Prima pagină » Eveniment-Social » Creștinii ortodocși îl sărbătoresc, astăzi, pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe! Ce pot face românii pentru prosperitate și pentru a fi feriți de rele – FOTO

Creștinii ortodocși îl sărbătoresc, astăzi, pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe! Ce pot face românii pentru prosperitate și pentru a fi feriți de rele – FOTO

23 apr. 2024, 02:00,
Codruța ȘOROAGĂ, în Eveniment-Social

Marți, 23 aprilie 2024, creștinii ortodocși îl celebrează pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. În calendarul ortodox, sărbătoarea este marcată cu cruce roșie. Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai iubiți sfinți creștini. Acesta este ocrotitorul Armatei Române, precum și al Moldovei, patronul Angliei, al Georgiei și al Moscovei. În Lituania, este considerat protector al animalelor.

Cine este sfântul sărbătorit în data de 23 aprilie

o icoana cu sf gheorghe

În calendarul ortodox, sărbătoarea este marcată cu cruce roșie

Sfântul Mucenic Gheorghe s-a născut în Capadocia, în jurul anului 270 d. Hr., într-o familie de creștini și a trăit în timpul împăratului Dioclețian. După ce tatăl său a murit, s-a mutat cu mama sa în Palestina, unde a urmat o carieră militară, fiind comandant în armata lui Dioclețian. În momentul în care împăratul a început persecuțiile împotriva creștinilor, Gheorghe și-a mărturisit credința în Hristos, astfel că a fost persecutat la rândul său. Înainte de aceasta, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a fost ispitit cu funcții înalte, dar în ciuda tuturor promisiunilor nu a renunțat la credința creștină. În anul 303, la data de 23 aprilie, Sfântul Gheorghe a fost condamnat la moarte prin decapitare.

Deoarece a fost soldat, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este reprezentat iconografic în armură, călare, în timp ce străpunge cu o suliță un balaur. Sfântul Gheorghe simbolizează triumful binelui asupra răului. În aceeași zi, au murit pentru credința creștină și Glicherie, Valeriu, Donat, Terin și Alexandra, soția împăratului Dioclențian. Aceasta din urmă a trecut la credința creștină după ce Sfântul Gheorghe a înviat un bărbat din morți. Și după moarte, Sfântul Gheorghe s-a arătat făcător de minuni și ajutător al celor aflați în suferință. Din acest motiv, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe se numără printre cei mai iubiți sfinți creștini.

vegetatie uscata foc

Există și obiceiul ca în ajunul Sfântului Gheorghe să se aprindă focuri în toate grădinile

Ce tradiții și obiceiuri respectă creștinii ortodocși în ziua în care se sărbătorește Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

crengi verzi

Există unele zone ale țării în care, cu prilejul zilei de 23 aprilie, bărbații pun ramuri verzi la porți, uși și ferestre, dar și pe mormintele celor dragi

În popor se spune că Sfântul Gheorghe este vestitorul verii. Astfel, se crede că atunci când broaștele cântă pentru prima dată, Sfântul Gheorghe ia cheile de la Sfântul Dumitru și deschide porțile naturii către viață. Există unele zone ale țării în care, cu prilejul zilei de 23 aprilie, bărbații pun ramuri verzi la porți, uși și ferestre, dar și pe mormintele celor dragi. Astfel, se crede că vor fi ferite de spiritele rele.

După ce se usucă, o parte din ramuri sunt date animalelor, pentru a fi sănătoase, iar celelalte sunt păstrate în case, la icoane, iar astfel se crede că toți membrii familiei sunt feriți de boli și de duhurile rele. Există și zone ale țării în care de Sfântul Gheorghe se duc ramuri de salcie sau de mesteacăn la biserică, ce sunt sfințite de preot, iar mai apoi sunt păstrate de credincioși. Acestea simbolizează renașterea naturii.

În trecut, femeile recurgeau la tot felul de practici cu prilejul sărbătorii Sfântului Gheorghe. Spre exemplu, în dimineața de 23 aprilie, înainte de răsăritul soarelui, femeile mergeau în pădure și culegeau plante, care mai apoi erau adăugate în hrana animalelor, iar astfel se credea că acestea vor da mai mult lapte. Există și obiceiul ca în ajunul Sfântului Gheorghe să se aprindă focuri în toate grădinile. Se consideră că se purifică și protejează comunitatea și terenurile agricole.

Tot în ziua în care se sărbătorește Sfântul Mare Mucenic Gheorghe se prepară și unsoarea oilor, un medicament obținut din plante și grăsimi animale. Unguentul obținut se aplică pe ugerul oilor, pentru a fi apărate pe tot parcursul verii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *