Deputatul PNL Iași Alexandru Muraru a provocat un val de indignare după ce a afirmat că declanșarea codului roșu și mobilizarea ambulanțelor în situații de pericol aerian ar fi „vrăjeală de marketing”. În opinia sa, procedurile obligatorii nu ar fi fost necesare, și a lăsat să se înțeleagă că singura modalitate prin care protocoalele internaționale de urgență ar fi trebuit activate ar fi fost producerea efectivă a unui accident – „să cadă avionul”.
Deputatul PNL Iași Alexandru Muraru, consideră că respectarea protocoalelor internaționale e o vrăjeală de marketing
Declarațiile lui Muraru sunt șocante și alarmante. Procedurile Mayday, starea de urgență majoră și standardele internaționale de alertare impun controlorilor de trafic aerian, Ministerului Sănătății, ISU și tuturor structurilor implicate să urmeze pași stricti pentru protejarea vieților. Nerespectarea acestor reguli nu este doar o neglijență administrativă, ci poate atrage răspunderea penală. Ideea că oamenii ar trebui să moară pentru ca procedurile să fie „justificate” este, în termeni simpli, revoltătoare și inacceptabilă.
Într-o declarație recentă, Muraru a spus: „Gândiți-vă la familiile acestor oameni care au aflat că s-a instituit o celulă de urgență și că au venit acești oameni. Pentru ce? Ca un ministru să facă Breaking News? Eu cred că a fost o bătaie de joc.”
Aceste afirmații nu doar că minimalizează eforturile instituțiilor implicate, dar arată o lipsă totală de respect față de viața oamenilor și responsabilitățile funcției publice. Dacă ministrul Rogobete nu ar fi declanșat procedura obligatoriu automat ar fi fost o infracțiune penală!
Mai mult, Muraru susține că intervențiile de urgență sunt inutile! Adică trebuie întâi să se întâmple incidentul, tragedia și apoi forțele de ordine să se mobilizeze. Ceea ce este absolut scandalos.
Această atitudine ridică semne de întrebare nu doar asupra competenței sale, ci și asupra moralității unui oficial public care pare să prioritizeze economia de resurse și spectacolele mediatice în detrimentul siguranței cetățenilor.
În mod ironic, singurul ministru care a respectat toate protocoalele și a mobilizat resursele necesare în situații de urgență a fost Rogobete, în timp ce unii politicieni preferă să transforme pericolele reale în jocuri de imagine.
Alexandru Muraru a stat toată viața lui pe banii statului
Muraru are o întreagă carieră în aparatul de stat și, nu este la prima afirmație sau decizie care minimizează importanța procedurilor obligatorii.
Experții în siguranță aeriană avertizează că astfel de poziții nu doar că subminează încrederea în instituții, dar creează un precedent extrem de periculos: politicieni care prioritizează spectacolele mediatice și reducerea costurilor în locul vieților omenești pot pune în pericol cetățeni nevinovați.
Procedurile de urgență nu sunt opționale; ele sunt salvarea oamenilor în momente critice. Ideea că „trebuia să cadă avionul ca să se cheltuiască bani și să se activeze cod roșu” este inacceptabilă și contravine grav bunului-simț, responsabilității publice și legii.
Declarațiile lui Alexandru Muraru deputat PNL Iași, au stârnit deja reacții dure din partea unor parlamentari, specialiști în aviație și reprezentanți ai familiilor afectate. Toți subliniază că siguranța publică nu poate fi negociată și că orice minimizare a procedurilor obligatorii este inacceptabilă. Într-o societate normală, o astfel de atitudine ar fi considerată scandaloasă, iar responsabilitatea morală și legală a unui deputat nu poate fi ignorată.
Probabil nu va intelege nimeni niciodata ce il recomanda pe acest cetatean si cine si de de investeste orice in “cariera” lui politica. Poate ne va spune istoria dar, nu cred.
DA PRETUL LA APA CAND sCADE , CA APAVISTAL TINE DE TOVARASUL TABLA-PNL
Acest personaj ajuns presedinte de partidoi, de conjunctura……..un personaj penibil!!!!!
Băăăă, ia-l și pe celălalt gunoi din SUA, și spânzurați-vă!! În ce calitate vorbești despre problemele din aviație?? Voi ați distrus țărișoara asta, prin politica pe care o promovați. Hai sictir!
Morariu asta e prostul Iașului și a Moldovei, după fata care o are se vede că e retardat mintal, muieee Morariu, muieee PNL
Da ce nu l-a numit corect, Chirica? Laba trista.