Există nume care nu pot fi comemorate, ci doar asumate. Mihai Eminescu nu aparține festivismului cultural și nici repertoriului convențional al aniversărilor. El este măsura exigenței intelectuale a unei națiuni.
Eminescu a înțeles cultura ca formă de ordine interioară și ca exercițiu de responsabilitate. Într-o lume în care ideile se consumă rapid, iar cuvintele își pierd greutatea, opera eminesciană rămâne un act de rezistență intelectuală împotriva superficialului, a improvizației și a mediocrității instituționalizate.
A-l invoca pe Eminescu presupune mai mult decât citarea câtorva versuri. Presupune întrebarea incomodă: mai avem astăzi infrastructura morală și intelectuală pentru a-l citi? Într-un sistem educațional care produce tot mai frecvent competențe fără conținut și diplome fără cultură, ruptura față de Eminescu nu este accidentală, ci structurală. Eminescu nu este un autor „dificil”. Dificilă este lipsa de rigoare a epocii noastre. Nu poetul s-a îndepărtat de public, ci publicul de disciplina gândirii.
Cultura nu se măsoară prin evenimente, ci prin criterii. Eminescu rămâne criteriul suprem al limbii române cultivate, al gândirii critice și al conștiinței naționale articulate. Fără el, cultura română se dizolvă în zgomot. Cu el, ea rămâne verticală.