Deea Maxer a trecut prin schimbări majore după divorțul de Dinu Maxer și se concentrează acum pe o nouă etapă din viața sa. Fosta solistă a renunțat la proiectele muzicale și s-a reorientat spre o carieră în domeniul imobiliar, devenind agent imobiliar în Dubai.
După această schimbare importantă, Deea plănuiește acum și o schimbare în viața personală, își dorește să se mute din apartamentul în care locuiește acum, care este în același bloc cu fostul soț. Deea Maxer este o femeie fericită și împlinită, fiind mulțumită atât de cariera sa, cât și de viața de familie.
Deea Maxer, schimbări radicale după divorț
Deși a renunțat la muzică, ea spune că a reușit să își găsească adevărata pasiune în domeniul imobiliar și se simte norocoasă că are părinții alături pentru a o sprijini în această perioadă. Deea consideră că schimbările din viața sa, inclusiv reorientarea profesională, sunt exact ceea ce avea nevoie pentru a fi fericită.
Deea Maxer a mărturisit că locuiește în același bloc cu Dinu Maxer, dar că acest aranjament a fost unul temporar, pentru ca cei mici să poată rămâne aproape unul de celălalt. Totuși, fosta cântăreață a precizat că are în plan să se mute într-un alt locuință, în viitorul apropiat. Ea a subliniat că acum simte că a venit momentul să facă acest pas și să își creeze un nou început, departe de fostul soț.
„Mă simt foarte bine, fac ce îmi place și ăsta cred că este secretul indiferent de vârstă și de etapele vieții, ca atunci când alegi să faci ceva, să te bucure și să te împlinească… Domeniul artistic, domeniul muzical, era un domeniu în care eu în ultimii ani nu mă mai regăseam și mi-am dorit să fac altceva.
Da, îmi doresc să mă mut din apartamentul în care locuiesc, plus că el a fost ca o perioadă de tranziție după divorț ca cei mici să fie aproape unul de celălalt, dar da, în viitor îmi doresc să schimb casa, să nu mai stau în bloc cu fostul”, a declarat Deea Maxer, într-un interviu pentru Antena Stars.
Ce planuri are pentru viitor
Vedeta a dezvăluit că își dorește să devină mamă din nou. Ea a mărturisit că visul ei de a avea mai mulți copii este încă viu, iar gândul la al treilea copil o face fericită. Deși a întâmpinat dificultăți după a doua naștere, când a avut probleme de sănătate, Deea spune că medicii i-au dat asigurări că ar putea duce la bun sfârșit o sarcină.
Acum, cu sprijinul unui bărbat care o face fericită, Deea își păstrează speranțele de a deveni din nou mamă și își planifică cu grijă viitorul.