Prima pagină » Actualitate » Cu ocazia Zilei Naționale a României, deputatul Marius Ostaficiuc a transmis un mesaj care să exprime realitatea zilelor noastre (P)
Cu ocazia Zilei Naționale a României, deputatul Marius Ostaficiuc a transmis un mesaj care să exprime realitatea zilelor noastre (P)

Cu ocazia Zilei Naționale a României, deputatul Marius Ostaficiuc a transmis un mesaj care să exprime realitatea zilelor noastre (P)

01 dec. 2022, 06:00, 3 ,
în Actualitate

Gânduri despre noi…

Poate nu suntem cel mai fericit dintre popoarele lumii, poate ne lipsesc mai multe decât le lipsesc altora, poate am fi putut să ajungem mai departe decât suntem astăzi. Suntem ceva mai puțin decât perfecți, avem metehnele noastre naționale, nu ne merg întotdeauna toate ca unse, ba chiar uneori ne merg atât de prost, încât lăsăm totul baltă și plecăm unde vedem cu ochii prin lumea largă.

Nu avem clasa politică pe care românii cred că ar merita-o. O spun chiar eu, fără ipocrizie, unul din membrii acestei clase politice. N-am avut și poate încă nu avem liderii ideali, acei clar-văzători ai istoriei care să ne îndrume pașii spre zări mai luminoase. Preferăm să ne certăm mai degrabă decât să punem umărul împreună pentru a împinge lucrurile spre mai bine. Ne lăsăm prea des atrași în conflicte minore, în care ne cheltuim inutil energiile pe care, poate, le-am putea folosi în scopuri mai nobile.

Suntem mai degrabă pesimiști decât optimiști, punem prea des răul înainte, la fel ca și căruța în fața boilor. După care ne mirăm că treaba nu merge. Mai degrabă cădem pe gânduri, asemenea ciobănașului mioritic, decât să acționăm, mai degrabă ne resemnăm, decât să ne revoltăm, iar când ne revoltăm, ne trece repede și ne dăm seama că n-am rezolvat mare lucru cu revolta noastră.

Uităm ceea ce e important și ne încărcăm memoria cu mărunțișuri. Uneori, din cauza bunelor noastre intenții și a unei naivități structurale pe care ne-o purtăm ca pe o cruce prin istorie, suntem prea ușor manipulabili, prea ușor de dus de nas. Iar când ne prindem, e prea târziu. Și după aia iarăși uităm și iarăși o luăm de la capăt.

Nu știm sigur dacă ne mai iubim sau nu, cu adevărat, țara, dacă mai e a noastră sau am vândut-o deja pe un preț pe care îl vor afla copiii noștri și copiii copiilor noștri. Nu știm dacă nu cumva am fost deja înghițiți de nisipurile mișcătoare ale globalismului sau ale unei europenități pe care o înțelegem și nu prea, o acceptăm și nu prea. Naționalismul nostru nu e chiar unul de fiecare zi, ci mai degrabă declanșat în momente festive, în sunete de fanfară și pas de defilare. Naționalismul nostru nu e ceva foarte clar, uneori îl simțim ca pe o haină pusă direct pe piele, alteori e asemenea unui cuvânt dintr-o limbă de demult pe care nu mai știm s-o vorbim. Naționalismul nostru, confiscat de-a lungul timpului de naționaliști de serviciu cu gură mare și destin mic, este cam ca spațiul mioritic descris de Blaga pe formula deal-vale, deal-vale, deal-vale.

Avem umor, nu mereu de mare rafinament, dar avem… O înclinație spre bășcălie, spre haz de necaz, dar și spre auto-ironie. Îl simțim mai apropiat pe Caragiale decât pe Eminescu, poetul nostru național pe care îl pomenim des și îl înțelegem rar. Ne lăudăm frecvent cu Brâncuși, dar nu ne-am asumat tentația spre infinit a artei lui. Ne plac „călduțul” și „molicelul”, iubim diminutivele și, în general, ne mulțumim cu „puțintelul”. Mai ales dacă suntem luați cu „binișorul”. Jocurile la miză mică sunt specialitatea noastră. Deși din când în când, unii compatrioți exersează și arta tunului…

Avem o relație ciudată cu divinitatea. În calendare avem sfinți-voievozi cărora le-au plăcut cu asupra de măsură femeia, vinul de Cotnar’, sângele dușmanilor. Suntem experți în sărutat icoane și scuipat fețe bisericești. Ne temem de Dumnezeu, însă suntem convinși că, la o adică, putem să o dăm la pace cu Marele Boss. Ne facem câte o duzină de cruci pe zi, și înjurăm de cele sfinte de două ori mai mult. E în noi suferința unui Christ răstignit, dar și privirea piezișă a unui Iuda către capra vecinului…

De câteva ori pe an, ne încearcă depresia și atunci începem să ne vorbim de rău țara, confundând-o cu conducătorii ei. Ne revenim repede amintindu-ne că avem munte, mare, deltă și câmpii bogate în flori. Și uneori, dacă nu e un an cu secetă, bogate în culturi agricole. Avem clișee și prejudecăți, avem explicații pentru toate și pentru nimic, avem crize de nervi și de melancolie, ba avem de toate, ba nu avem cât ne-ar trebui, suntem paradoxali și fascinanți, suntem aici și în altă parte, suntem aceiași și totuși alții, suntem ieri și mâine…

…SUNTEM ROMÂNI!

LA MULȚI ANI, ROMÂNIA!

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Primele concluzii medico-legale în cazul morții lui Gabi Mureșan. Ce indică investigațiile privind decesul fostului fotbalist
Primele concluzii medico-legale în cazul morții lui Gabi Mureșan indică o posibilă afecțiune cardiacă nediagnosticată. Fostul fotbalist a murit la 44 de ani, după ce i s-a făcut rău într-un lac din județul Sibiu. Noi informații au apărut în ancheta privind decesul fostului internațional Gabriel Mureșan. Potrivit concluziilor preliminare ale medicilor legiști, publicate de România […]
Primele concluzii medico-legale în cazul morții lui Gabi Mureșan. Ce indică investigațiile privind decesul fostului fotbalist
Comentarii
  • la puscarie cu tine borfas escrocpsd !

  • iulian mocanu

    frateeee da ce mangleală de articol ți-a scris consiliera aia a ta…am zis că te-ai culturalizat tu dar…de unde…tot un mic proletar aservit ai rămas, un caz social de o incongruență fatidică,referindu-mă aici la mintea ta obtuză de tejghetar.

  • Cine e tov din poză ––aaa e sub bagheta lui ciordracu & și a
    țeparului popic–-

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
16 iulie 2026
16 iulie 2026