Magazin

Cum alegi stiloul potrivit nevoilor tale: 3 criterii de selecție

Publicat: 18 mai 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Cum alegi stiloul potrivit nevoilor tale 3 criterii de selecție

Stiloul este un instrument de scris modern, a cărui istorie începe în 1827 și este legată de invenția unui savant român. Este vorba de Petrache Poenaru, care a creat primul toc rezervor din lume și chiar  o obținut un brevet la Viena pentru invenția sa.

Ideea sa a fost preluată și perfecționată în 1884 de inginerul și inventatorul american Lewis Edson Waterman și astfel s-a ajuns la stiloul folosit în zilele noastre.

Acum, după ce te-am pus în temă cu apariția acestui instrument, e timpul să afli cum poți alege cel mai bun stilou pentru nevoile tale.

Ține cont de felul în care scrii

Stiloul este un instrument destinat exclusiv scrisului de mână, iar pentru a fi sigur că ți-ai ales modelul potrivit, trebuie să-ți cunoști foarte bine scrisul. Există stilouri ideale pentru scrisul fin cu litere mărunte și stilouri potrivite pentru persoanele care scriu cu caractere mari și pronunțate.

Dacă faci parte din prima categorie, e recomandat să alegi un stilou care are peniță cu vârful subțire. Conturul literelor este mai subțire și mai bine aranjat, potrivindu-se cu scrisul mărunt și ordonat.

Pentru persoanele care scriu cu caractere mari, sunt recomandate stilourile cu vârful peniței mai gros, care trasează contururi mai pronunțate.

Găsește un model la dimensiunea potrivită

Un stilou nu trebuie să fie subțire ca un pix sau un creion, dar nici să aibă grosimea unui marker. De asemenea, lungimea stiloului este un alt detaliu care ține de confortul utilizatorului.

Un stilou prea lung sau prea scurt îngreunează scrisul, iar utilizarea sa devine la un moment dat obositoare.

În general există stilouri speciale pentru copii – destinate elevilor care deprind tainele caligrafiei – și stilouri pentru persoanele mature care deja și-au format un scris cursiv.   

Cele din a doua categorie sunt puțin mai lungi și totodată mai fine decât stilourile pentru copii.

Alege în funcție de sistemul de alimentare

Pentru a scrie, stilourile au nevoie de cerneală, care se află înmagazinată într-un rezervor. Din punctul de vedere al modului în care se face alimentarea există trei tipuri principale de stilouri, după cum urmează:

  • Stilourile cu rezervor – acesta este modelul clasic de stilou și totodată cel mai popular. Rezervorul pentru cerneală este prevăzut cu o pompă sau alt sistem de aspirare, cu ajutorul căruia cerneala se extrage din călimară.

Stiloul poate fi apoi folosit până când cerneala se epuizează fiind necesară apoi o realimentare. Procedura este simplă și nu durează mai mult de un minut, singura condiție fiind aceea de a avea le dispoziție permanent o călimară cu cerneală.

  • Stilourile cu rezervă – de această dată, realimentarea stiloului nu se mai face direct din călimară, ci înlocuind o rezervă golită cu una plină. Rezervele sunt sub forma unor capsule din plastic pline cu cerneală, care se introduc într-un compartiment special al stiloului. 

Dacă folosești un astfel de instrument de scris trebuie să ai grijă să alegi rezervele care se potrivesc modelului respectiv, pentru că există mai multe tipuri de stilouri din această gamă.

  • Stilourile cu convertor – îmbină caracteristicile stilourilor din categoriile menționate anterior, folosind o rezervă cu cerneală, care este reîncărcabilă. Această rezervă se numește convertor și se montează într-un compartiment special dedicat. 

Este plin cu cerneală, iar atunci când se golește, convertorul este scos și se realimentează din călimară. Convertorul are o capacitate mai mică decât o rezervă normală, însă avantajul este că poate fi realimentat de fiecare dată, fără a fi nevoie să comanzi altul nou.

Pentru a fi sigur că ai făcut cea mai bună alegere îți mai recomandăm în final să testezi stiloul înainte de a lua o decizie clară. Chiar dacă nu e posibil să scrii cu el, poți simula, pentru a vedea cât de comod îți este să îl folosești.   

Sursa foto: https://unsplash.com/photos/hjwKMkehBco

 

 

 

Adauga un comentariu