Luni, 2 noiembrie 2020, începând cu ora 15.00, în Studioul BZI LIVE este programată o interesantă și de impact producție media alături de cunoscutul și apreciatul prof. univ. dr. ing. Corneliu Munteanu, Facultatea de Mecanică!
De precizat că acesta a fost ani buni secretar de stat în cadrul Ministerului Educației, a dotat facultatea din care face parte cu un laborator ultra-modern, a contribuit la reabilitarea și dotarea de spații academice și de cercetare, a fost implicat în colaborări universitare naționale și internaționale și, nu în ultimul rând, a adus la TUIASI un avion de tip YAR-93!
În acest context, de data aceasta, producția media va avea în prim-plan modul spectaculoase prin care o echipă de cercetare de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași a fost cooptată într-un proiect destinat dezvoltării de tehnologii utilizate chiar de Armata Statelor Unite ale Americii (SUA). Despre toate acestea alaturi de activitati si proiecte in care este implicat universitarul Corneliu Munteanu, realitati din invatamantul superior, experienta educationala si de predare in plina pandemie de COVID-19, de ce schimbari ar fi nevoie in sistemul public de invatamant superior vor fi alte repere ale dialogului din Platoul BZI LIVE.
Instituția ieșeană a fost solicitată să participe la o inițiativă academică alături de unități de învățământ superior de top din Statele Unite pentru a testa o serie de sisteme și prototipuri pentru armată
In acest context, de reamintit ca Universitatea Tehnică din Iași a fost solicitată să se alăture unui proiect de cercetare și inovare cu mai multe instituții de învățământ superior de top din Statele Unite ale Americii pentru a testa o serie de sisteme și prototipuri pentru Armata americană. Colaborarea va fi realizată cu Northeastern University din Boston, iar din consorțiul format vor face parte mai multe universități mari din SUA, printre care și Massachusetts Institute of Technology (MIT), University of Alabama, University of Connecticut, cât și parteneri din industrie.
Descoperirea tuturor utilizărilor pentru tehnologia denumită „cold-spray process”, prin care se aplică o pulbere rece la viteze ultrasonice asupra unor materiale
În mod concret, în cadrul unui laborator de cercetări pentru Armata SUA din cadrul Northeastern University din Boston se încearcă descoperirea tuturor utilizărilor pentru tehnologia denumită „cold-spray process”, prin care se aplică o pulbere rece la viteze ultrasonice asupra unor materiale cu scopul de a le crește rezistența și de a le modifica principalele caracteristici. La Northeastern University există un laborator care se ocupă exclusiv de această problemă – „Cold Spray Additive Manufacturing Laboratory” (CSAML), realizat încă în 2017. Universitatea a lansat acest program de cooperare pentru a descoperi cât mai multe utilizări pentru acest proces și pentru a testa limitele materialelor care au intrat în contact cu acesta.
„Includerea noastră într-un parteneriat cu universități de mare prestigiu din SUA, primele în topurile internaționale, un parteneriat care are ca finalitate produse cu destinație militară, confirmă calitatea cercetării din TUIAȘI și expertiza cercetătorilor noștri. De altfel, colectivul coordonat de prof. univ. dr. ing. Corneliu Munteanu s-a remarcat de-a lungul timpului pentru rezultatele obținute în studiul și crearea unor materiale cu aplicații valoroase, în Medicină sau în Ingineria autovehiculelor și, iată acum, și în industria militară. Mai mult, solicitarea ca un doctorand din Școala Doctorală a Politehnicii ieșene să fie integrat efectiv în colectivul care va participa în mod direct la aceste cercetări dovedește nivelul studiilor doctorale din Universitatea noastră”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul Universității Tehnice.
Universitatea Tehnică din Iași a primit, într-o primă fază, un grant de 100.000 de dolari pentru a evidenția proprietățile mecanice, de uzură, ale unor probe metalice acoperite prin metoda cold-spray
Aici intervine și colaborarea cu Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, care a primit într-o primă fază un grant de 100.000 de dolari pentru a evidenția proprietățile mecanice, de uzură, ale unor probe metalice acoperite prin metoda cold-spray. Determinările urmează să fie realizate în cadrul Facultății de Mecanică a TUIAȘI, unde există un laborator cu o instalație de punere în jet de plasmă cu temperaturi de până la 10.000 de grade și unde lucrează o echipă de 6 cadre didactice și un doctorand, coordonați de prof. univ. dr. ing. Corneliu Munteanu.
„Am publicat diverse lucrări în reviste importante folosind instalația noastră, avem 8 teze de doctorat realizate în acest domeniu și de aici interesul lor pentru a colabora cu noi, fiindcă ei ne-au contactat. Avem bine puse la punct protocoalele de determinare a acestor materiale, analizăm proprietățile mecanice, diverse analize de structură, de aderență. Este un proiect guvernamental al SUA care este abia la o primă etapă, în funcție de cum ne vom descurca acum putem să dezvoltăm o colaborare mult mai amplă”, a precizat prof. univ. dr. ing. Corneliu Munteanu. Profesorul mai spune că pe viitor există posibilitatea extinderii colaborării și pe „cold spray”, și pe „thermal spray”, să existe o instalație de la Northeastern University adusă la Iași pentru a se putea desfășura studii în paralel, însă discuțiile aici sunt doar incipiente.
Cercetătorii americani s-au declarat însă încântați de a introduce un doctorand în proiect, de la TUIAȘI, în vederea realizării unei cercetări în co-tutelă.
Urmăritorii noștri pot adresa întrebări la rubrica comentarii, accesând www.bzi.ro sau, în direct, pe http://www.facebook.com/cotidianul.bzi.
Emisiunile BZI LIVE au un real succes, fiecare producție media strângând zeci de mii de vizualizări.