Actualitate

Dana Budeanu, vacanță fabuloasă cu fetele ei gemene. Dana și Maria au crescut și sunt superbe

Publicat: 02 sept. 2022
_____ Vizualizări 3 Comentarii
Dana Budeanu vacanță fabuloasă cu fetele ei gemene. Dana și Maria au crescut și sunt superbe
Dana Budeanu a revenit recent din vacanța petrecută cu fiicele ei pe Coasta de Azur

Recent, Dana Budeanu a petrecut o vacanță fabuloasă pe Coasta de Azur, fiind însoțită și de fetele ei gemene, Dana și Maria. Acestea au împlinit 17 ani și s-au transformat în niște domnișoare delicate și înalte. În pofida vârstei acestora, Dana Budeanu încă își protejează fiicele și nu le-a arătat chipul.

Dana Budeanu, născută Guțilă, a fost căsătorită până acum nouă ani cu Radu Budeanu, cu care are două fete gemene, Dana și Maria. Deși a divorțat, aceasta nu a renunțat și la numele fostului soț, considerându-l mai sonor. Mai mult, cei doi au păstrat o relație apropiată de dragul fiicelor.

Dana Budeanu, vacanță fabuloasă cu fetele ei gemene

Dana Budeanu este născută vara, adoră acest anotimp, iar luna august este o continuă vacanță pentru ea. Creatoarea de modă, care dă „Verdicte”, a publicat pe Instagram imagini superbe din vacanța pe care a petrecut-o cu fiicele ei gemene. Vedeta a împlinit 43 de ani pe 22 iulie, iar de atunci o ține tot într-o vacanță. Dana Budeanu, designer dar și model pentru ținutele ei, a făcut parada modei în locuri de vis de pe Coasta de Azur. A afișat genți și pantofi de brand, tocuri înalte, așa cum preferă, rochii scurte și mulate, dar foarte feminine.

În rochii create de ea le-a fotografiat și pe fiicele ei, Maria și Dana, care au 17 ani. Sunt înalte, foarte delicate și au un păr lung. Dana Budeanu le protejează de când sunt mici și a decis să nu le arate chipul în social media. Mulți o consideră o mamă de modă veche, însă ea a declarat că fiicele ei au crescut fără acces la telefon mobil și fără acces la rețele sociale.

Ce spune Dana Budeanu despre gemenele ei

Dana Budeanu este foarte discretă în ceea ce le privește pe fiicele ei, așa că există foarte puține imagini cu cele două. Recent, designerul a fost cel care a publicat imagini cu copiii săi, dar fără a le expune fețele. Într-un dialog cu Cristina Stănciulescu, pentru Life.ro, Dana Budeanu a explicat de ce a ales un tip de educație foarte strictă pentru fiicele ei.

„De ce să aibă telefon? Îi sună cineva? E o persoană importantă care vrea să-i sune? Să sune la mama! A! Vor să vorbească cu un coleg, deşi au stat cu colegul până la 5? O sună pe mama colegului. Ce să facă un copil cu un telefon? Eu nu vreau să tăiască aşa. Vreau să le prelungesc copilăria. Şi te asigur că sunt mult mai pregătite pentru viaţă decât orice copil care are acces la altceva. Nu ştiu dacă cineva îşi dă seama de asta, dar eu cred că intelectualitatea adevărată şi educaţia adevărată se întorc, s-a ajuns la o saţietate”, a declarat Dana Budeanu.

Comentarii
Adauga un comentariu