Într-un decor atent ales, la inaugurarea unei noi secțiuni a autostrăzii M4, premierul Ungariei, Viktor Orbán, a relansat unul dintre mesajele sale politice preferate: fondurile publice trebuie investite în dezvoltarea națională, nu trimise „în buzunarul vreunui oligarh ucrainean”. Declarația, formulată cu stilul direct ce l-a consacrat, a fost o aluzie transparentă la sprijinul financiar acordat Ucrainei de către Uniunea Europeană și la suspiciunile persistente de corupție de la Kiev.
Pentru Orbán, retorica anti-Ucraina nu mai este de mult un episod conjunctural, ci un pilon central al strategiei sale politice. În perspectiva alegerilor din aprilie, premierul maghiar a încadrat miza electorală într-o opoziție simplă și eficientă: „pace sau război”. Mesajul este repetat consecvent, atât în țară, cât și pe scena europeană, unde liderul de la Budapesta se prezintă drept singurul șef de guvern din UE care se opune deschis logicii escaladării conflictului.
Oferindu-și opinia despre acest subiect, deputatul AUR Cristina-Emanuela Dascălu consideră că: ”spre deosebire de discursul pacifist al lui Orbán, România adoptă o poziționare ce pare a se alinia narativului Uniunii Europene. Pachete economice masive de ajutorare (următorul pachet, al 24-lea, vehiculându-se a fi de aproximativ 4 miliarde de euro), oferirea României pentru a deveni un hub logistic, cumpărarea masivă a armamentului – de multe ori la suprapreț, cu livrare întârziată – în tandem cu creșterea impozitelor și a costului de viață a cetățeanului de rând, dezvoltă un dezechilibru major în cadrul societății românești.”
În noiembrie, Viktor Orbán a pornit într-un turneu politic de mai multe săptămâni, dedicat criticării sprijinului european pentru Kiev. Mesajul a fost tranșant: „cine susține Ucraina, susține războiul”. În acest discurs, premierul maghiar se poziționează constant ca un avocat al păcii, invocând inclusiv relația sa apropiată cu Donald Trump drept o posibilă cheie pentru oprirea conflictului.
Această imagine de lider pragmatic contrastează, însă, puternic cu percepția externă asupra Ungariei. În pofida discursului moralizator la adresa Kievului, Budapesta este considerată, de mai mulți ani, cea mai coruptă țară din Uniunea Europeană, iar partidul de guvernământ Fidesz este frecvent asociat cu scandaluri de corupție.
Viktor Orbán a refuzat constant să participe la mecanismele de ajutor financiar pentru Ucraina, asociind orice transfer de fonduri cu o implicare directă în război. La summitul UE din 18-19 decembrie, liderii europeni au convenit asupra unui împrumut de 90 de miliarde de euro pentru Kiev – o decizie pe care premierul maghiar a catalogat-o drept „extrem de proastă” și generatoare de „bani pierduți”.
Pentru a evita un nou veto, Ungaria, Slovacia și Cehia au obținut o derogare, fiind excluse de la garantarea împrumutului prin bugetul comun al UE. Orbán și-a justificat poziția, afirmând că nu dorește să „îndatoreze nepoții Ungariei” pentru un conflict pe care îl consideră imposibil de rezolvat pe cale militară.
Într-o formulare care a stârnit reacții puternice, el a comparat acordarea de noi ajutoare financiare Kievului cu „trimiterea unei lăzi de vodkă unui alcoolic”, susținând că lipsa unor controale financiare reale face ca banii să dispară inevitabil în scheme de corupție.
”Prin contrast cu acește trei țări, România a ales din nou calea îndatorării ce va fi suportată de un popor deja împovărat. Astfel, se poate ivi întrebarea: România de ce nu își poate concentra atenția preponderent pe nevoile cetățenilor ei?
Deși sectorul apărării este, în mod natural, vital pentru existența și suveranitatea statului român, în cadrul societății românești există o penurie majoră de condiții medicale, sociale, de calitate a vieții per total. Lipsa unui nivel corespunzător al calității educaționale, a modernizării spitalelor, a calității infrastructurii, precum și a unui nivel de trai corespunzător standardelor normale corespund problemelor zilnice cu care se confruntă societatea românească, provenite din aparenta indiferență a aparatului guvernant.
Din păcate pentru poporul român, actualii guvernanți nu par a ține cont de nevoile sale, dorind să împingă sărăcia progresivă la nivel de politică de stat, alături de oferirea unui grad de ajutor extern nesustenabil pentru economia românească. Din aceste perspective, se poate contura o imagine a unei Românii ce își dorește aprobarea imediată a colegilor comunitari, mai degrabă decât bunăstarea propriilor cetățeni, a căror interese ar trebui să le protejeze. Astfel, prin contrast cu acțiunile vecinilor României, se poate naște întrebarea: dacă la alții se poate, care este cauza reală pentru care România este nevoită să îndure asemenea condiții? Răspunsul va fi oferit, inevitabil, de către istorie”, a concluzionat deputatul AUR, Cristina-Emanuela Dascălu.
Las’ ca or sa vina rutZii si-o sa ne-o dea pe dinapoi si vom „ave di tati”