Actualitate

Dan Barna, primul pe lista Alianţei USR PLUS în judeţul Sibiu

Publicat: 11 oct. 2020
Dan Barna vorbește la microfon
Președintele USR Dan Barna

Liderul USR, Dan Barna, deschide lista pentru Camera Deputaţilor, în timp ce Claudiu Mureşan, consilier pentru management şi restructurare, este primul pe lista pentru Senat. Alianţa USR PLUS Sibiu a avut alegeri interne şi au fost votaţi de membri ai ambelor partide candidaţii USR PLUS Sibiu pentru Camera Deputaţilor şi Senatul României.

Dan Barna deschide lista Alianţei USR PLUS în judeţul Sibiu

Candidaţii USR PLUS Sbiu pentru Camera Deputaţilor sunt:

  1. Dan Barna
  2. Marius Vulcan
  3. Ioan Plesciuc
  4. Cristian Vîlcu
  5. Daniela Ilie
  6. Carmen Novac

Candidaţii USR PLUS pentru Senatul României sunt:

  1. Claudiu Mureşan
  2. Anca Mălaiu
  3. Traian Belei

„Mulţumesc colegilor mei din filiala USR PLUS Sibiu pentru eforturile comune din aceşti patru ani şi pentru încrederea acordată de a duce proiectul USR PLUS, Revoluţia Bunei Guvernări, în Parlamentul României. Colegii mei candidaţi pe lista de parlamentari USR PLUS Sibiu sunt oameni oneşti şi competenţi exact genul de persoane de care sibienii şi România au nevoie în Parlament. Sunt oameni care vor reprezenta cu cinste şi competenţă Sibiul în legislativul naţional. Am foarte mare încredere în ei şi în înţelepciunea sibienilor de a ne susţine la această rundă de alegeri”, a declarat Dan Barna, copreşedintele USR PLUS şi deputat de Sibiu.

Scandal la USR PLUS din cauza listelor cu viitorii candidați la parlamentare

Senatorul Vlad Alexandrescu a declarat că există riscul ca în USR să câștige politrucii, în dauna profesioniștilor.

Vlad Alexandrescu spune că dacă nu va prevala criteriul meritocrației la stabilirea listelor de candidați, USR PLUS riscă să aibă soarta partidelor tradiționale.

„Există riscul în USR, ca în orice partid, ca anumite grupări să excludă persoanele care au o independență de judecată și de poziție în raport cu conducerea partidului. Cu alte cuvinte, să câștige politrucii, în dauna profesioniștilor”, spune Vlad Alexandrescu.

Vlad Alexandrescu: „Nu mi-aș dori ca USR să formeze și să genereze politruci“

Senatorul USR PLUS susține că există politruci în orice partid.

„Sigur, se vorbește de politruci la partidele vechi, foarte vechi, cum a fost PCR, care a avut timp să își formeze niște politruci, care ajunseseră să domine întreaga societate. Nu mi-aș dori ca USR, care este un partid tânăr, să formeze și să genereze politruci, dar acest lucru este oricând posibil”, a precizat Vlad Alexandrescu.

Delegații la Conferința Municipală vor decide numele de pe pozițiile eligibile

Întrebat dacă se află pe o listă neagră de oameni care nu vor mai prinde un loc de parlamentar, Vlad Alexandrescu a spus că acest lucru va fi hotărât de delegații la Conferința Municipală, care va avea loc zilele următoare.

„Sâmbătă, cei 70 de delegați reuniți, care sunt USR și PLUS vor alege pozițiile eligibile din Camera Deputaților și Senat pentru partidul nostru. Este în întregime în mâna delegaților să decidă dacă ei vor asculta de principiul autobuzului, cum se numește în USR sau a listelor primite de la anumite grupări sau își vor asculta propria conștiință și vor vota în deplină libertate. Deocamdată, am observat că în procedura de vot s-a strecurat o încălcare a principiului fundamental al meritocrației, care e destul de greu de explicat, dar care favorizează votul disciplinat, pornind de la o listă și de la o anumită ierarhie în acea listă, care ar putea fi dictată de grupări din partid”, a mai spus Vlad Alexandrescu.





Adauga un comentariu