Sanatate

Cum să scapi de celulită: Ponturi pentru a diminua această problemă atât de agasantă!

Publicat: 14 iul. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Cum să scapi de celulită Ponturi pentru a diminua această problemă atât de agasantă
Aspectul de coajă de portocală nu dispare complet niciodată, dar poate fi diminuat cu ajutorul unor măsuri simple

Celulita reprezintă depozite de grăsime sub piele, care oferă un aspect neplăcut. Această afecțiune nu ține cont de vârstă sau sex și poate să apară atât în adolescență, cât și la maturitate. Scăderea în greutate nu înseamnă și dispariția celulitei și de aceea este important să știi cum să scapi de celulită. În plus, celulită pot avea chiar și persoanele slabe.

Bine de știut este și faptul că aspectul de coajă de portocală nu dispare complet niciodată, dar poate fi diminuat cu ajutorul unor măsuri simple: un stil de viață echilibrat, bazat pe o dietă sănătoasă și sport.

În comerț există multe remedii așa-zis miraculoase, precum cremele anticelulitice, masajul, pantofi cu talpa rotunjită sau lenjeria de compresie, însă acestea nu fac altceva decât să vă scape de bani nu și de celulită.

persoană care nu are celulită

 

Cum sa scapi de celulită: Hidratează-te corespunzător!

Aâvnd în vedere faptul că nu a fost încă găsit un remediu care să facă celulita să dispară în totalitate, sunt câteva metode pentru a atenua aspectul de coajă de portocală.

Pentru a scăpa de toxinele din corp, organismul are nevoie de foarte multă apă. Chiar dacă a devenit aproape un clișeu, consume lde apă este foarte important nu doar pentru sănătate, ci și pentru aspectul pielii. Apa are beneficii multiple pentru organism, stimulând circulația și îmbunătățind drenajul limfatic.

Hidratarea are un rol important pentru a-ți menține o piele frumoasă, plină de vitalitate și pentru a avea un aspect plăcut.

persoană care are celulită

Masajele, o soluție pentru a reduce aspectul de coajă de portocală

Aspectul pielii poate fi îmbunătățit dacă apelați la masaje deoarece acestea stimulează circulația. Masajul anticelulitic poate fi făcut chiar și acasă, zilnic, preț de câteva minute.

Nu este necesar să apelați la un masseur profesionist pentru amasajul celulitic. Puteți face și singură asta, acasă, prin mișcări ample de netezire. Masajul se începe de la genunchi ș ise continuă spre abdomen. Pe lângă masajul zilnic efectuat de tine, poți apela la un masaj profesionist o dată pe săptămână. Combinate, cele două tipuri de masaj pot avea rezultate mai rapide și de durată.

În cazul în care pentru masaj nu vrei să apelezi la creme pe care le găsești în comerț, poti apela la remedii naturale pentru combatarea celulitei.

Una dintre cremele pe care ți le poți face și singură este un amestec de zaț de cafea cu uleiul de măsline. Acest amestec îți va exfolia pielea, lăsând-o fină.De altfel, multe creme anticelulitice au ca principal ingredient cofeina.

Pe lângă masajul clasic anticelulitic, poți apela și la tratamente cu ultrasunete sau masaje endermologice, în saloane de specialitate, însă prețurile sunt destul de piperate.

persoană care are celulită

Sportul, un ajutor la îndemână în lupta cu celulita

Unul dintre cele mai bune remedii pentru celulită este sportul. Exercițiile fizice făcute zilnic mențin organismul sănătos, iar aspectul exterior este și el îmbunătățit prin mișcare. Astfel, prin sport, pielea se menține hidratată, mușchii se tonifiază, iar celulita este eliminată. Dacă faceți sport, mușchii se contractă, iar sângele pătrunde adânc în țesuturi, iar procesul de eliminare a toxinelor este mai eficient.

Dietele nu reprezintă tocmai o soluție pentru a scăpa de celulită, deoarece astfel organismul tinde să își păstreze grăsimile. Totuși, alimentația are un rol important în combaterea celulitei. De aceea, este recomandat să băuturile carbogazoase, zahărul, sarea și grăsimile.

persoană care are celulită

Adauga un comentariu