Diana Șoșoacă, președintele S.O.S. România, a fost invitată astăzi, 5 mai 2023, într-o nouă emisiune BZI LIVE. Senatorul de Iași a discutat despre toți trădătorii României care au vândut țara bucată cu bucată, chiar sub ochii românilor.
„Pe mine m-a deranjat faptul că toţi aceştia ai României au trădat și vândut țara. În urmă cu un an, Iohannis a fost premiat pentru apărarea drepturilor omului în România. În ţara în care au fost bătuţi, omorâţi, gazaţi şi încătuşaţi oameni la proteste? Nu şi-au purtat chiloţii pe faţă şi pentru asta au fost pedepsiţi? Acest trădător de neam şi de ţară a fost premiat. El a intermediat vânzări de copii și tu-i dai premiu pentru apărarea drepturilor? Ăştia au ajuns să fie premiaţi pentru cât au vândut ţară şi resursele, trădare după trădare. Institutul Edelweiss a fost înfiinţat prin hotărâre de guvern pentru a nu fi niciodată anulat. Vom încerca în justiția asta coruptă să rezolvăm şi această problemă. Dai bani de la guvern pentru ăştia care acţionează împotriva românilor? Acum câteva zile se mătura de zor Ciucă, Ciolacu, Hellving şi de la institut şi se duceau la Liceul Mircea Vulcănescu să le vorbească elevilor. Ce caută ăştia într-o şcoală? Am luat atitudine şi nu s-a mai ţinut evenimentul. Am rugat elevii să huiduie şi să plece de acolo. Unde aţi auzit vreodată ca un şef al SRI este premiat? De ce Ciucă înainte să fie numit premier a fost premiat de SUA într-o şedinţă extraordinară? Este cusut tot cu aţă albă, ce merite a avut acest om? De aia l-am acuzat de legături cu CIA. Americanii îşi permit să premieze. Noi de ce nu-i premiem pe ăştia, să vedem dacă primesc. Este înaltă trădare, nu se discută aşa ceva. O mai avem şi pe Kovesi, o altă trădătoare. A distrus tot ce înseamnă antreprenoriat românesc. Am făcut investigaţii la toate companiile distruse. Şi vrea să mai fie şi preşedinte al ţării. Ce a făcut ea în calitate pe care o deţine? De ce nu se îndreaptă împotriva Ursulei von der Leyen, Germaniei, Spaniei, Italiei, Franţei? Nu se poate să nu observaţi lucrurile evidente şi trebuie să reacţionaţi”, a transmis Diana Șoșoacă.
Diana Șoșoacă, despre trădătorii de țară din statul român
Diana Șoșoacă a transmis cu vehemență că este timpul ca românii să ia atitudine pentru a salva această țară plină de trădători.
„România a îngheţat relaţiile diplomatice şi economice cu Rusia şi China. De ce le mai permite atunci existenţa ambasadelor în România? Ambasada Rusiei în România nu este desfiinţată. Preşedintele Franţei se duce la ruşi ori de câte ori vrea, premierul Ungariei se duce la Putin când vrea, Austria face afaceri cu Federaţia Rusă, dar Șoșoacă este învinovățită că se duce la recepţii.
Eu încerc să salvez cât pot din imaginea patata a României. Eu nu m-am dus să mă distrez, m-am dus să am discuţii serioase despre românii din Ucraina. Din 200 de biserici mai există doar 8, care urmează să fie închise. Din discuţiile pe care le-am avut cu toate părţile, răspunsurile la unison ale instituţiilor au fost că nu sunt interesaţi de românii de acolo pentru că ei sunt afiliaţi patriarhiilor de la Moscova. Avem instituţii în statul nostru care nu-şi apără cetăţenii. Ambasadorul Rusiei în Bucureşti mi-a spus că cei din instituţii nu au citit Biblia şi nu cred în Dumnezeu. Cum este posibil să faci distincţie pe motiv că fac parte dintr-o altă patriarhie.
Din păcate, domnul ambasador mi-a comunicat că au aceeaşi problemă cu cetăţenii ruşi, în zonele în care sunt foarte mulţi. Ar trebui ca românii să asculte şi alte opinii. Unde sunt instituţiile internaţionale care pe vremuri acţionau, asociaţiile internaţionale pentru apărarea drepturilor omului? Românii noştri de acolo sunt români cu drepturi, au dreptul să vorbească limba lor, să aibă biserica lor, indiferent cui sunt afiliaţi. Cum este posibil ca ONU să nu reacţioneze, suntem trădaţi de toate instituţiile internaţionale şi naţionale. România ar trebui să ia atitudine. De anul trecut am militat pentru pace. Am făcut primul demers pentru pace din lume la care s-au alăturat foarte multe ţări din lume. În România există un singur politician care militează pentru pace şi care se zbate să aducă la cunoştinţă Rusiei că România nu-şi doreşte război. Eu nu sunt trădătoare ca restul”, a conchis senatorul de Iași.