Actualitate

Coordonatorul campaniei de vaccinare anti COVID-19 din România: „Vaccinul va fi gratuit și nu va obligatoriu!“

Publicat: 22 nov. 2020
Valeriu Gheorghiță, medic infecționist
Valeriu Gheorghiță, medic infecționist

Coordonatorul campaniei de vaccinare anti COVID-19 din România, medicul Valeriu Gheorghiță, a declarat că strategia de vaccinare a României este finalizată. Potrivit medicului militar, vaccinarea va fi gratuită și va fi voluntară, în niciun caz nu va fi condiționată sau obligatorie.

„România face parte dintr-un demers european și reprezintă parte egală a acestui demers, suntem pe picior de egalitate cu toate țările membre UE. Atunci când un vaccin va primi aprobare de la Agenția Europeană a Medicamentelor începe distribuția simultană în toate țările care au aderat la acel contract unic încheiat de Comisia Europeană”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

Valeriu Gheorghiță: „Vaccinarea va fi gratuită“

Coordonatorul campaniei de vaccinare anti COVID-19 din România a precizat că vaccinarea va fi gratuită și va fi voluntară, în niciun caz nu va fi condiționată sau obligatorie

„În momentul de față pot să vă spun că ne aflăm la finalizarea strategiei naționale de vaccinare împotriva SARS-CoV-2. Vaccinarea va fi gratuită și va fi voluntară, în niciun caz nu va fi condiționată sau obligatorie și din acest punct de vedere cred că fiecare trebuie să aibă un nivel suficient de mare de date corecte și din surse sigure, credibile, înainte să decidă acest lucru”, a menționat Valeriu Gheorghiță.

Nivel de imunitate colectivă de 60-70% din populaţie

Medicul militar a spus că este nevoie de un nivel de imunitate colectivă de 60-70% din populaţie, pentru ca vaccinarea să conducă la încheierea pandemiei.

De asemenea, vaccinarea se va face în trei etape: primii vor fi angajaţii din sistemul sanitar, apoi cei instituțiile de asistenţă socială, după care urmează populația generală.

Un vaccin aprobat la nivelul Uniunii Europene ar putea fi disponibil în ultimele zile ale anului 2020 sau în primele zile ale lui 2021, crede dr. Valeriu Gheorghiţă, preşedintele Campaniei Naţionale de Vaccinare.

Dr. Gheorghiţă a evocat perspectiva ca U.E. să dispună simultan de mai multe tipuri de vaccin. El a insistat că toate aceste produse vor trebui să respecte cele mai stricte standarde ale instituţiei europene de omologare.

„Vaccinul va ajunge în momentul în care va îndeplini toate standardele siguranţă, de calitate şi de eficienţă ale Agenţiei Europene a Medicamentului. Este cert că nu se va face rabat de la nicio normă de siguranţă, calitate şi eficienţă în cazul acestui vaccin. Sunt date care arată undeva spre sfârşitul lunii decembrie, începutul lunii ianuarie, am putea avea primul vaccin disponibil”, a precizat dr. Gheorghiţă.

„Vaccinarea anti-COVID-19 este cea mai eficientă cale prin care putem să revenim la normalitate”

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID-19, afirmă că vaccinarea împotriva noului coronavirus „este cea mai eficientă şi mai scurtă cale prin care putem să revenim la normalitate”.

„Vaccinarea în general scade consumul de antibiotice. Vaccinarea antigripală scade consumul de antibiotice şi implicit scade riscul de dezvoltare a rezistenţei germenilor la antibiotice. În ceea ce priveşte infecţia cu SARS-CoV-2, boala COVID-19, trebuie să înţelegem cu toţii că avem, până la urmă, o veste extraordinară, aceea a perspectivei unui vaccin în perioada imediat următoare, motiv pentru care avem o rază de speranţă, avem un motiv de care să ne legăm şi un orizont de aşteptare şi cred cu toată tăria că este cea mai eficientă şi mai scurtă cale prin care noi putem, cu toţii, să revenim la normalitate, aşa cum o ştiam anterior”, a spus Gheorghiţă.

 





Adauga un comentariu