De unde provine sărbătoarea de Dragobete și ce tradiții s-au păstrat până în zilele noastre

Astăzi, 24 februarie 2026, se sărbătorește Dragobetele, sărbătoarea românească dedicată iubirii. Totuși, nu mulți știu că această sărbătoare are origini mult mai vechi, iar multe dintre tradițiile care o însoțeau nu s-au mai păstrat. În trecut, de Dragobete, gospodarii aveau datoria de a hrăni păsările domestice, dar și pe cele sălbatice, pentru a proteja recoltele viitoare.

Ce origine are sărbătoarea de Dragobete

Deși considerat astăzi echivalentul românesc al Zilei Îndrăgostiților, Dragobetele este o sărbătoare mult mai veche, cu rădăcini adânci în credințele și ritualurile satului tradițional. Originar din sudul României, Dragobetele a devenit în ultimele decenii o tradiție cunoscută la nivel național, redescoperită și valorizată ca o alternativă autohtonă la sărbătoarea occidentală a Sfântului Valentin.

În tradiția populară, Dragobetele nu avea o dată fixă. Sărbătoarea putea fi celebrată în intervalul 24 februarie – 1 martie, perioadă care marca trecerea simbolică de la iarnă la primăvară. Această perioadă coincidea și cu începutul anului agrar, un moment esențial în viața comunităților rurale.

12:31, 17 Feb 2026

FOTO Baba Dochia și cele 9 cojoace. Iată ce spune legenda despre vremea schimbătoare a lunii martie!

10:49, 17 Feb 2026

FOTO Felicitări de 1 martie. Iată ce mesaje poți transmite apropiaților!

Unele legende îl prezintă pe Dragobete drept fiul Babei Dochia, personaj mitic asociat cu începutul primăverii. În timp, data de 24 februarie s-a impus ca zi principală a sărbătorii, fiind asociată cu o sărbătoare creștină, Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, iar numele de „Dragobete” ar proveni dintr-o denumire slavă a acestei celebrări religioase.

Inițial, Dragobetele era sărbătorit mai ales în sudul României, însă după răspândirea Valentine’s Day în România, tradiția a fost redescoperită și promovată ca o formă de afirmare a identității culturale.

În credința populară, Dragobetele simboliza iubirea, fertilitatea și renașterea naturii. Ziua marca momentul în care păsările începeau să-și construiască cuiburi, ursul ieșea din bârlog, iar pământul se pregătea pentru semănături.

Pentru comunitățile tradiționale, Dragobetele era o zi de bucurie și speranță, în care oamenii, animalele și natura intrau într-un nou ciclu al vieții. Sărbătoarea reprezenta un prag simbolic între două anotimpuri și între două etape ale existenței, moartea iernii și renașterea primăverii.

Această zi era cunoscută drept „logodna păsărilor”

Unul dintre cele mai cunoscute obiceiuri de Dragobete era legat de fetele tinere și de ritualurile de iubire. În această zi, fetele plecau dimineața pe câmp sau în pădure pentru a culege primele flori ale primăverii, considerate „florile dragostei”. Din acestea se făceau buchete care erau păstrate până la Rusalii, când se împleteau coronițe ce aveau rol divinatoriu, fiind aruncate pe casă pentru a afla semne despre viitoarea căsătorie.

La un moment dat, băieții se alăturau grupului de fete, iar acestea fugeau spre sat. Dacă o fată era ajunsă din urmă și sărutată de un băiat, gestul simboliza o logodnă ritualică, o promisiune publică a unei relații.

Aceste ritualuri aveau rolul de a facilita apropierea dintre tineri, într-o societate tradițională în care normele sociale erau stricte, iar astfel de ocazii festive reprezentau un cadru legitim pentru manifestarea sentimentelor.

Dragobetele era cunoscut și ca „logodna păsărilor”, deoarece se credea că în această zi păsările își aleg perechea și încep clocitul. Gospodarii aveau obligația ritualică de a hrăni nu doar păsările domestice, ci și pe cele sălbatice, pentru a asigura protecția recoltelor viitoare.

Se credea că păsările, odată sătule în ziua Dragobetelui, nu vor mai provoca pagube culturilor agricole, iar anul va fi unul roditor. Astfel, sărbătoarea avea și o dimensiune pragmatică, legată de bunăstarea comunității.

Tradiții și superstiții pentru 24 februarie

Ziua Dragobetelui era însoțită de numeroase credințe și interdicții. În satele din sudul României, se spunea că bărbații nu trebuie să supere femeile în această zi, pentru a le merge bine tot anul. Tinerii căsătoriți erau sfătuiți să nu se certe, pentru a-și păstra dragostea și armonia în cuplu.

Femeile nu aveau voie să coase sau să lucreze pământul, deoarece se credea că astfel ar putea afecta sporul și belșugul recoltei. Dragobetele era, astfel, o zi dedicată simbolic iubirii, naturii și comunității, în care munca era suspendată în favoarea ritualului și a sărbătorii.

În diferite regiuni ale României, Dragobetele era cunoscut sub diverse denumiri, precum „Cap de primăvară”, „Sântion de primăvară”, „Ioan Dragobete”, „Drăgostițele”, „Năvalnicul”, „Logodna sau însoțitul păsărilor”.

Aceste denumiri reflectă bogăția simbolică a sărbătorii și legătura ei profundă cu ciclurile naturii și cu viața comunităților rurale.

În prezent, Dragobetele este promovat ca o sărbătoare a iubirii autentice, cu rădăcini românești, deși multe dintre ritualurile tradiționale s-au pierdut.