Actualitate

Declaraţia bombă făcută de Ion Cristoiu: Ori virusul este periculos şi atunci cererea ambasadorului a fost sinucigaşă, ori nu este periculos şi ăştia fac mişto de noi

Publicat: 03 iul. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Declaraţia bombă făcută de Ion Cristoiu Ori virusul este periculos şi atunci cererea ambasadorului a fost sinucigaşă ori nu este periculos şi ăştia fac mişto de noi
Ion Cristoiu

Marius Tucă şi Ion Cristoiu analizează relaxarea ,,cu dedicaţie” pentru recepţia de la Ambasada SUA, care pe 4 iulie sărbătoreşte, ca în fiecare an, Ziua Naţională.

Ion Cristoiu vorbeşte şi despre dezvăluirea pe care a făcut-o privind componenţa Grupului de Comunicare Strategică, despre care susţine că are persoanaje mediocre şi titulatură pompoasă.

Invitatul lui Marius Tucă crede că social-democraţii nu fac sub nicio formă opoziţie

Cunoscutul jurnalist şi publicist Ion Cristoiu face împreună cu Marius Tucă o radiografie a celor mai importante subiecte din săptămână.

Astfel, Ion Cristoiu – care de data aceasta, i s-a alăturat lui Marius Tucă pe zoom – vorbeşte despre Grupul de Comunicare Strategică a cărui componenţă a făcut-o publică în exclusivitate pe cristoiu.blog – componenţă care până în prezent era trecută la secret, sub umbrelă unei titulaturi pompoase.

Totodată, cei doi jurnalişti vorbesc şi despre epidemia de COVID-19, dar şi despre ameninţările politicienilor legate de restricţiile în legătură cu acest virus în care românii nu prea mai cred.

În plus, Ion Cristoiu şi Marius Tucă susţin că, în timp ce pentru cetăţeanul de rând măsurile de relaxare se lasă aşteptate, iar teatrele rămân în continuare închise, la Ambasada SUA, pentru recepţia de pe 4 iulie lucrurile par să nu fie chiar ,,pe jale mare” şi pe îngrijorare, aşa cum susţin politicienii noştri.

Grupul de Comunicare, aşa-zis strategică

Ion Cristoiu critică Grupul de Comunicare Strategică care s-a ocupat cu comunicarea privind situaţia epidemiei de coronavirus în toată această perioadă.

,,Marius Tucă: Aţi făcut publică componenţa de comunicare a acestui grup de comunicare strategic, nu ?

Ion Cristoiu: Da. Acest grup este alcătuit din personaje mediocre. Acest grup care era secret a interzis site-ul, a trimis către CNA o somaţie. Nu există în lume ca o instituţie să îţi spună cum să tratezei un subiect . (…) Nu au dat componenta la început, acest titlu pompos, cine v-a spus că voi sunteţi Grup De Comunicare Strategică ? Nimeni nu a venit să întrebe cine sunt ăştia. (…) Domnişoara care a fost semiproducatoare la Rareş Bogdan, dacă unul din ei ţineau o misiune, mai spuneam, dar aşa … Nu se poate aşa ceva. Grav este că nu reacţionează nimeni.”

,,În chestia aia că nu se mai redeschid de la 1 iulie au băgat fitilul cu ambasadele. Ăia nu sunt tot oameni? (.. )Ei anunţă că nu mai dau drumul la nicio relaxare că e jale mare. Nici la restaurante, nici la cultură. (…) Ei sunt de vină. În hotărârea pe care o fac publică şi în care spun că e jale mare este o şmecherie. În cazul recepţiilor care au loc în ambasade, pe 4 iulie, numărul este nelimitat.
Ori virusul este periculos şi atunci cererea ambasadorului american a fost sinucigaşă, ori nu este periculos şi atunci ăştia fac mişto de noi? Nu era normal ca domnul Orban să-i răspundă ambasadorului american: Domnule, nu se poate că muriţi!”

Ion Cristoiu despre PSD-ul din aşa-zisa opoziţie

”Comportamentul PSD de acum e la fel de anticonstituţional că Iohannis. Nu face opoziţie”, a continuat acesta.

Adauga un comentariu