Anunțul retragerii Simonei Halep din tenis a stârnit numeroase reacții, însă una dintre cele mai discutate a fost cea a lui Dan Negru. Mesajul său postat online a generat controverse și a împărțit opinia publică, provocând dezbateri aprinse în rândul fanilor.
Dan Negru, mesaj controversat după ce Simona Halep și-a anunțat retragerea din tenis
Simona Halep (33 de ani) și-a anunțat retragerea din tenis marți, 4 februarie, după eliminarea din primul tur al Transylvania Open de la Cluj, unde a fost învinsă de italianca Lucia Bronzetti. Într-un discurs emoționant, fosta campioană le-a mulțumit părinților și fratelui său pentru sprijinul necondiționat.
La scurt timp, Dan Negru (53 de ani) a stârnit controverse cu un mesaj postat pe rețelele sociale, în care a numit-o pe Simona Halep „o întâmplare”, declarație care a provocat reacții puternice în mediul online.
„Acum că s-a retras, o pot spune: Halep a fost o întâmplare. O dată la 50 de ani. Atât a trecut de când Ilie Năstase a fost nr. 1 în 1973. Atât putem: o dată la jumătate de secol. Prima ediție a Australian Open a avut loc în 1905. Noi încă nu făceam răscoala din 1907. Suntem minori în performanțe sportive! 62% dintre noi nu practică nicio activitate fizică și am ajuns țara cu cel mai mic procent de sport de masă din Europa: 5%! România are 7 bazine de înot olimpice omologate. Ungurii au sute…
De aceea Halep, Duckadam, Nadia, Ilie, David, Hagi (face 60 azi) sunt întâmplări! Dacă aș da timpul înapoi, i-aș cere Simonei să nu mai spună niciodată: «Suntem o țară mică». Îi țin minte declarația asta! NU! Nu suntem mici. Suntem doar neputincioși. Dar uneori adevărata forță ți-o regăsești abia în neputință!”, a scris prezentatorul de la Kanal D pe Facebook și Instagram.
Internauții nu s-au abținut din comentarii
Postarea controversată a lui Dan Negru despre retragerea Simonei Halep a atras un val de reacții în mediul online. Mesajul său a strâns peste 25.000 de aprecieri pe platformele de socializare, iar secțiunea de comentarii a fost la fel de activă, depășind 800 de reacții. Opiniile utilizatorilor sunt împărțite, unii susținând declarația prezentatorului, în timp ce alții o contestă vehement.
„Corect 100%! Nu se oferă suport sportivilor, din păcate, în România! În Franța, copiii din școli și grădinițe au în programa școlară ieșirea la sporturi, gratuit. Pentru micuți vine autocar de la primărie să îi ducă, în general de două ori săptămânal, cam două luni fiecare sport (înot, atletism, baschet, etc.). Apoi, cam toți copiii au activități extra școlare. De la Ministerul Sportului, cei cu venituri mici, primesc 50 de euro în plus pentru activități de la stat! Muzică, dans, teatru, la prețuri mici! Avem fetițele aici la școală și fac toate activitățile pe care și le doresc. Asta ne ține încă departe de casă!!”, a comentat o româncă stabilită în Franța.
Multe persoane au fost dezamăgite de mesajul prezentatorului de la Kanal D
Mesajul lui Dan Negru a împărțit opinia publică, mulți dintre susținătorii săi fiind de acord cu critica adusă statului român pentru lipsa de sprijin acordată sportivilor de performanță. Totuși, chiar și cei care îi dau dreptate consideră nepotrivit modul în care s-a referit la marii campioni ai României ca fiind doar „întâmplări”. Declarația sa continuă să genereze dezbateri aprinse în mediul online.
„E o comparație total nefericită. A spune că Halep e o întâmplare, la fel ca Năstase, Popovici, Szabó și alți sportivi minunați e un afront adus lor, o minimizare a talentului lor și mai ales a muncii colosale pe care au depus-o pentru a atinge performanța. Ei sunt arhitecții propriului succes, nu hazardul, nu întâmplarea. Ați vrut probabil să vă exprimați dezamăgirea asupra faptului că statul român nu investește în sport și că de aceea rezultatele sportive speciale sunt atât de rare. E cu totul altceva….”, a fost un alt mesaj.
„Iar atunci când apare câte o «întâmplare» fericită apare și un nenorocit care îi înjură și le caută nod în papură. Avea dreptate Hagi cu statuile”, a scris un bărbat.
„Realitatea este că tu, Dan Negru, ești o întâmplare, una nefericită… Pentru că tu încerci să te lipești cumva de oameni care sunt cu adevărat semnificativi. Este ceva tipic pentru tine. Adevărul e că asta e cam ce ți-a reușit cel mai bine”, a scris un alt bărbat.
„M-aș bucura enorm să scrii și de bine despre România!!! Tot ce am văzut în ultima vreme sunt comparații nepotrivite și critică”, a fost un alt mesaj.
Anunțul retragerii Simonei Halep din tenis a generat un val de emoție și reacții în rândul fanilor, dar și al personalităților publice. Printre cele mai discutate luări de poziție s-a numărat cea a lui Dan Negru, al cărui mesaj postat pe rețelele sociale a stârnit controverse și a împărțit opinia publică.