Prima pagină » National » Detaliu șoc în cazul tinerei care a terorizat Constanţa. I-ar fi provocat pierderea sarcinii unei femei, în urma unui atac

Detaliu șoc în cazul tinerei care a terorizat Constanţa. I-ar fi provocat pierderea sarcinii unei femei, în urma unui atac

16 oct. 2026, 21:10,
Andreea Ciobanu în National

Tânăra care de patru luni terorizează Constanţa cu ieşirile ei şocante, loveşte din senin femei pe stradă, în baruri sau cafenele, ajunge, în sfârşit, după gratii. Deşi au existat nenumărate probe video ale agresiunilor comise de individă, abia la insistenţele presei, medicii au stabilit că ea are discernământ, iar procurorii au ajuns la concluzia că este, cu adevărat, un pericol public. Una dintre victimele agresoarei crede că a pierdut o sarcină din cauza atacului.

„Regret foarte tare acest lucru și îmi pare nespus de rău pentru ce s-a întâmplat”, a spus tânăra.

Întrebată dacă a consumat substanțe interzise vreodată, aceasta a confirmat.

Care au fost explicaţiile atacatoarei

Atacatoarea are 20 de ani şi este pentru prima oară în cătuşe, în faţa anchetatorilor. A încercat să scuze lungul şir de agresiuni, a dat vina pe trecutul zbuciumat şi pe copilăria petrecută într-un centru de plasament.

„Eu de 2 ani de zile mă tot chinui, nu aveam locuință. Aceste chestii m-au afectat foarte tare, au apărut niște frustrări, niște chestii, nu am luat un tratament. Am tot încercat să cer ajutorul”, spune atacatoarea.

Aproape patru luni le-a luat poliţiştilor să strângă probe, deşi aveau pe masă nu mai puţin de 9 plângeri, atacuri surprinse de camerele de supraveghere şi sute de mesaje pline de panică pe reţelele sociale. Ştiau că e consumatoare de droguri, dar s-au mulţumit să o escorteze în mai multe rânduri la Psihiatrie pentru investigaţii. Medicii o consultau, o lăsau să plece, ea ataca din nou. Abia azi a venit şi o primă concluzie scrisă din partea specialiştilor.

Expertiza medico-legală arată că tânăra are discernământ şi că era conștientă de ceea ce face și putea să înțeleagă consecințele acțiunilor sale. Concluzia vine după luni întregi în care au fost semnalate mai multe episoade violente.

Ultimul atac s-a lăsat cu urmări dramatice

Ultimul atac, într-un fast food din Constanţa, s-a lăsat cu urmări dramatice. Victima tinerei spune că ar fi pierdut sarcina din cauza şocului suferit.

„Din senin, fata respectivă și-a ieșit din fire, a început să o prindă de păr, să o lovească cu palmele, cu pumnii. Ea avea o sarcină incipientă de 4 săptămâni, am înțeles că, de la doamna doctor-ginecolog, există posibilitatea că în urma șocului să se poată produce avortul spontan”, spune soţul victimei.

Procurorii vor analiza acum şi această acuzaţie. Au timp încă 30 de zile.

„Inculpata a fost supusă unei expertize psihiatrice, fiind evidențiată o periculozitate socială ridicată. La propunerea parchetului, judecătorul a dispus arestarea pentru 30 de zile”, explică Elena Larisa Tufan, Prim procuror adjunct Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa.

Tânăra era pericol public încă din iulie, cand au început atacurile

Adevărul e, însă, că tânăra era pericol public încă din iulie, când au început atacurile. Deşi medicii spun că nu pot interna pe cineva cu forţa, legea o permite, în cazul în care pacientul este considerat periculos.

„În perioada minorităţii a creat probleme a fost internată de mai multe ori la un spital de psihiatrie din București are și un diagnostic medical. La momentul în care era instituționalizată, urma tratament medicamentos”, explică Roxana Onea, purtător de cuvânt DGASPC Constanţa.

Cazul din Constanța nu este un accident, ci doar o filă dintr-un roman fluviu care s-ar putea scrie pe tema statului care a abandonat, de prea mult timp, sănătatea mintală și asistența socială.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Restricții asupra sistemului satelitar folosit de armata ucraineană. Ordinul ar fi venit din interiorul Casei Albe
Casa Albă ar fi cerut limitarea sistemului satelitar Starshield folosit de armata ucraineană, potrivit unei investigații Reuters. Măsura a afectat utilizarea dronelor și comunicațiile militare, pe fondul tensiunilor dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski. Potrivit Reuters, doi oficiali americani și un oficial occidental informați despre situație au declarat că responsabilii Departamentului Apărării al Statelor Unite […]
Restricții asupra sistemului satelitar folosit de armata ucraineană. Ordinul ar fi venit din interiorul Casei Albe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
17 octombrie 2026
17 octombrie 2026