De ce acordul Mercosur este un pericol cu efecte ce se vor desfășura repetitiv. De ce agricultura României este într-un pericol real de dizoluție?

În primul rând vom face o analiză comparativă între sistemele sud-americane și cele europene, incluzând aici și România.

GENETICA
În ceea ce privește genetica, lucrurile sunt extrem de clare. În goana după producție, America de Sud produce cu organisme modificate genetic. Vorbim de semințe, cele de porumb și soia. În mod firesc se desfășoară teste intensive și asupra grâului, pentru a găsi căile în care acesta să fie pe aceleași randamente ca și porumbul și soia GMO.

În Europa este interzisă utilizarea organismelor modificate genetic. Sunt derogări pentru suprafețe limitate, anume porumbul BT, așa se numește, spre a nu încărca cu prea multe informații.
Avem deci din start două lucruri divergente, anume genetica.

PRODUSELE PENTRU PROTECȚIA CULTURILOR

Trecem mai departe și continuăm cu utilizarea substanțelor, așa-numitul complex de produse pentru protecția culturilor. America de Sud utilizează un spectru de produse ce sunt interzise în Europa. Am putea spune că avem un număr de peste 3.600 substanțe și produse ce nu sunt reglementate în Europa. La tot acest număr se adaugă normele de utilizare. Comparativ, în România avem o rată de utilizare de 1 kg la hectar față de 12 kg în America de Sud.

SISTEMELE DE DISTRIBUȚIE

În America de Sud firmele de distribuție acționează printr-un sistem barter. Adică aprovizionează fermele cu semințe, produse pentru protecția culturilor, îngrășăminte și preiau contractual, fără o definiție a prețului, 60 saci pe hectar. Aceasta este unitatea de măsură în acea zonă pentru barter. 1 sac are 60 kg, spre o bună informare.

În Europa firmele de distribuție atașează costuri financiare și scadențe asupra produselor ce le distribuie în ferme. Deci avem un handicap major, provenit din costuri de finanțare, penalizări și reduceri de discounturi în cazul întârzierilor la plata facturilor emise de către distribuitori.

COSTURILE + RANDAMENTUL FINANCIAR

Investiția pe hectar în America de Sud este de circa 490–520 EURO/hectar, în raport cu cea din România, ce este situată la nivelul de 1.000–1.300 EURO/hectar. În acest raport, judecând randamentul mediu în ambele zone, de circa 8 tone pe hectar, ne vom uita la factorul de profit, prin prețul mărfurilor.

În Mato Grosso, inima porumbului brazilian, prețul mediu la poarta fermei este de 110–115 EURO/tonă. În România avem o indicație medie de 160 EURO.

Și acum să reflectăm în termen de profit.

Brazilia: investiție de 500 EURO/ha, venituri de 920 EURO. Marja brută 420 EURO
România: investiție de 1.200 EURO/ha, venituri de 1.280 EURO. Marja brută 80 EURO

De ce este diferența atât de radicală? În primul rând din prețul îngrășămintelor. Brazilia este aprovizionată de Rusia și China, în timp ce UE27 are sancțiuni asupra îngrășămintelor rusești. România nu mai are funcțional combinatul Azomureș, deci se aprovizionează din Orientul Mijlociu, Nordul Africii și zona uzbecă-turkmenistan.

Prețul energiei: fosile + electrice. Este mult mai ridicat la nivel unional față de cel al Americii de Sud. Vine la rând factorul climatic, în care UE27 și implicit România au un dezavantaj net. În Brazilia există climă tropicală, asta înseamnă că plouă aproape în permanență. În timp ce la noi sunt episoade severe de secetă ce durează de circa 6 ani.

CALITATEA ȘI SĂNĂTATEA

UE27 are norme, reguli și proceduri stricte în ceea ce privește calitatea. Anume Legea 178/2002 Food and Feed Safety Law, ce menționează, într-o anexă de circa 1.200 pagini, nivelurile maxime de reziduuri pesticide și contaminanți. America de Sud nu are acest sistem și deci nu se supune acestor standarde.

Personal cunosc legislația în materie de siguranță alimentară. Am fost, în 2002, când România nu era încă admisă în Uniunea Europeană, prima persoană ce a luat contact cu această lege și, în virtutea implementării acquis-ului comunitar, pre-aderare, am început să o implementez la nivel local. Știu ce greu a fost, ce costuri, ce timp alocat pentru educație și învățare.
Cancer, afecțiuni ale ficatului și ale rinichilor, infertilitate sunt doar câteva efecte ale spectrului de substanțe interzise în UE27 la utilizare, dar permise în America de Sud.

Știe cineva ce înseamnă hidrocarburi aromatice policiclice? Ce sunt ele și cum se traduc în sănătatea umană? Vă spun scurt: cancer.

Să mai aducem în discuție vaccinurile și substanțele utilizate în zootehnia din America de Sud. Știți ce mâncați? Sau vă bucurați că va fi ieftin?

Mergeți în SUA și după 3 zile veți constata că ați luat 3 kg fără motiv. „No fat, no sugar” și toți sunt niște obezi, ce hrănesc apoi o industrie de chirurgie plastică, ca să o ia de la capăt ca într-un carusel ce nu se oprește.

V-ați uitat în jur? Să vedeți populația României? Cea tânără și adultă? Nu vă dați seama că ne-am degenerat și neamul a devenit plin de afecțiuni, de obezitate, de boli morbide, de infarcturi în zona de 25 de ani, de infertilitate și lipsă de interes? Dacă doriți o accelerare a procesului, mergeți înainte. Depopulare scrie pe noi: maxim 14 mil pe hârtie în 2050 și maxim 8–9 mil de locuitori în 2100. Subliniez, locuitori, nu români.

FACTORUL SOCIAL

În ceea ce ne privește, avem circa 21% din populație angrenată în procesul agriculturii. Iar primii ce vor dispărea vor fi deținătorii de terenuri mici, ce nu vor putea rezista în aceste condiții. Ecosistemul local funcționează pe proximitate. Iar procesarea locală, precum și zootehnia, vor fi tentate să utilizeze în mod clar marfa mai ieftină.

Totul se va propaga înspre fermele medii, ce vor colapsa și ele la rândul lor. Pentru că trebuie să spunem lucrurilor pe nume, clivajul între clasele de fermieri este extrem de mare. Fiecare se va bucura că va lua pământul celuilalt, până când va fi sufocat la rândul său.
Sistemele de procesare și zootehnia vor colapsa și ele din cauza randamentelor financiare și a importurilor de produse finite din America de Sud. Nu vă faceți iluzii, costurile reale de finanțare în România sunt între 12–18% pe an, cu un circuit financiar de revenire a banilor în sistem de 70–100 de zile.

Sunt industrii conexe ce vor primi reculul: sistemele de depozitare, sistemele de logistică, iar în final totul se va repercuta înspre portul Constanța și terminalele sale. Acolo nu va mai fi volum de marfă și, încetul cu încetul, activitatea nu va mai fi profitabilă.

Va fi o tranziție lentă și dureroasă. Avem și așa ferme în faliment. Nimeni nu vorbește despre asta, nimeni nu vorbește de clivajul existent. Pentru că, în fiecare comună, primarul este afiliat politic și lucrează suprafețe mari. De aceea există acest clivaj, de aceea fermierii români nu au ieșit în stradă. Pentru că politicul, ca de fiecare dată, a ținut frâna bine pusă.
Sunt circa 750.000 de deținători de terenuri în România, foarte mici, mici, medii și mari. Ferme de subzistență, de randamente mici, poate nefiscalizate, dar ce mențineau un ecosistem local în care marfa asigura supraviețuirea comunităților.

Vor colapsa pe rând și întreb sincer: oamenii ăștia sunt condamnați? Ce vor face? Va urma o depopulare și mai dramatică a teritoriului rural.

750.000 de deținători sunt o pătură de votanți canalizați de peste 35 de ani în funcție de interesul politic. Întotdeauna durerea a făcut ca oamenii să stea cu mâna întinsă și să genereze cerere pentru despăgubiri. Iar acest lucru a fost exploatat politic.

Acum, în pragul de început de dizoluție, sistemul politic nu mai poate face nimic.
Nu mă înțelegeți greșit, nu sunt pentru pomeni. Nu sunt pentru bani aruncați pe fereastră, însă dacă politicul dorea o dezvoltare uniformă intervenea de multă vreme pe paliere legislative ce puteau genera coagulare și dezvoltare la nivel local.

Toată lumea, știe sau nu știe, blamează fermierii pentru tractoarele scumpe. Păi crede cineva că acele tractoare vin pe degeaba? Că nu costă bani?

Așa a fost construit sistemul UE27: vrem calitate și sănătate, prin reguli și norme, iar pentru asta va trebui să faceți asta. Amintiți-vă criza ucraineană, când ne-au înlocuit în piața internă jumătate din consumul local de materie primă cu produsele lor, neconforme cu cele europene.
Acum, după ce din 2007 până astăzi am implementat tot felul de reguli prin regulamente, de condiționări și restricții, trebuie să aruncăm totul la gunoi după 20 de ani, ca să nu mai amintim și de zona de pre-aderare. Doar pentru că Germania dorește să vândă producția industrială în America de Sud.

Râdem și privim cu obidă pe țăranul român. Îl blamăm că vinde scump marfa. Am stat noi oare cu el să o producem? Am stat noi cu mâinile în brazdă și cu ochii pe cer după ploaie? Am socotit noi seara că omul acesta cade efectiv de oboseală pe perna lui, adormind instantaneu, ca să o ia de la capăt a doua zi de la 4:00, prin hrănirea animalelor din gospodărie? Nu cred că am făcut toți acest exercițiu.

Iar prin acest acord intrăm pe o spirală descendentă ce nu are final.