Actualitate

Cristian Diaconescu, președintele PMP, mesaj dur pentru politicienii din România în contextul mesajelor extremiste: Acest tip de propagandă care are la mijloc viaţa cetăţeanului destabilizează România! Le cer tuturor politicienilor să pună stop

Publicat: 08 oct. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Cristian Diaconescu președintele PMP mesaj dur pentru politicienii din România în contextul mesajelor extremiste Acest tip de propagandă care are la mijloc viaţa cetăţeanului destabilizează România Le cer tuturor politicienilor să pună stop
Cristian Diaconescu, președintele PMP

Cristian Diaconescu, președintele PMP a fost invitat la o emsiune BZI LIVE unde a abordat mai multe probleme. Președintele PMP consideră că politicienii din România trebuie să pună stop mesajelor extremiste mai ales în contextul în care acest tip de propagandă destabilizează România.

Pe de altă parte, liderul PMP consideră că politicienii din România ar trebui să-și asume anumite decizii în pofida faptului că acestea ar duce la o scădere electorală.

Cristian Diaconescu consideră că mesajele extremiste destabilizează România! Ce mesaj le transmite politicienilor

PMP poate să-şi asume o campanie provaccinare, consideră Cristian Diaconescu. Pe de altă parte, liderul PMP trage un semnal de alarmă în contextul în care sunt multe mesaje antivaccinare în spaţiul public. Acesta este de părere că mesajele, voite sau involuntare, sunt un tip de propagandă care destabilizează România şi care face parte dintr-un război hibrid.

Cristian Diaconescu este de părere că politicienii români ar trebui să interzică în interiorul partidelor astfel de mesaje, mai ales în contextul în care în ţări precum Germania sau Franța, așa spusele partide extremiste nu dau mesaje antivaccinare:

PMP poate să-și asume o campanie provaccinare. Categoric da! Mai mult, consecinţele acestei campanii antivaccinare crează vulnerabilităţi la nivel naţional şi nu numai cu instituţiile dar şi în legătură cu ceea ce societatea acceptă şi promovează. Ce am vorbit eu aici? Am vorbit despre componente ale războiului hibrid. Dacă fac proces de intenţie, sau sunt exagerat, îmi cer scuze. Voit, sau nevoit, acest tip de propragantă care are la mijloc viaţa cetăţeanului, care ridică semne de întrebare acolo unde ar trebuie să existe numai şi numai semne de exclamare, vulnerabilizează un stat. Cine este acel stat? Acel stat este un stat membru NATO aflat la frontiera spaţiului Euroatlantic.

Din această perspectivă, repet, mi s-ar părea normal şi corect, ca tot ce înseamnă extremism, inclusiv pe domeniul menţionat de dumneavoastră, aici este vorba despre un radicalism simplist care pune în pericol viaţa românilor, ar trebui contracarat de toate partidele politice. O să facem, uite, un mesaj către toate partidele politice să se delimiteze de toate mesajele extremiste. Așa, vag, mai creştem la număr, înseamnă o alegere cinică. Din acest punct de vedere, această temă sensibilă nu face parte din mesajul a niciunui partid politic, nici chiar ceva mai radical din această Europă mai radicală. Au venit, sub pragul electoral, politicieni din Germania care au susţinut astfel de mesaje. Nici extrema dreaptă din Franța, a lui Marie Le Pen, nu susţine așa ceva, a nu se confunda cu Vestele Galbene, e altceva.

Politicienii din România ar trebui să-și asume şi un eventual decont politic, susţine președintele PMP

În continuarea emisiunii, președintele PMP consideră că politicienii ar trebui să ia măsuri ferme şi să îşi asume eventuale eşecuri şi deconturi politice:

În Franţa, dincolo de ce vă spuneam, cum e şi în Italia, în anumite zone ale sistemului instituţional, aproape devine obligatorie vaccinare. Noi cum am hotorî în România? Cu politicieni puternici. Numai că noi nu îi avem şi revenim la ce am avut în această discuţie. Oameni de stat care îşi asumă şi un decont politic pentru că, evident, orice este obligatoriu devine complicat de implementat. Trebuie să alegi, nu totul merge lin, dacă ţi-ai asumat puterea trebuie să alegi, inclusiv cu un decont politic. a explicat Cristian Diaconescu.

 

Ce spune, Cristian Diaconescu, despre posibila alianță cu Ludovic Orban

BZI.RO a publicat în exlusivitate informația precum că Ludovic Orban ar putea să rupă PNL-ul și să formeze o nouă alianță cu Cristian Diaconescu și PMP. Moderatorul emisiunii BZI LIVE, Valentin Huțanu l-a întrebat pe liderul PMP despre zvonurile care se aud din surse politice. Diaconescu nu a negat nici nu a confirmat sursele dar a declarat că există o disponibilitate în interiorul formațiunii politice:

Deocamdată pot să vă spun cât se poate de cinstit discutăm cu toată lumea, nu avem niciun proiect concret cu vreun partid politic. În mod categoric PMP fiind al treilea că pondere în ceea ce priveşte aleşii locali are mai ales în comunităţile din România are o anumită implicare. Sigur că am avea argumentele necesare pentru a ne aşeza la masa dialogului cu oricine. Sigur că o apropiere politică trebuie să ţină seama de o serie de repere pe care le discutăm în prealabil. Disponibilitate există, dar de planuri doar din dorinţa de a ajunge în alte zone politice din Parlament nu voi face concesii sub nicio formă, mai ales despre extremismul, antieuropenismul. Am muncit acolo şi ce folos a adus României această apartenenţa la Occident. În legătură cu liberalii ar fi prima optoiune pentru că ideologic, dar şi al apartenenţei, există foarte multe similitudini. Prezumţia de cooperare este una mult mai clară. Dar numai după negocieri şi după ce înţelegem foarte clar ce ne dorim uni de la alţii.

Dacă într-adevăr suntem la vedere, vom putea deveni o forţă, inclusiv aceea de a veni la putere. Noi avem elementele clare, ai un mandat, o agendă şi oameni capabili. Rămân la părerea care v-am mai comunicat-o. A fost firească neintrarea noastrat în Parlament. Să zicem că putem judeca PMP în perspectivă a ce face acum. E simplu, te uiţi la programul nostru, dar şi la oamenii pe care-i avem în partid. Dacă mă întrebaţi pe mine numai în zona de dreapta putem rămâne consecvenţi. Cu PNL ar fi o opţiune de regăsire a unor parlamentari, dar şi de păstrarea a unei anumite consecvente. Altfel, avem situaţii contradictorii. Sunt 3 partide cu ideologii cu neclare. În afară de PNL, UDMR şi PMP nu este nimeni de dreapta”, a transmis Cristian Diaconescu, președintele PMP.

Adauga un comentariu