De ce le este atât de mare frică?

Este cât se poate de limpede: „sistemul” a intrat în fibrilații încă de la sfârșitul anului trecut. Manipulatorii puterilor în stat, cei care lucrează discret și temeinic și aproape niciodată la vedere, au fost cuprinși de o stare de panică și, sub imperiul panicii, au acționat. De atunci și până acum. De ce anume se teme „sistemul”? Și ce crede că poate rezolva prin acțiunile în forță pe care le-a declanșat împotriva celor care i se opun?

Pentru a înțelege până la capăt întreg raționamentul, este esențial să precizăm că ceea ce mulți dintre noi taxează drept „Monstruasa Coaliție” este reprezentat nu numai de conducătorii celor patru partide și jumătate care compun alianța aflată la guvernare, nu numai de complicii lor de la CCR, de la vârful instituțiilor de forță, de la vârful Armatei și nu mai puțin de la vârful puterii judecătorești, ci și, sau mai ales, de un grup privilegiat de persoane care se află în spatele fiecăreia dintre componentele „sistemului” pe care l-am schițat mai sus. Marii manipulatori. Pentru moment, stăpânii inelelor. Toți aceștia, împreună, formează în România statul subteran, după modelul în care a funcționat, sub președinția Biden, dar și sub celelalte ultime două președinții democrate, statul subteran din Statele Unite. Ceea ce vedem acum că demantelează în forță Donald Trump este, în linii mari, ceea ce trebuie demantelat și în România, în măsura în care vom avea energia și înțelepciunea necesare să readucem în drepturile ei Constituția, democrația și statul drept, în locul statului nedrept. Am închis paranteza.

Panica la care m-am referit mai sus este generată de faptul că, în ansamblul lui, componenții statului subteran din România sunt conștienți, fiecare în parte și toți împreună, că au intrat pe un drum fără întoarcere, un drum fără ieșire și că nu mai au resursele necesare pentru a identifica eventualele soluții. Acest drum a fost trasat de sistemul mondial soroșist, care a reușit să subordoneze conducerea nealeasă a Uniunii Europene în ansamblul ei, în bună măsură și conducerea aleasă, respectiv Parlamentul European, și să-l transforme într-un instrument progresist de tip neomarxist, care, finalmente, siluiește democrația, începând cu libertatea de expresie și continuând cu legislativul, executivul, puterea judecătorească și cea de-a patra putere neconstituțională din stat, respectiv presa. Nu mai insist, dar este cunoscut faptul că și guverne, în ansamblul lor, aparținând unor state din Uniunea Europeană, în frunte cu președinția și guvernul Franței, sunt de aceeași sorginte. În paranteză fie spus, faptul că nici aceste puteri nu mai au vreo ieșire este confirmat nu numai de criza economică, financiară, socială și morală în care intră rând pe rând respectivele state, ci și de încăpățânarea de tip sinucigaș prin care, în disperare de cauză, încearcă o cale de ieșire prin războiul purtat prin procură și continuat, în mod absurd, formal dedicat apărării Ucrainei.

Forțele la care m-am referit — iar acum mă voi cantona la România — se tem, în primul și-n primul rând, de devoalarea unor fapte extrem de grave de trădare națională, prin renunțarea deliberată, cu rea voință și din servilism față de alte puteri, la atribute esențiale ale suveranității statului. Statul este, rând pe rând, devalizat prin acte succesive de trădare, iar dacă autorii pierd puterea, faptele lor vor deveni publice, vor fi judecate și sancționate și, în mod evident, își vor pierde accesul la resurse. În primul și-n primul rând, din acest motiv se tem reprezentanții tuturor forțelor pe care le-am enunțat mai sus. Și nu identifică un alt mijloc de supraviețuire decât continuarea, cu orice risc, în aceeași direcție.

Iar pe măsură ce forțele suveraniste câștigă teren, încurajând și presa independentă să se manifeste ca atare, panica crește în intensitate, frica se propagă și, inevitabil, se ajunge la declanșarea unor operațiuni excesive, cum au fost interzicerea Dianei Șoșoacă de a candida în decembrie anul trecut, recidiva în ceea ce o privește la alegerile prezidențiale reluate, anularea alegerilor din 6 decembrie printr-o lovitură de stat, scoaterea din ecuație a lui Crin Antonescu pentru a-i lăsa spațiu liber de mișcare unui Nicușor Dan, supus fidel al președintelui Macron, teren lăsat liber pentru serviciile secrete ale unor state din Uniunea Europeană, accelerarea procesului prin care averea poporului român este împrăștiată aproape gratuit în patru zări, până la acte samavolnice aparente, mărunte, cum este împărțirea, în mare viteză, a sinecurilor între partidele aliate, care își zic progresiste și europene, și ostracizarea stegarului dac.