Cancan

Cum o educă Oana Roman pe Isabela. „Este un lucru lipsit de educație și cu mare prost-gust”

Publicat: 27 nov. 2023
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Cum o educă Oana Roman pe Isabela. Este un lucru lipsit de educație și cu mare prost-gust
Oana Roman o educă cum poate mai bine pe Isabela, fiind o mamă singură

Recent, Oana Roman a spus cum o educă pe Isabela, fiica sa din relația cu Marius Elisei. În anul 2014, Oana Roman și Marius Elisei au devenit părinți pentru prima dată atunci când fiica fostului premier al României a născut o fetiță. După despărțirea definitivă a părinților în acest an, Isabela a rămas în grija mamei.

Într-un interviu recent, Oana Roman a discutat despre modul în care o educă pe fiica sa, afirmând că îi permite să experimenteze, să se machieze și să încerce hainele ei.

Cum o educă Oana Roman pe Isabela

Chiar dacă se prezintă o mamă care-și încurajează fiica să exploreze și să descopere lumea din jur, Oana Roman a dezvălui și restricțiile pe care le-a impus în educația Isabelei. Vedeta a învățat-o pe adolescentă cum să se comporte în fața notorietății și cum să interacționeze cu oamenii pe care îi întâlnește.

„Asta cu „nu ai voie’ este ca și cu fructul oprit. Nu este OK! Îi spui: „Încearcă, vezi cum e! Eu nu consider că este OK, dar dacă ție îți place, poți să încerci să vezi cum este, nu este absolut nicio problemă!’. Știe că nu este OK și că nu este normal să facem chestia asta. (n.r. să meargă la școală cu unghiile făcute) E un copil foarte cuminte, e conștientă de faptul că este un copil foarte cuminte. A fost foarte haioasă, mi-a zis: „Mami, eu când o să fiu mare o să vreau un copil ca mine!’. E conștientă de faptul că este un copil cuminte și înțelegător!

Așa a crescut, aceasta este normalitatea ei, practic. Cred că dacă n-ar fi, i s-ar părea ciudat! Așa a crescut de când s-a născut, normalitatea ei este asta, ca eu să apar la televizor, să apar în ziare, să mă știe lumea pe stradă, să mă cunoască oamenii, să o cunoască și pe ea. Dar nu face caz din asta deloc, e foarte în banca ei, nu se laudă niciodată cu chestia asta și are un bun simț cu care s-a născut cumva, cred. Nu se laudă și știe că expresia „nu știi cine sunt eu?’ nu avem voie să o pronunțăm și să o folosim pentru că este un lucru lipsit de educație și cu mare prost-gust. E conștientă de lucrul acesta, a înțeles că nu este OK! Vede și la mine cum fac, știe că vorbesc cu toată lumea, că sunt OK cu toată lumea, că fac poze cu toată lumea, că nu tratez oamenii cu superioritate niciodată și că vorbesc la fel de frumos cu toți pe care îi întâlnesc! A văzut, cumva, că aceasta este normalitatea și așa trebuie să ne comportăm!’, a spus Oana Roman, potrivit ego.ro.

Oana Roman îi permite fiicei ei să experimenteze cât mai mult

La vârsta adolescenței, tânăra are întrebări și curiozități naturale, iar mama ei încurajează explorarea și descoperirea a ceea ce îi convine.

„Probează toate rochiile mele, toți pantofii mei, îmi probează fardurile. Bine, nu o las să iasă machiată din casă, dar face chestia asta și cred că toate fetele fac acest lucru. Ea vede că mă aranjez, că mă pregătesc pentru evenimente, pentru filmări și poze și normal că își dorește și ea. Până la urmă, nu este neapărat un lucru rău. I-am luat vopsea ca să își facă șuvițe. Și-a făcut de două ori și s-a potolit, nu i-a mai trebuit, dar am lăsat-o să încerce, nu a mai fost o problemă’, a încheiat vedeta.

Oana Roman o educă cum poate mai bine pe Isabela, fiind o mamă singură.

Adauga un comentariu