Mobilizare uriașă în județul Sibiu pentru găsirea lui Alexandru, un băiețel de 5 ani dispărut luni seară, 11 mai 2026, în zona Sebeșu de Jos, comuna Turnu Roșu. Copilul a fost văzut ultima dată în apropierea unei liziere, unde se afla împreună cu tatăl său, iar de atunci este căutat fără oprire de sute de persoane, inclusiv polițiști, jandarmi, salvamontiști, pompieri, voluntari și echipe speciale de intervenție.
Operațiunile sunt extrem de dificile din cauza terenului accidentat, a vegetației dese și a ploilor torențiale care afectează zona de mai bine de 24 de ore. Situația este complicată și de faptul că băiețelul are o formă de autism și reacționează greu atunci când este strigat, potrivit declarațiilor făcute de primarul comunei Turnu Roșu, Andreea Anghel.
„Mama copilului ne-a spus că, dacă îl strigăm, nu vine și nu răspunde. Are un comportament atipic, dar sperăm din tot sufletul într-un miracol”, a declarat edilul.
Copilul a dispărut luni, în jurul orei 18:00, în timp ce îl însoțea pe tatăl său într-o zonă aflată la aproximativ 600 de metri de ferma familiei. Bărbatul monta un gard electric în apropierea unei păduri, iar într-un moment de neatenție l-a pierdut din vedere pe băiat.
„Băiețelul era la doi metri de mine, lângă cărare. El mergea în fața mea, eu mergeam după el. S-a dus mai în față, a luat curba, când m-am dus după el nu l-am mai găsit. L-am strigat, a intrat prin tufe și nu l-am mai găsit”, a povestit tatăl copilului, Toma Zerestrea.
Tatăl a încercat să îl găsească singur înainte să sune la 112
Potrivit autorităților locale, tatăl copilului a încercat inițial să îl găsească pe cont propriu, deoarece cunoaște foarte bine zona. După aproximativ o oră și jumătate, și-a dat seama că nu îl poate găsi și a alertat autoritățile.
„Tatăl a încercat inițial să îl găsească singur, pentru că este om al locului și cunoaște foarte bine zona, însă ulterior a alertat autoritățile”, a explicat primarul Andreea Anghel.
Primarul spune că nimeni nu și-a imaginat că băiatul s-ar putea îndepărta atât de mult într-un timp atât de scurt.
„L-au căutat imediat, doar că, din păcate, tatăl a anunțat târziu. A crezut că, știind foarte bine zona și fiind un om al locului, se descurcă singur să-l găsească și că copilul îi răspunde lui. Probabil că nu a prevăzut ce se poate întâmpla și că se poate îndepărta atât de tare”, a mai spus primarul Andreea Anghel.
Căutările sunt îngreunate de ploaie și terenul dificil
Zona în care a dispărut copilul este una de dealuri, văi, livezi și pădure, traversată și de un curs de apă. Echipele de căutare au verificat deja de mai multe ori râul și două lacuri din apropiere, inclusiv cu ajutorul scafandrilor, însă fără niciun rezultat.
„Plouă torențial, iar asta îngreunează foarte mult căutările. Este o zonă cu dealuri, văi și un râu care a fost verificat deja de mai multe ori”, a declarat Andreea Anghel.
Viceprimarul comunei, Paul Bucurenciu, a explicat că terenul este extrem de greu de parcurs.
„Este o zonă dificilă, sunt dealuri, munți, văi, avem și un curs de apă, am luat tot la pas… din păcate nu au găsit niciun indiciu, nici cel mai mic indiciu”, a spus acesta.
Salvamontiștii spun că vegetația deasă și vremea rea reduc eficiența dronelor și a camerelor cu termoviziune.
„Zona e împădurită, este foarte deasă. Căutările cu drona nu au dat rezultate excelente din cauza desișului. S-a căutat și pedestru, se înaintează destul de greu, a plouat toată noaptea”, a declarat Daniel Popescu.
Elicopter, drone, câini de urmă și luptători SAS pentru căutări
Autoritățile au mobilizat resurse impresionante pentru găsirea copilului. În zonă au fost trimiși polițiști, jandarmi, pompieri, salvamontiști, luptători SAS, voluntari și echipe canine specializate. De asemenea, un elicopter al Inspectoratului General de Aviație survolează zona cu ajutorul camerelor cu termoviziune.
Poliția a emis și un mesaj RO-Alert pentru a informa populația despre dispariția copilului și pentru a cere ajutorul oamenilor.
„Zona a fost împărțită în mai multe sectoare și vom relua aceste căutări după ce elicopterul își va termina căutarea. Părinții au colaborat, au dat detaliile necesare”, a declarat Tiberiu Ivancea.
Comunitatea locală s-a mobilizat masiv încă din primele ore după dispariție. Sute de oameni din Sebeșu de Jos, Turnu Roșu și Tălmaciu participă la căutări.
„Au venit sute de oameni din Sebeșu de Jos, Turnu Roșu și Tălmaciu, dar și forțe de ordine din alte județe. Mobilizarea este una exemplară”, a declarat primărița.
Tatăl copilului este un fermier cunoscut în zonă
Toma Zerestrea este un fermier cunoscut în zonă. După mai mulți ani petrecuți în Spania și Columbia, acesta s-a întors în România și a investit într-o fermă de vaci Aberdeen Angus la poalele Munților Făgăraș.
Soția sa este originară din America de Sud, iar familia mai are o fetiță. Tatăl băiatului spune că Alexandru vorbește mai mult engleză și spaniolă decât română și nu era obișnuit cu zonele de pădure și terenurile accidentate.
„Nu am idee ce s-a întâmplat. Nu am fost acasă și nu o să mă duc până nu-l găsim”, a declarat tatăl copilului.
Alexandru are aproximativ un metru înălțime, păr șaten scurt și, la momentul dispariției, purta pantaloni sport gri, bluză albastră și adidași albi din pânză. Autoritățile fac apel la oricine poate oferi informații despre copil să sune de urgență la 112. Fiecare minut este considerat crucial în această operațiune de căutare.