Prima pagină » Actualitate » Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași: Îmi doresc să redăm cât mai repede circuitului medical spitalul mobil de la Lețcani

Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași: Îmi doresc să redăm cât mai repede circuitului medical spitalul mobil de la Lețcani

18 mart. 2021, 13:33,
în Actualitate

„Îmi doresc să redăm cât mai repede circuitului medical spitalul mobil de la Lețcani.

Săptămâna trecută am avut o ședință cu toate instituțiile responsabile, la care a participat și președintele Euronest, asociația care este proprietarul spitalului și cea care a făcut achiziția. Euronest ne-a asigurat că cele 31 de măsuri de conformare din raportul corpului de control al Ministerului Sănătății au fost remediate, dar realitatea este că la momentul în care vorbim, la Lețcani există o unitate în care plouă, cu temperaturi scăzute în saloane și cu aparatură defectă.

Închiderea spitalului a fost decisă de autoritățile care au competența de a lua această hotărâre, managerul unității medicale, împreună cu DSP și ISU care au evaluat din punct de vedere tehnic și al desfășurării activității medicale gradul de funcționalitate al spitalului. La baza acestei decizii au stat raportul corpului de control al Ministerului Sănătății și raportul ISU care au arătat negru pe alb că situația spitalului este într-adevăr critică.

Le-am solicitat expres celor de la Euronest să urgenteze lucrările de conformare și să trateze cu maxim interes remedierea acestor probleme de ordin medical și tehnic, astfel încât DSP, Spitalul de Boli Infecțioase și ISU să autorizeze redeschiderea spitalului mobil și internarea pacienților.

Nu este permis ca un obiectiv de peste 10 milioane de euro să fie vulnerabil la toate condițiile meteo posibile și să impună suspendarea activității când ninge, îngheață, plouă sau vine canicula!”

 

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incendiu devastator la un orfelinat din Algeria. Cel puțin 11 persoane au murit, iar autoritățile intervin în plină criză provocată de sute de incendii
Un incendiu izbucnit la un orfelinat din apropierea capitalei Alger a provocat moartea a cel puțin 11 persoane și rănirea altor 19. Ancheta este în desfășurare, în timp ce Algeria se confruntă cu un val de incendii alimentate de caniculă. Tragedia are loc după un val de incendii care afectează nordul țării, unde temperaturile extreme […]
Incendiu devastator la un orfelinat din Algeria. Cel puțin 11 persoane au murit, iar autoritățile intervin în plină criză provocată de sute de incendii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
20 iulie 2026
20 iulie 2026