Pandemia de COVID-19 a fost pentru noi toți o perioadă de descoperire și schimbare. Oamenii s-au văzut nevoiți ca în tot acest timp, în care avalanșa de informații i-a agasat, să se educe în ceea ce privește problemele sociale și politice.
Alții s-au folosit de pandemie ca de un moment de auto-reflecție. Pentru că multe activități s-au oprit, restaurantele au fost obligate să tragă obloanele și mulți oameni au muncit de acasă, a fost mai ușor să te uiți înăuntru tău și să pui întrebări precum „Sunt fericit?”, „Sunt mulțumit cu viața mea?”, „De unde pot obține puțin condiment în viața mea?”.
Nu există un răspuns comun la aceste întrebări pentru toată lumea, dar, psihologii spun că unele femei s-au folosit de această perioadă pentru a-și reevalua situația actuală. Plecând de la acest argument, publicația Psychology Today spune că un uimitor procent de 40% dintre femeile din SUA simt disfuncție sexuală. În urmă cu treizeci de ani, procentul ajungea la 78%. Deși acesta s-a micșorat, cum se face totuși că aproape jumătate din populația feminină simte disfuncție sexuală?
Ei bine, conform site-ului de educație medicală Manualului Merck, unele dintre cauzele disfuncției sexuale la femei sunt: depresia, anxietatea, diferite forme de abuz, distragerile (cum ar fi munca, familia, finanțele). De asemenea, problemele legate de sexualitate se pare că au legătură și cu cultura din care fac parte.
Pentru a explora acest ultim punct, o femeie s-ar putea simți vinovată sau rușinoasă cu privire la sexualitatea ei dacă provine dintr-o societate care o restricționează. Din păcate, în societatea de astăzi, în toate colțurile lumii, femeile au doar două opțiuni din care să aleagă: să fie considerate curve sau femei de casă.
Cu toate acestea, într-o perioadă de descoperire și schimbare și, totodată, o perioadă în care trăim în spatele ușilor închise din propriile locuințe, lucrurile ar putea să se schimbe. De fapt, o altă statistică realizată tot în SUA arată că există semne că încrederea femeilor este în creștere. O demonstrează creșterea vânzărilor de jucării sexuale, lucru care arată că acesta este un moment bun pentru femei să-și exploreze sexualitatea și să învețe mai multe despre ele însele.
Potrivit The New York Times, vânzările de jucării sexuale, cum sunt cele de pe Love Island, au crescut enorm, cu până la 200% în aprilie, pentru companiile de specialitate.
Situația aceasta nu s-a înregistart doar în SUA. Vânzările de jucării sexuale s-au dublat și în Australia începând cu 22 martie 2020, când a fost declarată închiderea iminentă a barurilor. Același lucru s-a remarcat și în Marea Britanie după 21 martie 2020. Danemarca și Columbia au experimentat și ele fenomene similare.
Vânzarea de jucării sexuale în Irlanda în timpul lockdown-ului provocat de coronavirus a crescut cu 177% față de aceeași perioadă a anului precedent.
Exportul de jucării sexuale din China către marii consumatori (țări precum SUA, Franța și Italia) a crescut cu 50%.
Cu vânzările de jucării sexuale la o cotă uriașă, femeile profită de perioada pandemiei pentru a afla cum să fie mulțumite și ce soluții disponibile au pentru a și condimenta viața. Psihologii consideră că ar trebui să ieșim din această carantină cu o mai bună înțelegere a corpului nostru și cu mai puțină rușine în ceea ce privește sexualitatea noastră.
Un alt studiu, realizat în 2021 și publicat în Journal of Psychosexual Health notează că vânzările de păpuși sexuale, lenjerie și jucării sexuale au crescut în timpul blocajului COVID-19 în Australia, Marea Britanie, Danemarca, Columbia, Noua Zeelandă, Italia, Spania, Franța, India, America de Nord și Irlanda, probabil din impulsul de a face cumpături pe motiv de panică, același impuls care a determinat cumpărarea exagerată de hârtie igienică.