Actualitate

Cum înveţi copilul să citească. Trucuri pentru tinerii părinţi

Publicat: 18 nov. 2019

Cum înveţi copilul să citească. Cititul nu vine de la sine, aşa cum se întâmpla în cazul vorbitului. Cititul este o aptitudine dobândită.

Uşor sau dificil de deprins, cititul este esenţial pentru dezvoltarea individuală. Acest act absolut obligatoriu în societatea modernă, este desăvârşit în primii ani de şcoală, dar început cu tact de către părinţi în interiorul familiei.

Cum înveţi copilul să citească

Ne propunem să le prezentăm tinerilor părinţi cele mai eficiente metode prin care pot învăţa copilul să citească, să iubească să citească.

La 3 ani. Recunoaşterea şi conştientizarea literelor

– litere de săpun. Când speli copilul, trasează încet pe burtica(spate) o literă cu ajutorul gelului de dus sau săpunului. De preferat, prima literă a alfabetului sau prima literă a prenumelui sau; În timp ce desenezi sau imediat după spune litera respectivă, pronunţând cât mai clar. Pune-l să repete pe cel mic. După ce ureseste, ajută-l să deseneze literă, urmând exemplul tău. În scurt timp, vei putea forma mici cuvinte folosind aceasta metodă drgalasa;

– confecţionează alfabetul. Ai nevoie de cartoane de colorat, bucăţi de fetru, alt material cu textură mai aspră (însă strălucitor), lipici, marker şi foarfeca. Vei produce litere, folosjnd materiale diferite. Începe cu primele litere ale alfabetului. Cel mic le va atinge şi le va deosebi, în funcţie de textura diferită a materialelor. Prezintă-i literele treptat, spunându-i pe rând ce şi cum. Apoi, pune-l să repete. Fii răbdător/oare! Dacă nu se descurca din primele încercări, nu isneamna că nu va reuşi curând să înveţe literele!

– citeşte-i zilnic. Copilul asimilează cu uşurinţă, dacă faci din citit o obişnuinţă! Nu contează când îi citeşti, ci să o faci, folosind o cărticică pentru vârsta lui. Tonul e important: calmitatea trebuie să te reprezinte! Schimbă tonul în funcţie de naraţiune. Vei stârni interesul, dar şi amuzamentul copilului. Citeşte-i, de asemenea, înainte de culcare. Va dormi ca un… prunc ce e.

Cum înveţi copilul să citească. De la 4 ani

Joacă-te cu sunetele. Alege un cuvânt simplu şi spune-i copilului cu ce literă începe. Spre exemplu, ia cuvântul om şi spune: Om începe cu O. Arată-i şi cum se pronunţa sunetul corespunzător, repetând împreună. Foloseşte, inc ontinuare cuvinte simple, comune din 3 litere. Rosteşte cuvintele clar şi apoi repetă cu el.

Alege rime simple. Fă nişte construcţii simple , care să rimeze. Exemple: un pisoi e un cotoi, pere şi mere, un băiat este curat etc. Pune-l să repete, apoi fă-l atent asupra rimei. Acest exerciţiu îl va ajuta pe cel mic să înţeleagă legătura dintre sunete şi litere.

Farfuria şi literele. Taie o farfuriuţă de carton în fâşii. pe fiecare faşie în parte scrie cu un marker literele alfabetului. îndeamnă-l pe cel mic să coloreze bucăţile de carton corespunzătoare literelor în diverse culori. Arată-i, pe rând, literele, punctând şi sunetele corespunzătoare acestora. Exersează cu câteva litere şi invită-l să-ţi arate, pe farfurie, o anumită literă. Începi cu litere mici. După ce copilul le recunoaşte pe acestea, treeci la literele mări.

Cartea preferată

Alege împreună cu cel mic o cărticică . Răsfoieşte-o şi verifică de câte ori se repetă un anumit cuvânt în cadrul unui număr redus de pagini, cum ar fi două-trei. Transmite-i celui mic cuvântul, notându-l, pe litere, pe o coală mare de hârtie. Atrage-i atenţia că va trebui să marcheze pe foaie, cu ajutorul unui marker, ori de câte ori aude acel cuvânt atunci când îi citeşti. Citeşte rar, dar tare. Copilul te va putea, astfel, urmări. la în ceput, dă-i o mână de ajutor: fă o mică pauză sau accentuează respectivul cuvânt. Astfel, va avea răgazul necesar să îl perceapă şi să îl marcheze.

Cum înveţi copilul să citească – Setul special. Copilul va fi atras de un set cu cărticele, flash-carduri şi CD. Flash-cardurile cuprind cuvinte-cheie din cărţile respective, care, puse cap la cap, formează enunţuri ce se regăsesc în conţinutul cărţilor.

După ce ai ales setul, lectureaza-i celui mic, oprindu-te acolo unde îţi apar cuvintele-cheie de pe flash-carduri. Arată-i flash-cardul pe care este scris acel cuvânt. Citeşte cuvântul pe litere, repetându-l şi identificându-l şi în carte. Procedează ideintic, până când termini flash-cardurile din set. Pune cuvintele cap la cap, înşirând flash-cardurile, obţinând un enunţ din acea carte. Arată-i copilului cum ai procedat şi repetaţi împreună. Citeşte, după, tot enunţul şi caută-l şi în carte. Prin exerciţiu, la un moment dat, copilul va fi capabil să formeze singurel enunţuri, cu ajutorul flash-cardurilor. Apoi, va fi capabil să identifice şi pe carte enunţurile.

Bingo dulce

Alege 8 cuvinte simple. Pe o coală desenează cu marker-ul un tabel , cu trei rânduri şi trei coloane. Trece în tabel cele opt cuvinte, lăsând un spaţiu liber în mijloc. Pregăteşte ceva cereale glazurate /bombonele. Cel mic le va folosi pentru a marca în tabel. Spune cuvintele alese cu voce tare. Copilul le va identifica acolo şi va aşeza în căsuţa respectivă cereale sau o bomboană. Dacă găseşte trei cuvinte pe un rând, striga BINGO!

Peste 4 ani

Cum înveţi copilul să citească. Familia de cuvinte. După 4 ani, cel mic ar trebuie să ştie deja literele, dar şi cum să le grupeze pentru formarea cuvintelor. E timpul să aplici metoda familiei de cuvinte! Cauta cuvinte scurte în rima. Măr/par, cal/val etc. Caută pe internet imagini cu acestea şi transformă-le în flash-carduri. Separat, scrie aceste cuvinte, pregătind un nou rând de flash-carduri. Imaginile şi cuvintele vor fi imprimate, iar foile de hârtie vor fi laminate pentru a avea cartonase cât mai rezistente. Întinde pe o masă ambele tipuri de flash-carduri, pe două coloane separate, amestecate. Spune-i copilului să asocieze cuvântul cu imaginea, potrivind flash-cardurile.



loading...

Adauga un comentariu