Prima pagină » Local » CTP va extinde stațiile de tramvai din zonele aglomerate din Iași! Călătorii nu au suficient spațiu pentru a aștepta mijloacele de transport în comun

CTP va extinde stațiile de tramvai din zonele aglomerate din Iași! Călătorii nu au suficient spațiu pentru a aștepta mijloacele de transport în comun

05 mart. 2026, 02:00, 15 ,
Petronel Ștefan în Local

Stațiile de tramvai din zonele aglomerate din Iași vor fi extinse, după o propunere făcută de primărie și compania de transport. Stațiile care vor suferi modificări sunt cele care deservesc traseul 9, în special cea din Podu Roș, direcția de mers spre Nicolina. Din păcate, acestea sunt neîncăpătoare și pot reprezenta un pericol pentru călători, cei mai mulți fiind elevi.

Vatmanii din Iași cred că această propunere este una extrem de benefică și că ar trebui pusă în aplicare cât mai repede, pentru a crește siguranța în trafic.

Stațiile de tramvai din Iași vor fi extinse

În ultima ședință ordinară a Consiliului Local Iași, de pe data de 27 februarie 2026, consilierii locali au adus în discuție problema peroanelor din Podu Roș și de pe șoseaua Nicolina. Acestea sunt mult prea mici pentru fluxul mare de călători. Astfel, la orele de vârf, oamenii stau înghesuiți în așteptarea unui mijloc de transport. Primarul Mihai Chirica a precizat că a transmis către CTP Iași propunerea de a lungi anumite stații pentru a crea mai multe stații. În special, sunt vizate stațiile din Podu Roș, de pe șoseaua Nicolina și cele din Nicolina, după pasaj. Conform informațiilor de la CTP Iași, în prezent, se analizează posibilitatea tehnică de a lungi stațiile.

„În prezent, analizăm posibilitatea tehnică de modificare a lungimii unor stații de tramvai din zonele aglomerate. Această analiză vizează aspecte precum configurația infrastructurii existente, siguranța circulației, fluxurile de călători și compatibilitatea cu rețeaua actuală. Rezultatul evaluării va fi înaintat factorilor decizionali competenți, care vor stabili, în final, ce măsuri pot fi implementate, în funcție de concluziile tehnice și de cadrul administrativ aplicabil”, a transmis Carmen Ghercă, purtătorul de cuvânt al CTP Iași.

Vatmanii cer aprobarea propunerii

Am discutat și cu un vatman de la compania de transport, care circulă des pe ruta 9: Copou – Tehnopolis. Pentru vatmani și șoferii de autobuz, peroanele aglomerate însemnau o problemă și un risc de provocare a accidentelor. De asemenea, timpul de staționare creștea, deoarece călătorii nu aveau spații să urce sau să coboare din mijlocul de transport în comun. Astfel, prelungirea peronului ar rezolva o mare parte din problemele actuale.

„Este o problemă care a mai fost ridicată în spațiul public, însă până acum nu s-au luat măsuri. În special la stația din Podu Roș, sens spre Nicolina, sunt cele mai multe probleme. După ce termină copiii orele, stația este arhiplină. Nu este suficient loc pe peron, lumea se înghesuie, cei care coboară nu au pe unde să treacă, iar cei care urcă nu au cum să facă culoar. Este foarte periculos și pentru noi. Trebuie să fim vigilenți când intrăm în stație, dacă se dezechilibrează cineva și cade în fața tramvaiului. Propunerea este foarte bună și ar trebui pusă în practică cât mai repede. Ar ajuta și la reducerea timpilor de așteptare pentru călători”, a precizat un vatman de la CTP Iași.

Stațiile de transport în comun din zona Podu Roș și Nicolina vor fi extinse, după o decizie luată de primărie și CTP Iași.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Controverse uriașe în învățământ! După ce zeci de clase de liceu au fost desființate, unii dintre profesori amenință cu demisia!
Criza în educație continuă după o decizie care schimbă structura anului de început la liceu. După ce zeci de clase de liceu au fost desființate, unii dintre profesori amenință cu demisia. În timp ce autoritățile invocă scăderea numărului de absolvenți de gimnaziu și o optimizare a rețelei școlare, profesorii avertizează că vor rămâne fără ore, […]
Controverse uriașe în învățământ! După ce zeci de clase de liceu au fost desființate, unii dintre profesori amenință cu demisia!
Comentarii
  • Adiaconitei Andrei

    Extinderea stațiilor de tramvai din Podu Roș și Nicolina este o măsură corectă și necesară, iar CTP Iași merită apreciat pentru că, în sfârșit, abordează o problemă reală: peroane înguste, aglomerație periculoasă și timpi mari de staționare. Dar această inițiativă nu valorează nimic dacă rămâne blocată în „analize tehnice”. Siguranța oamenilor cere acțiune rapidă, nu promisiuni. În același timp, nu putem ignora problema de fond: linia 9 este deja supraîncărcată. Tramvaiele vin pline din Copou, iar de la Palat devin imposibil de folosit. De aceea, pe lângă extinderea peroanelor, este obligatorie suplimentarea curselor Podu Roș – Spital Providența cu autobuze în orele de vârf. Altfel, doar mărim spațiul în care oamenii așteaptă același tramvai prea plin. Apreciez direcția, dar aștept fapte. Iașul are nevoie de soluții aplicate, nu de încă un proiect care sună bine și se pierde pe drum.

  • Pai sa circule tramvaiele mai des, ca sa nu astepte oamenii mult in statie si sa se aglomereze peroanele!

  • cat de idioti sunteti? peroanele trebuiesc latite nu lungite

    • Peron lat = tramvai blocat

      Tu probabil ai ajuns în Iași la ceva timp după ce au fost cumpărate tramvaiele astea noi. Sa îți spun: peroanele au fost mai late, s-a făcut licitația pt tramvaie, a ajuns unul de proba (sau mai multe, nu mai retin) când sa iasă la strada…. Surpriza… Nu intra in statii din cauza peroanelor late. Asa ca s-au ciopartit toate peroanele. Asta spune multe despre cum a fost făcut caietul de sarcini pt licitație.

  • Mutarea liniilor de tramvai pe banda 1 ar elimina necesitatea stațiilor amplasate pe mijlocul străzii și ar face accesul mult mai sigur pentru călători, care ar urca direct din trotuar. Stațiile ar deveni mai spațioase și mai accesibile, fără traversări riscante. În plus, organizarea traficului ar fi mai coerentă: benzile centrale rămân pentru circulația generală, iar banda 1 devine dedicată transportului public. Această soluție ar simplifica infrastructura, ar reduce costurile de întreținere și ar îmbunătăți fluxul urban.

  • Titlul ar fi trebuit sa sune asa: „Călătorii nu au suficient spațiu pentru a aștepta zeci de minute mijloacele de transport în comun”. Daca autobuzele si tramvaiele ar fi mai dese s-ar reduce numarul de calatori care asteapta in statii.

  • Atata timp cat mijloacele de transport circula din 30 in 30 min, niciun refugiu nu va fi suficient de mare.

  • ATENTIE PRIMARIE-CTP pe degeaba le lungiti daca raman la fel de inguste,AICI ESTE PROBLEMA SUNT PREA INGUSTE.Mai sunt montate si acele scaune neutile, murdare si defecte care ar trebui inlaturate,sau alta solutie.

  • Faceti mai repede investitie in mutarea transportului in comun in tot municipiul IASi pe banda 1 de trafic cu acces direct la trotuar. Este cea mai buna metoda si una din cele mai bune investitii pentru toata fluidizarea traficului,confortul calatorilor etc. Credeti ca gresesc cu ceva cerand acest lucru. Egzista fonduri europene care pot fi directionate pentru punerea in aplicatie.

  • nu ar fi mai bine sa uneasca peron cu peron prin prelungirea lor? degeaba le lungesti daca nu ai loc in latimea peronului sa stai!

  • dan criu minea

    Nici un refugiu pentru tramvaie din IASI nu respecta standardele dimensionale si implicit de siguranta circulatiei.Sub pod ACB este rasul fundului.

  • @Adiaconitei Andrei, un tramvai poate cara mai multi pasageri decat un autobuz. Deci trebuie suplimentare cu tramvaie pe ruta Tg Cucu – Tehnopolis. E o prostie faptul ca nu se achizioneaza SI tramvaie SH pe langa tramvaiele noi.

  • „propunerea de a lungi anumite stații pentru a crea mai multe stații” – ha? A doua oara e „statii” cu „p” in loc de primul „t”?

  • Oameni buni, ce s-a construit, în ultimii 10 ani, în beneficiul cetățenilor, fără a fi, săptămânal, „cap de afiș” pentru Iași?

  • Banda unica tot orasul si vor veni mai rapid .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
07 martie 2026
07 martie 2026