Prima pagină » National » Demisia lui Virgil Popescu, ministrul Energiei, cerută de Alianța pentru Unirea Românilor

Demisia lui Virgil Popescu, ministrul Energiei, cerută de Alianța pentru Unirea Românilor

28 apr. 2022, 12:22,
în National

Alianţa pentru Unirea Românilor a solicitat astăzi, 28 aprilie 2022, demisia lui Virgil Popescu din funcţia de ministru al Energiei. Membrii AUR susțin că vor depune o nouă moțiune simplă împotriva acestuia.

Anunțul vine „după ce preţul carburanţilor a ajuns la 9 lei” şi în acest context ministrul trebuie să aibă „decenţa să se retragă din funcţie”.

AUR cere demisia lui Virgil Popescu. Împotriva ministrului Energiei se va depune o nouă moțiune simplă

Joi, 28 aprilie 2022, deputatul George Simion a anunțat că având în vedere creșterea tuturor prețurilor din economie s-a declanșat o criză economică și una socială. Astfel, ministrul Virgil Popescu trebuie să aibă decența pentru a se retrage din funcție. În caz contrar, membrii AUR vor depune o moțiune simplă împotriva oficialului.

„După o liberalizare a preţurilor la energie care a dus la creşterea tuturor preţurilor din economie – generând nu doar o criză economică, ci şi una socială majoră, ale cărei efecte depline încă nu se văd – Virgil Popescu şi-a dat în petic din nou. De această dată, în criza carburanţilor. Ce se întâmplă în orice ţară civilizată, când promiţi ceva şi nu te ţii de cuvânt? Îţi dai demisia (…). Alianţa pentru Unirea Românilor avertizează că va depune o moţiune simplă împotriva ministrului Energiei, dacă acesta nu va avea decenţa să se retragă din funcţie. Reamintim că ultima moţiune simplă împotriva ministrului Popescu nu a întrunit voturile necesare, PSD susţinând rămânerea lui lui Popescu în funcţie”, declară joi deputatul George Simion, preşedintele AUR, într-un comunicat de presă.

De asemenea, senatorul AUR Claudiu Târziu îi aduce acuzații lui Virgil Popescu. Membrul AUR susține că ministrul Energiei minte și îi reproșează că a declarat public că nu se vor scumpi carburanţii.

„Minciuna are picioarele scurte şi obrazul gros ale lui Virgil Popescu. Pe 9 martie, când se formau primele cozi la benzinării, ministrul Energiei declara public că „nu se vor scumpi carburanţii la 9, 10, 11 lei. S-a creat o psihoză”. Între timp, preţul la motorină a ajuns să coste peste 9 lei. Acest politruc incompetent nu mai poate rămâne în funcţie”, susţine Claudiu Târziu, senator AUR.

Moțiune simplă împotriva ministrului Virgil Popescu, depusă de USR

Reamintim faptul că la începutul lunii februarie a acestui an, Partidul Uniunea Salvați România a depus o moțiune simplă împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu. Aceasta a picat cu 198 de voturi.

Membrii USR îl acuzau pe Popescu că nu a pomovat legislația pentru consumatorii vulnerabili, dar a lăsat ca țara noastră să devină dependentă de gazul rusesc.

„Poate nu ştiaţi, dar domnul Popescu este cel mai longeviv ministru al Energiei. Deci a avut timp să ne arate ce poate şi să facă reforme. Dar să vedem ce a făcut Virgil Popescu la minister în ultimii ani. A continuat acelaşi dezastru şi aceleaşi combinaţii din ultimii 31 de ani: a promovat în funcţii cheie din companiile de stat în energie mulţi incompetenţi cu carnet de partid, a amânat să promoveze legislaţia pentru consumatorii vulnerabili odată cu liberalizarea pieţei, a lăsat pe ‘săptămâna viitoare’ decizii care ne-au crescut dependenţa de gazul rusesc şi ne-au făcut să importăm din ce în ce mai multă energie electrică”, se arată în textul moţiunii simple inițiată de USR.

Demisia lui Virgil Popescu a mai fost cerută în trecut și de membri USR.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Noapte de alertă la granița României. Două ținte aeriene detectate în apropiere de Tulcea. Au fost ridicate avioane F-18
Două ținte aeriene au fost detectate luni noapte în apropierea frontierei României, iar populația din nord-estul județului Tulcea a primit mesaj RO-Alert. O nouă alertă la granița României a fost declanșată în noaptea de luni spre marți, după ce sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au identificat două ținte aeriene în apropierea frontierei cu Ucraina. […]
Noapte de alertă la granița României. Două ținte aeriene detectate în apropiere de Tulcea. Au fost ridicate avioane F-18

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
01 septembrie 2026
01 septembrie 2026