Părintele Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni, din județul Iași, a povestit în emisiunea BZI LIVE cum a fost prima sa zi de școală. Iată ce emoții a avut îndrăgitul duhovnic.
Prima zi de școală este emoționantă pentru toți copiii. La fel a fost și pentru părintele Calistrat, care, prin anii 1970, a intrat pe poarta școlii, cu flori de toamnă în mâini, pentru a i le oferi doamnei învățătoare. La acea vreme, toți copiii primeau cărți noi și erau întâmpinați de o atmosferă de poveste. În aer domnea o disciplină extraordinară, foarte frumoasă, conferită de uniformele purtate atât de fete, cât și de băieți.
Cum a fost prima zi de școală a părintelui Calistrat Chifan?
Părintele Calistrat Chifan își amintește cu drag de prima zi de școală, când culegea flori de toamnă din grădină și i le ducea învățătoarei, când primea manuale nou-nouțe și când copiii debordau de entuziasm. Plin de emoție, îndrăgitul duhovnic a mărturisit că nimic nu era mai frumos decât prima zi de școală, unde atmosfera era deosebită și unde toți colegii se întâlneau, socializau, se jucau și învățau.
„Eu îmi amintesc cu drag și chiar fac această afirmație, că nimic nu era mai frumos decât în prima zi de școală, când te duceai cu flori de toamnă din grădină, care erau cele mai reprezentative peste tot: ochiul-boului sau cavaleri sau crăiese, cum le spunem noi, la țară. Și mergeai, într-adevăr, la vremea respectivă școala îți oferea, și o spun chiar cu sinceritate, la modul serios al timpului meu, anii `70, îți oferea manualele nou-nouțe, abecedarul și artimetica, parcă așa se chema, nu mai țin minte și apoi cartea de citire, și apoi cartea de geografie și cartea de limba rusă, pe care o făcusem la vremea respectivă. Dar vreau să spun că era cea mai frumoasă atmosferă, pentru că ne întâlneam toți colegii, eram și multe clase.”, a mărturisit părintele Calistrat Chifan, pentru BZI LIVE.
Părintele Calistrat Chifan: „Eram atât de mulți și era atât de frumos”
Deși a trecut mult timp de atunci, părintele Calistrat își amintește de parcă prima zi de școală ar fi avut loc recent. De pildă, pe când era în clasa a noua, duhovnicul spune că avea atât de mulți colegi și împreună erau atât de gălăgioși, încât acopereau sonorizarea primivită de la vremea respectivă. Fetele purtau uniforme albastre în carouri, își prindeau părul în codițe și le ornau cu fundițe albe, iar băieții aveau cămăși albe, cravate albastre, sacouri, pantaloni și ciorapi albi sau albaștri.
„Îmi amintesc, de pildă, că în clasa a noua am fost nouă clase de clasa a noua într-un liceu. Eram atât de mulți și era atât de frumos și eram atât de interesanți, ca și copii și eram atât de gălăgioși, deși se vorbea la sonorizarea aia primitivă la vremea respectivă, nu ca acum, cu un microfon din ăla amărât și cu un mag din ăla cu benzi, cum era pe atunci, pe vremea aia, dar totuși încă exista acea frumusețe a toamnei, când ograda se împlinea cu ce? Același fel de uniformă cu careuțuri albastre la fete, tip rochiță și pănglicuța aia, cu două funde albe, cu două codițe sau, eventual, mai purtau fetele un fel de băscuță albă, cu un șnuruleț, era de la pionieri, cravata de pionier. Era o disciplină, care era foarte frumoasă.
Deci școala va rămâne întotdeauna, dacă ne gândim la cele trei momente minunate: domnul Trandafir, Ion Creangă, Eminescu la sala de curs când vine și asistă la o lecție ținută de Ion Creangă și, dacă ar fi să ne mai gândim așa, poate la dascălii noștri. Și eu îmi amintesc cu plăcere de învățătoarea care m-a învățat pe mine, săraca e de mult în Împărăția lui Dumnezeu plecată, era în vârstă la vremea când făceam eu școală, dar răbdarea ceea cu liniuțe, răbdarea aceea cu zeouri și caietul acela cu liniuțe întrerupte special, de scris frumos, într-o singură direcție.”, a mai povestit părintele Calistrat Chifan.
acest individ este paranoic. nu-l mai aduceti in studio. va face de rusine.
KITROFAN rudimentar ,patologic ,lipsit de simtul propriului penibil !!!