Prima pagină » Actualitate » Dezvăluirile halucinante ale femeii împușcate de soț la Lupeni. Aceasta acuză autoritățile: „A tras în mine, mama și fetița”

Dezvăluirile halucinante ale femeii împușcate de soț la Lupeni. Aceasta acuză autoritățile: „A tras în mine, mama și fetița”

09 iun. 2026, 09:24,
Redacția BZI în Actualitate

Atac în trafic, în Lupeni. Un bărbat a trag mai multe focuri de armă

Femeia povestește că totul s-a petrecut în timp ce se afla într-un autoturism împreună cu mama sa și fiica minoră. În acel moment, fostul soț ar fi urmărit mașina și ar fi blocat-o în trafic, apoi a coborât și a deschis focul.

„Ne-am suit în mașină. El a intrat pe o stradă aproape de sensul giratoriu și a intrat pe strada respectivă și a așteptat acolo. În momentul în care noi ne-am dus înspre strada aceea, el a dat cu spatele, a intrat direct în noi, s-a dat jos din mașină și a început să tragă. În primă fază a tras în față și în a doua fază a deschis în spate și a tras în mine, mamă și fetiță”, a declarat victima.

Atacul ar fi vizat direct autoturismul în care se aflau membrii familiei. În urma focurilor de armă, mai multe persoane au fost rănite, inclusiv tatăl femeii, care se află în stare gravă.

Femeia aduce acuzații grave: „Le-am spus că are armă ilegală”

Femeia susține că a avertizat autoritățile cu privire la pericolul reprezentat de fostul soț, inclusiv faptul că acesta ar fi deținut o armă ilegală. De asemenea, spune că măsurile de protecție dispuse de instanță au fost insuficiente.

„Noi am cerut la primul ordin de protecție, am cerut pentru mine, pentru tatăl meu, inclusiv pentru minoră, pentru fetiță. A fost dat doar pentru mine și pentru tatăl meu o distanță de 20 m, timp de patru luni de zile, până în august, iar pentru minor, a fost respins din start ordinul de protecție”, a declarat aceasta.

Ea mai afirmă că a solicitat și monitorizarea agresorului prin brățară electronică, însă cererea ar fi fost respinsă.

„Am cerut monitorizare, brățară, la fel a fost respins de către instanță. Avocata ce a avut-o el din oficiu – nu mai îmi aduc aminte numele dânsei exact – a spus că de la a spune până la a face este cale foarte lungă, și uitați că a făcut”, a mai spus femeia.

Potrivit informațiilor din anchetă, în ziua incidentului era programat un nou termen în procesul privind ordinul de protecție. Ancheta ia în calcul și faptul că acest moment ar fi putut declanșa reacția agresorului. Deși era cunoscut de autorități și monitorizat după amenințări anterioare, bărbatul nu purta dispozitiv electronic de supraveghere în momentul atacului.

Bărbatul a fost arestat

După incident, acesta a fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile. Este acuzat de tentativă de omor, încălcarea ordinului de protecție, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, precum și alte infracțiuni grave legate de folosirea armelor.

În urma atacului, mai multe persoane au ajuns la spital. Două dintre victime sunt internate la Lupeni, în timp ce o altă persoană rănită grav a fost transportată la Petroșani, unde a fost operată.

Femeia împușcată și fiica sa sunt în afara pericolului vital, dar se află în stare de șoc.

Anchetatorii continuă cercetările pentru a stabili exact cum a fost posibil atacul și dacă au existat deficiențe în modul în care autoritățile au gestionat riscul anterior.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incendiu devastator la un orfelinat din Algeria. Cel puțin 11 persoane au murit, iar autoritățile intervin în plină criză provocată de sute de incendii
Un incendiu izbucnit la un orfelinat din apropierea capitalei Alger a provocat moartea a cel puțin 11 persoane și rănirea altor 19. Ancheta este în desfășurare, în timp ce Algeria se confruntă cu un val de incendii alimentate de caniculă. Tragedia are loc după un val de incendii care afectează nordul țării, unde temperaturile extreme […]
Incendiu devastator la un orfelinat din Algeria. Cel puțin 11 persoane au murit, iar autoritățile intervin în plină criză provocată de sute de incendii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
18 iulie 2026
18 iulie 2026