Negocierile de pace dintre Iran şi Statele Unite au „înregistrat progrese”, dar un acord final este „încă departe”, a afirmat, sâmbătă, influentul preşedinte al parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf. Între timp, Iranul a închis Strâmtoarea Ormuz și a tras în petrolierele care se aflau pe traseu, iar de la Casa Albă, Donald Trump, denunță un ”șantaj al Iranului”, informează Agerpres.
Ghalibaf: Suntem departe de a fi încheiat discuțiile
„Suntem încă departe de a fi încheiat discuţiile”, a declarat într-un interviu acordat televiziunii iraniene Ghalibaf, care a participat la negocierile cu Statele Unite săptămâna trecută la Islamabad.
„Am înregistrat progrese în cadrul negocierilor, dar există încă numeroase divergenţe, iar anumite puncte fundamentale rămân în suspans”, a adăugat el.
Principalul punct asupra căruia nu se poate ajunge la un acord este cel legat de arsenalul nuclear iranian, un punct asupra căruia Iranul nu cedează sub nicio formă.
Iranul a închis Strâmtoarea Ormuz
Iran a închis din nou duminică Strâmtoarea strategică Ormuz drept represalii la continuarea blocadei porturilor sale de către SUA, cu trei zile înainte de expirarea armistiţiului între cele două ţări şi în contextul în care Teheranul consideră un acord de pace încă îndepărtat, relatează AFP.
Iranul a anunţat sâmbătă reluarea „controlului strict” asupra Strâmtorii Ormuz, revenind asupra deciziei sale din ajun de a redeschide această cale maritimă prin care tranzitează în mod normal o cincime din comerţul mondial cu petrol şi gaz.
La puţin timp după acest anunţ, cel puţin trei nave comerciale care încercau să treacă prin strâmtoare au fost vizate de tiruri.
„Orice tentativă de apropiere de Strâmtoarea Ormuz va fi considerată o cooperare cu duşmanul şi nava contravenientă va fi luată drept ţintă”, au anunţat Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a Iranului.
Donald Trump a denunţat un „şantaj”
Noua schimbare de poziţie a Teheranului, care riscă să provoace noi cutremure pe pieţele mondiale atunci când acestea se vor redeschide luni, intervine în plin balet diplomatic pentru a readuce Iranul şi SUA la masa negocierilor, după o primă sesiune care s-a soldat cu un eşec pe 12 aprilie la Islamabad. Şeful diplomaţiei egiptene, Badr Abdelatty, a declarat că lucrează „fără odihnă” în acest scop, alături de Pakistan.
Donald Trump a dat asigurări vineri că Iranul a acceptat să-şi predea uraniul îmbogăţit, o miză crucială, ceea ce Teheranul a dezminţit. Preşedintele american a vorbit sâmbătă şi despre „discuţii foarte bune” cu Teheranul, dar în cele din urmă acţiunile părţii iraniene au dovedit contrariul.
„Suntem încă foarte departe de a încheia dezbaterea”, a declarat sâmbătă seară puternicul preşedinte al parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, care a participat la negocierile de la Islamabad în faţa unei delegaţii americane conduse de vicepreşedintele JD Vance.
„Am făcut progrese în negocieri, dar rămân numeroase divergenţe şi anumite puncte fundamentale rămân în suspans”, a adăugat el.
Cu prilejul reuniunii de la Islamabad, care a fost la cel mai înalt nivel între cele două ţări de la Revoluţiei iraniană din 1979, „am subliniat că nu avem absolut nicio încredere în SUA”, a declarat Ghalibaf, care a îndemnat Washingtonul „să renunţe la unilateralism şi la spiritul de impunere în modul în care abordează dialogul”.
Păi nu mai este nimic de negociat ! Iranul șia impus de fiecare dată cele 10 condiții cheie și atît !, sua se codește să admită rahatul în care sa băgat și umilirea în care se află și tot joacă tarantela pe lîngă masa de negocieri și telefoane cu tot felul de jumătăți de măsură