importante. De la ora 11:00 va avea loc Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social, unde vor participa reprezentanți ai Guvernului, sindicatelor și patronatelor. Ulterior, de la 12:30, proiectul va ajunge în plenul Consiliului Economic și Social (CES), instituție care trebuie să emită un aviz, favorabil sau nefavorabil.
„Pe fondul discuţiilor legate de preţul carburanţilor, am pregătit acest prim proiect de ordonanţă şi astăzi CES (…) a amânat pronunţarea unei decizii (…) solicitându-ne să facem o întâlnire într-un Consiliu Tripartit, la care să participe şi patronatele”, a explicat premierul.
În paralel, Guvernul a purtat discuții cu marile rețele de benzinării pentru a evita transferul imediat al scumpirilor către consumatori. Potrivit lui Bolojan, creșterea prețurilor este inevitabilă, însă autoritățile încearcă să o tempereze. El a subliniat că România depinde în proporție de peste 70% de importuri de țiței și motorină, iar blocajele din zona Golfului influențează direct piața globală.
„Aceste blocaje (…) au un impact global pe care nu îl putem evita”, a adăugat Bolojan.
Una dintre măsurile analizate este plafonarea adaosului comercial, însă aceasta nu va afecta toate companiile la fel. Premierul a explicat că marile companii integrate, care rafinează și distribuie combustibili, pot suporta mai ușor o astfel de limitare. În schimb, comercianții independenți, care doar cumpără și revând carburant, sunt mult mai vulnerabili.
„Acolo unde sunt doar comercianţii care cumpără direct produsul finit (…) marja lor de adaos nu este foarte mare. Iar o reducere a acestei marje de adaos la jumătate i-ar putea duce (…) la situaţia în care să nu-şi poată acoperi costurile, deci să funcţioneze în pierdere”, a mai spus Ilie Bolojan.
Premierul avertizează că un astfel de scenariu ar putea avea efecte grave în piață, inclusiv lipsa carburantului în anumite zone.
„Efectul pieţei este de a nu se mai aproviziona, ceea ce ar putea să ducă anumite staţii de benzină (…) la o penurie de combustibil”, a precizat premierul României.
Costurile vor fi împărțite, dar populația va resimți scumpirile
Ilie Bolojan susține că statul nu ar beneficia de pe urma scumpirilor prin taxe mai mari, precizând că veniturile suplimentare din TVA nu vor rămâne la buget.
„Unul din principiile (…) este ca să fie împărţit acest cost (…) Dar e clar că cetăţenii vor plăti un preţ, va plăti şi statul un preţ (…) şi trebuie să plătească un preţ şi distribuitorii sau marii producători”, a spus Ilie Bolojan.
În ceea ce privește măsuri suplimentare, reducerea TVA și a accizelor la carburanți rămâne o opțiune, dar nu una imediată. Guvernul vrea mai întâi stabilizarea pieței.
„Scenariul reducerii este pe masă, este un pas doi (…) spre finalul lunii martie să luăm în calcul alte elemente de intervenţie, dar după ce vedem că preţul ajunge la o anumită stabilizare”, a concluzionat premierul.
Adoptarea ordonanței este așteptată în următoarele zile, iar deciziile luate vor influența direct prețurile la pompă și funcționarea întregii piețe de carburanți din România.