S-a inaugurat Centrul de Promovare a Sănătății, destinat celor care nu sunt asigurați. Proiectul este realizat de Societatea Națională de Cruce Roșie Iași. Această inițiativă vine în ajutorul românilor și ucrainenilor din județ. Se oferă acces gratuit la consultații medicale generale și pediatrice, sprijin psihosocial, activități psihosociale pentru o stare generală de bine
Consiliul Județean Iași a dat în folosință gratuită către Societatea Națională Crucea Roșie, Filiala Iași, pe o perioadă de cinci ani, o suprafață de 193,61 mp, parte a unui imobil aflat în administrarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, în vederea deschiderii centrului. Acesta este situat în Bulevardul Chimiei, nr. 12.
Centrul de Promovare a Sănătății din Iași oferă consultații gratuite chiar și pentru persoanele neasigurate
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2023/09/crucea-Rosie-2.jpeg)
Proiectul este realizat de Societatea Națională de Cruce Roșie Iași. Această inițiativă vine în ajutorul românilor și a ucrainenilor din județul Iași
Acesta este dotat cu aparatură și va oferi asistență financiară pentru cazurile vulnerabile care au nevoie de investigații suplimentare și de medicamente. De asemenea, beneficiarii centrului vor fi îndrumați în sistemul medical public şi privat din România pentru continuarea investigațiilor. Accesul se face pe bază de programare telefonică la numărul +40723359817.
„Cu sprijinul comunității și al autorităților locale, acest centru poate deveni un model pentru îmbunătățirea sănătății și bunăstării oamenilor, indiferent de originea lor etnică sau resursele financiare. Este o dovadă a faptului că solidaritatea și grija față de ceilalți pot schimba, în mod semnificativ, viețile multor oameni și pot contribui la construirea unei societăți mai sănătoase și mai unite. Deschiderea noastră va rămâne aceeași și pentru proiectele viitoare ale Societății de Cruce Roșie, pentru că în mare parte avem o misiune comună, aceea de a sprijini comunitatea”, a transmis vicepreședintele Marius Sorin Dangă.
Persoanele cu dizabilități beneficiază de sprijin
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2023/09/crucea-Rosie-3.jpeg)
Se oferă acces gratuit la consultații medicale generale și pediatrice, sprijin psihosocial, activități psihosociale pentru o stare generală de bine
Se va asigura transportul la unităţi medicale pentru persoane cu dizabilităţi sau pentru cei cu condiţii severe, astfel încât toţi cei care au cu adevărat nevoie să beneficieze de sprijin.
„În cadrul acestui proiect ne angajăm să facilităm accesul la sănătate al cetăţenilor ucraineni, cât şi pentru cei nevoiaşi, din comunitatea locală. Mulţumesc partenerilor noştri, Crucea Roşie Franceză şi Societatea Naţională de Cruce Roşie din România pentru încrederea pe care ne-o oferă prin înfiinţarea acestui Centru în judeţul nostru”, a declarat Andra Barbarie, directoarea Filialei de Cruce Roşie Iaşi.
Centrul de Promovare a Sănătății este o componentă esențială a unui proiect vast ce implică inaugurarea a șase centre de promovare a sănătății, alături de implementarea unei Caravane de Sănătate mobile care va parcurge 14 județe din țară pentru a oferi servicii medicale gratuite.