Situația din Statele Unite a atins un nou nivel de tensiune după ce președintele Donald Trump a ordonat desfășurarea pușcașilor marini în Los Angeles pentru a sprijini operațiunile federale de reprimare a imigrației ilegale și pentru a controla valul de proteste izbucnite în oraș. Decizia, anunțată luni, 9 iunie, a inflamat și mai mult spiritele, atât în rândul protestatarilor, cât și printre liderii democrați locali și federali, care avertizează că SUA se apropie periculos de mult de o criză constituțională.
Aproximativ 700 de pușcași marini au fost mobilizați din sudul Californiei și urmau să ajungă în Los Angeles luni noaptea sau cel târziu marți dimineața. Aceștia au primit misiunea de a proteja clădirile guvernamentale și personalul federal, în timp ce administrația Trump intensifică raziile împotriva imigranților fără acte.
Pușcașii marini trimiși de Trump în Los Angeles
Trimiterea trupelor, fără solicitarea guvernatorului sau a primarului, a stârnit reacții dure din partea autorităților locale, care consideră măsura un abuz clar de putere. Gavin Newsom, guvernatorul Californiei, a atacat în justiție Casa Albă pentru această decizie, acuzând administrația de încălcarea autonomiei statului și a legislației federale.
La scurt timp, secretarul pentru Securitate Internă, Kristi Noem, a anunțat cu mândrie că „operațiunile ICE se intensifică zilnic”, iar protestele nu vor face decât să crească determinarea autorităților:
„Cu cât ies mai mulți în stradă, cu atât mai hotărât vom acționa.”
Tensiunile au atins apogeul luni seară, când sute de manifestanți s-au adunat în fața sediului ICE din centrul orașului. Înarmați cu pancarte, steaguri ale Mexicului și țărilor din America Centrală și scandând „eliberați-i pe toți”, protestatarii au fost întâmpinați de Garda Națională, care a format un zid uman în jurul clădirii.
După repetate avertismente, poliția a intervenit cu forță: au fost trase grenade asurzitoare și gaze lacrimogene, iar mai mulți manifestanți au fost arestați. Scenele dramatice au continuat în cartierul Little Tokyo, unde forțele de ordine au dispersat mulțimea în timp ce locatarii priveau de la balcoane, iar turiștii se adăposteau în hoteluri.
Un precedent periculos
Trimiterea de trupe active în orașe americane este o mișcare rară și controversată. Deși Trump nu a invocat oficial Insurrection Act, legea care permite utilizarea armatei pentru a restabili ordinea publică, analiștii politici avertizează că se creează un precedent periculos. Ultima dată când armata a fost desfășurată în Los Angeles în context civil a fost în 1992, în timpul revoltelor declanșate de cazul Rodney King.
Senatorul democrat Jack Reed a reacționat dur, numind decizia „o deturnare gravă a puterii executive” și acuzându-l pe Trump că folosește armata ca pe un instrument politic.
„Este un pas clar către autoritarism”, a declarat și guvernatorul Newsom.
În replică, Trump a mers mai departe și a susținut public ideea arestării guvernatorului Californiei pentru obstrucționarea autorităților federale:
„Dacă aș fi în locul lui Tom Homan (șeful politicii de frontieră), l-aș aresta. E o idee excelentă”, a spus președintele în fața presei.
Protestele s-au extins rapid în alte mari orașe: New York, Philadelphia, San Francisco și Austin, Texas. În toate aceste locuri, s-au înregistrat arestări și confruntări cu forțele de ordine. O protestatară din Los Angeles, Marzita Cerrato, imigrantă de primă generație, a spus:
„Suntem toți afectați. Nu contează când a venit familia ta aici, ceea ce contează este libertatea.”
În același timp, ICE a anunțat o explozie a numărului de arestări: peste 2.000 de persoane reținute zilnic, față de media de 311 pe zi în timpul administrației Biden. Oficialii au promis că numărul va continua să crească.
Gavin Newscum probabil că va ajunge la pușcărie !
În SUA în ultimii ani au intrat vreo 12 milioane de imigranți ilegali mare parte criminali și infractori de pretutindeni , mulți din america latină !, ăștia care protestează pe străzi sunt ilegalii și ong.geurile care îi sprijină !, un pas către autoritarism a făcut demult Newscum, și partidul democrap neomarxist care ia sprijinit , acoperit , permis liberă trecere în state !, tot scandalul a început de cînd actuala guvernare a început să le taie bănetul mocca social , cazările gratis și asigurările de orice fel , săi vîneze și săi expulzeze !