Delia și Oana Matache au spus totul public abia acum. Au avut o discuție neașteptată chiar în fața camerelor de filmat. Delia și Oana Matache sunt surorile showbiz-ului românesc care au stârnit mereu curiozitatea celor cărora le sunt fani.
Și asta pentru că au ales să își țină viețile private departe de lumina reflectoarelor, însă, doar până la momentul divorțului Oanei Matache.
Delia și Oana Matache amintiri din copilărie
Atunci păreau că spiritele s-au încins și între ele, dar se pare că timpul le-a rezolvat pe toate și acum au o relație exact ca pe vremuri.
Și, pentru că a venit vorba de trecut, cele două s-au întors în copilărie și au povestit cum le era viața atunci, căci se știe că unde sunt mai mulți copii într-o familie lucrurile sunt mereu mai picante.
Așadar, jurata show-ului de umor a recunoscut că toată copilăria a supus-o pe sora ei la „chinuri” groaznice. Îi fura mâncarea, o punea în diferite situații, o supunea anumitor ideei de ale ei și chiar se răzbuna pe ea atunci când era nevoită să îi poarte de grijă ori să o aibă alături în grupul ei de prieteni.
Și situația, mai spune Delia, nu s-a schimbat prea mult nici acum, căci încă îi place să o „troleze” pe Oana și să o enerveze în orice situație.
Delia, schimb de replici cu sora ei în fața camerelor
Doar că acum, conform confesiunilor făcute și de Oana în cadrul aceluiași interviu, are și ea puterea să se apere, căci fizic nu mai este vreo diferență între ele, așa cum era în copilărie.
Și recunoaște că, deși Delia încă o mai enervează uneori, de cele mai multe ori se amuză împreună și își amintesc cu drag de năzbâtiile făcute pe vremea când erau doar doi copii.
„Delia Matache: Una dintre noi este mai chinuită decât cealaltă, ea, pentru că sunt sora mai mare și îmi place să o trolez, îmi place să o chinui. Acum fizic e mai greu, pentru că suntem la fel.
Oana Matache: Acum sunt destul de puternică să mă apăr.
Delia Matache: Când era mică testam foarte multe chestii pe ea. Nu eram un om rău, dar eram inventivă și creativă. Îi furam și din mâncare…Oana Matache: Chestii enervante, nimic rău.
Era foarte enervantă, cum și eu cred că eram.
Delia Matache: Și acum sunt.Oana Matache: Mă țineam după ea pe afară…
Delia Matache: Era adorabilă, doar că eu nu îmi dădeam seama atunci, pentru că și eu eram un adolescent rebel și aveam chef de libertate. Aveam găști de prieteni și îmi era rușine cu o soră mică după mine.
Asta era regula (n.r- să o ia și pe sora ei cu ea în oraș) și atunci răzbunarea era către ea.
Oana Matache: Delia e o soră mai mare foarte amuzantă. Când eram mică mi se părea enervantă și nedreaptă, dar acum râdem despre lucrurile astea. Dacă eram în locul ei aș fi făcut poate mai rău.”