Prima pagină » Informații utile » Cum depozităm alimentele în siguranță pe timp de caniculă. Recomandările experților

Cum depozităm alimentele în siguranță pe timp de caniculă. Recomandările experților

26 iun. 2026, 20:10,
Redacția BZI în Informații utile

Temperaturile ridicate din timpul verii cresc semnificativ riscul alterării alimentelor și al apariției toxiinfecțiilor alimentare.

Pentru a evita problemele de sănătate, ANSVSA le recomandă consumatorilor să acorde o atenție sporită modului în care cumpără, transportă și depozitează produsele.

Recomandări pentru cetățeni

Astfel, consumatorilor li se recomandă:

  • să introducă în frigider, cât mai repede posibil după cumpărare, alimentele de origine animală;
  • să păstreze carnea refrigerată, laptele, produsele lactate şi ouăle la temperaturi de refrigerare, de preferinţă între 0°C şi +4°C, separat, în funcţie de categoria de produs;
  • să păstreze carnea congelată la temperaturi cât mai scăzute, respectiv sub -12°C;
  • să ambaleze separat alimentele depozitate în frigider şi să respecte temperaturile de păstrare indicate pe ambalaj;
  • să păstreze alimentele gătite în recipiente curate, acoperite;
  • să evite întreruperea lanţului frigorific în timpul transportului alimentelor de la magazin la domiciliu;
  • să nu recongeleze produsele care au fost decongelate;
  • să îndepărteze alimentele alterate, care pot constitui o sursă de contaminare pentru celelalte produse;
  • să verifice integritatea ambalajelor şi termenul de valabilitate al produselor alimentare înainte de cumpărare şi consum;
  • să spele bine fructele şi legumele înainte de depozitare şi consum;
  • să se spele pe mâini înainte de manipularea alimentelor şi după contactul cu produse crude;
  • să păstreze separat alimentele crude de cele gata pentru consum, pentru a preveni contaminarea încrucişată.

De asemenea, fiecare Direcţie Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţeană, va intensifica activităţile de control şi se va asigura că operatorii economici respectă următoarele cerinţe:

  • evitarea expunerii spre vânzare a produselor de origine animală în locuri sau spaţii care nu asigură temperaturi adecvate şi condiţii corespunzătoare de igienă;
  • verificarea condiţiilor de manipulare, depozitare şi transport ale produselor de origine animală în toate unităţile autorizate sau înregistrate sanitar-veterinar şi, în mod special, ale produselor perisabile (carne preparată şi carne tocată, peşte, ouă, lapte şi produse lactate);
  • confiscarea, denaturarea şi distrugerea produselor de origine animală alterate sau depreciate pe timpul transportului, distribuţiei, depozitării ori comercializării;
  • interzicerea transportului produselor alimentare în cazul neasigurării temperaturilor necesare menţinerii lanţului frigorific;
  • interzicerea comercializării şi punerii în consum a cărnurilor care nu au fost inspectate, marcate şi certificate sanitar-veterinar, conform legislaţiei în vigoare.

Cetățenii pot sesiza nereguli din domeniul siguranţei alimentelor apelând gratuit, din orice reţea de telefonie, numărul de telefon al Call Center-ului ANSVSA: 0800 826 787.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Un român, printre victimele accidentului feroviar din Spania. Ce se știe despre starea sa de sănătate
Un cetățean român a fost rănit în urma accidentului feroviar produs în Spania, în care au fost implicate două trenuri. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a confirmat că bărbatul a primit îngrijiri medicale și urmează să efectueze investigații suplimentare pentru evaluarea stării sale de sănătate. Autoritățile române mențin legătura cu instituțiile spaniole pentru a verifica dacă […]
Un român, printre victimele accidentului feroviar din Spania. Ce se știe despre starea sa de sănătate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
31 octombrie 2026
31 octombrie 2026