Actualitate

Cum să nu te îngraşi. Ce trebuie să faci pe lângă o alimentație sănătoasă

Publicat: 25 aug. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Cum să nu te îngraşi. Ce trebuie să faci pe lângă o alimentație sănătoasă
Uneori, luăm în greutate chiar dacă avem o alimentație sănătoasă și facem mișcare în mod regulat

Cum să nu te îngraşi. Anumite persoane au probleme cu a ține kilogramele sub control chiar dacă au parte de o alimentație sănătoasă. Mai mult, sunt cazuri în care kilogramele se adună chiar și dacă faci sport. Să fie de vină metabolismul sau mai sunt și alte cauze?

Anumite persoane pot lua în greutate în pofida unui stil de viață sănătos. Așadar, au o alimentație sănătoasă, fac mișcare în mod regulat, și totuși iau în greutate. Așadar, ce e de făcut ca să nu te îngrași? Ei bine, sunt câteva trucuri care te scapă de supărătorii colăcei iar hainele preferate îți vor veni din nou.

Cum să nu te îngraşi

De obicei, îngrăşarea este asociata alimentaţiei nesănătoase. Din nefericire, aceasta nu este singura cauză a acumulării kilogramelor nedorite. Tocmai despre acestea vom vorbi în cele ce urmează. Așadar, greutatea corporală poate fi afectată de următorii factori, chiar dacă faci sport şi mănânci sănătos.

Nivel mare de stres. Nivelul de cortizon (hormonul stresului) creşte peste măsură, încercând să protejeze împotriva stresului. Pe termen scurt, aceasta e de bine. Însă pe termen lung, se vor depune kilograme, deoarece ritmul circadian (ciclu de aproximativ 24 de ore) este afectat.

Somnul insuficient este o altă cauză. Dacă nu dormi o noapte, din diferite motive (insomnie, party etc.) nu e o nenorocire. Dar când nopțile nedormite se adună, nu e bine deloc. Astfel, vei mânca mai mult, deoarece corpul are nevoie de mai multe calorii. Iar în aceste condiții, acumularea de kiograme este absolut firească.

Anumite medicamente sunt cauza

Unele medicamente, nepotrivite, pot fi responsabile cu luarea în greutate. Cel mai adesea, în cazul femeilor, contraceptivele sunt responsabile cu îngrăşarea. Totodată, la bărbaţi, dar şi la femei, steroizii pot cauza o îngrăşare nedorită.

Și nu în ultimul rând, anumite tratamente pentru migrene sau pentru reumatism pot duce la acumularea de kilograme în plus. În aceste situații ar trebui să consultați medicul pentru a vă prescrie o altă schemă de tratament

Oferă-i atenţia cuvenită procesului de îmbătrânire. Acesta este inevitabil, așa că nu trebuie lăsat să îşi facă de cap. Însă, poate fi încetinit! Odată ajuns la 40-50 de ani nu vei putea arde la fel de multe calorii ca la 20, însă poţi face schimbări care să te ajute. Un pas important este să faci mai mult sport şi să scazi cantitatea de grăsimi nesănătoase din alimentaţie. O masă musculară în scădere, implica automat şi un metabolism mai lent.

Fii atent la ce nutrienți îi lipsesc organismului

Chiar dacă ai o alimentație sănătoasă, organismului tău îi lipsesc anumiţi nutrienţi. Este foarte posibil ca acest lucru să ducă la acumularea unor kilograme nedorite. Cu toate că mănânci sănătos și faci mișcare, ar putea fi posibil să nu asimilezi toţi nutrienţii de care are nevoie corpul tău.

Așadar, dacă ai un nivel scăzut de magneziu, fier sau o deficienţa de vitamina D, sistemul tău imunitar poate fi compromis. Nu vei avea prea multă energie, iar asta îţi va afecta şi metabolismul. Dacă vrei să știi cum să nu te îngraşi, fă câteva analize. Medicul va stabili dacă e necesară o modificare în regimul alimentar sau trebuie să iei suplimente alimentare.

Adauga un comentariu