Eveniment-Social

Deși a fost felicitat de toată România, Karlos, băiatul fenomen din Iași, nu a primit nici măcar un apel de la mama sa: „Nu mă deranjează că nu mă caută” – FOTO

Publicat: 24 mai 2024
_____ Vizualizări 6 Comentarii
Deși a fost felicitat de toată România Karlos băiatul fenomen din Iași nu a primit nici măcar un apel de la mama sa Nu mă deranjează că nu mă caută - FOTO
Karlos Samir Tănăsucă, un băiețel fenomen din Iași, a ajuns în finala concursului „Românii au talent”

Karlos Samir Tănăsucă, copilul fenomen din Iași, care a crescut fără mamă de la trei ani, a ajuns în finala concursului „Românii au talent”. Acesta a făcut o demonstrație de matematică nemaivăzută, care i-a impresionat pe jurații concursului

Marea finală are loc în data de 31 mai 2024, iar dacă micul geniu ar câștiga premiul cel mare, în valoare de 120.000 de euro, acesta ar împărți banii cu tatăl său și ar construi o casă la care deocamdată doar visează. Deși a fost felicitat și apreciat de toată lumea, mama lui nu a vrut să îl audă nici măcar la telefon.

Karlos Samir Tănăsucă, un băiețel fenomen din Iași, a ajuns în finala concursului „Românii au talent”. Iată ce planuri are cu banii

Karlos Samir Tănăsucă are 10 ani și este copilul fenomen al Iașului! De la vârsta de șase ani, a început să facă diverse calcule matematice într-un timp foarte scurt, fără a sta prea mult pe gânduri.

Băiatul a ajuns în finala concursului „Românii au talent” după ce a făcut o demonstrație de matematică nemaivăzută, în timp de recita o poezie. Karlos i-a lăsat pe jurați fără cuvinte, iar în data de 31 mai 2024 va prezenta un alt moment inedit, în direct, în cadrul finalei.

Reporterii BZI au luat legătura cu micul geniu, care a spus ce ar face cu premiul cel mare, în valoare de 120.000 de euro, dacă ar câștiga concursul. Cel mai mare vis al său este să construiască o casă, pentru a-l ajuta pe tatăl său, care muncește din greu. Bărbatul este taximetrist, iar din banii pe care îi câștigă se descurcă greu să plătească chiria lunară, de 1.200 de lei.

„Mi-am dat seama la vârsta de șase ani că îmi plac foarte mult calculele. Mă uitam pe YouTube, pe videoclipuri cu calcule și am început să fac și eu. Sunt foarte fericit pentru că am ajuns în finala «Românii au talent», iar dacă aș câștiga premiul cel mare, normal că îl voi împărți cu tatăl meu, dar vreau mult să ne construim o casă, pentru că noi stăm în chirie. Plătim 1.200 de lei pe lună și este greu, tatăl meu muncește uneori câte cinci ore pe zi pentru a câștiga doar 100 de lei, el este taximetrist. Nu îmi doresc decât să ne descurcăm cu banii, iar dacă ar mai rămâne bani, i-aș pune deoparte, ca să îi am pentru concursurile, olimpiadele la care voi participa în viitor”, spune Karlos Samir Tănăsucă.

Karlos Samir Tănăsucă a crescut, de la 3 ani, fără mamă, iar tatăl lui face sacrificii uriașe ca să-i poată oferi un trai decent micuțului de care se îngrijește cu toată puterea lui.

Întrebat de reporterii BZI dacă a fost contactat de către mama lui după ce a apărut la televizor, Karlos a spus că nu a mai vorbit cu ea de ani de zile, însă i-a dat un like pe aplicația Instagram, la o poză din cadrul emisiunii.

„Eu nu am mai vorbit cu mama mea de la vârsta de 3 ani, nu m-a mai căutat. Sunt sigur că a văzut că am participat la emisiune, nu m-a căutat după ce a fost semifinala, dar mi-a dat un like pe Instagram, la postarea mea. Nu mă deranjează că nu mă caută, pentru că tatăl meu este și tată, și mamă pentru mine. El ar face orice ca eu să fiu bine și să ajung departe. Știu câte sacrificii face pentru mine”, mai spune Karlos Samir Tănăsucă.

Ultima postare făcută de micul geniu prezintă o poză în care apare citatul

„Fiecare copil se naște cu doi părinți, dar ceea ce este trist este că de multe ori doar unul dintre ei face toate sacrificiile”.

Ulterior, băiatul a adăugat descrierea „Trist, dar adevărat :(”.

Tatăl lui Karlos muncește din greu pentru a-i oferi fiului său un trai decent

Florin Zapodeanu, tatăl băiatului, muncește din greu pentru a-i oferi un trai decent fiului său. Acesta a descoperit talentul pe care Karlos îl are în urmă cu patru ani, când acesta a început să facă diverse calcule matematice. În acel moment, a decis să-l înscrie la Centrul SmartKids din Iași.

„Nu mă așteptam să fie un impact atât de mare apariția lui la emisiune. Este o bucurie enormă pentru mine că au început să se cunoască rezultatele muncii lui, pentru că muncește foarte mult și o face din plăcere. Chiar și eu rămân uimit de ceea ce poate face el, nimeni nu poate explica și nici el nu poate explica cum poate să piardă doi, trei termeni dintr-un șir de numere și la final să spună rezultatul corect. Este un algoritm în mintea lui, inexplicabil. Și eu am mâncat matematică pe pâine, dar chiar nu pot înțelege cum poate face așa calcule”, spune Florin Zapodeanu, tatăl băiatului.

Karlos Samir Tănăsucă are nevoie de ajutorul nostru pentru a-și îndeplini cel mai mare vis al său, acela de a avea propria casă. Pentru asta, în data de 31 mai 2024, când are loc finala concursului „Românii au talent”, micuțul poate fi susținut printr-un vot.

Comentarii
  • Felicitari copilului si rusine mamei
    Nemtii au ajuns la o degradare morala rusinoasa, nu mai pun pret pe nevoia de a avea copii.
    Controlul jidovesc brutal al Germaniei face ca nemtii sa fie spalati pe creier sa nu mai vrea copii, sa se indrepte spre moartea natiunii, altfel pana prin secolul XIX nemtoaicele faceau vreo 5 copii in medie, au si colonizat continentul nordamerican

  • Copile☝️
    Să nu uiti să te rogi zilnic🙏
    Eu am rămas cu copilul meu singur când avea 4 anisori☝️
    Eram sportiv⚽️ mi -I s-a intamplat în 2004 un necaz,comă,semipareza,dar☝️
    Bunul Dumnezeu si Maica Domnului nu ma lăsat niciodată,zilnic mă rog,și mulțumesc pentru tot🙏
    Juniorul a crescut,este la facultate, eu mă recuperez,iar ea nu i-a dat un simplu telefon 🤣
    Nu să i trimită ceva☝️
    SĂ AI GRIJĂ ,ORIUNDE AI FI,SI TE ROGI 🙏
    PENTRU TATĂL TĂU,ZILNIC ❤️🤗✌️
    Dar,cum l-am învățat pe al meu☝️
    Chiar de te vei întâlni vreodată 🤔
    Sa I vb frumos☝️
    Sănătate multăăă 🙏

    https://www.crainou.ro/2021/12/16/despre-o-carte-cu-totul-special/

  • Bravo, copil talentat ! Esti o minune. Sa nu iti para rau pentru ca mama ta a ales sa nu te mai vada.Decat sa fi ramas cu tatal tau si sa va faca viata un iad,este mult mai bine ca a plecat pe drumul ei.Cand va fi batrana, bolnava si singura se va intoarce la voi umila si invinsa . Sunt convinsa ca multi oameni va vor ajuta,pe tine si pe tatal tau, dar nu vor sa faca public acest lucru. Te-ai nascut norocos,ai un tata nemaipomenit.Va doresc sa fiti sanatosi,tu sa ajungi un savant.

  • Bravo, copil inteligent, frumos si cuminte! Tu esti un fenomen ,iar tatal tau un om absolut deosebit. Sa nu iti para rau pentru faptul ca mama ta a plecat.Decat sa va faca viata un iad,e mai bine ca a plecat pe drumul ei. Am cunoscut asemenea cazuri :mama s-a intors bolnava, batrana si invinsa de viata pe care o dusese.Te va cauta ,dar a pierdut tot ce este mai frumos in viata :anii in care tu cresti si uimesti lumea cu inteligenta ta. Sa fiti sanatosi,tu si tatal tau ,sa iti indeplinesti visurile si sa visezi doar lucruri frumoase.Sunt sigura ca multi oameni te vor ajuta, dar nu vor sa faca public acest lucru.

  • Îi înțeleg cazul, dar cum a calculat dacă a „omis” niște termeni? 😂😅 Dacă el câștigă concursul datorită situației sale financiare e ok, dar nu poți să-mi spui că merită să câștige pentru că face calcule omițând câțiva termeni. Nimeni de pe această planetă nu are cum să calculeze și să ajungă la un rezultat corect dacă nu cunoaște toți termenii. De unde știi cât face
    X + Y – Z x _+_-_ = _ dacă nu știi ceilalți 3 termeni? Este o marea făcătură marca ProstTV. Da, merită să câștige pentru că are nevoie de bani ca mulți alții, dar nu că poate face calcule fără să știe toți termenii și să ajungă la un rezultat corect. 😅 In finala o să facă toate calculele legat la ochi probabil si cu toate astea va putea calcula si ajunge la un rezultatul corect. Felicitări! V-a prostit pe față la ProstTV. 🥹

Adauga un comentariu