Prima pagină » International » Dimineață de coșmar în Europa. Atacuri sângeroase în școlile din Franța și Austria zguduie continentul
Dimineață de coșmar în Europa. Atacuri sângeroase în școlile din Franța și Austria zguduie continentul

Dimineață de coșmar în Europa. Atacuri sângeroase în școlile din Franța și Austria zguduie continentul

10 iun. 2025, 21:01,
Redacția BZI în International

Într-o dimineață macabră care zguduie Europa, violența a lovit din nou în cele mai fragile locuri – școlile. În orașul francez Nogent, un cadru didactic a fost înjunghiat mortal în fața elevilor, de către un băiat de doar 15 ani, în timp ce în Austria, la un liceu din Graz, un atac armat a curmat viețile a zece persoane, inclusiv atacatorul.

Adolescentul aflat la originea atacului din Nogent a fost arestat după ce „a rănit grav cu un cuţit un cadru didactic în vârstă de 31 de ani”, în timpul unui control al genţilor, a precizat prefectura locală.

Suspectul are 15 ani

Suspectul, necunoscut poliţiei, are 15 ani, potrivit unei surse apropiate cazului. El a fost reţinut la jandarmeria Nogent, a mai precizat prefectura.

Supraveghetoarea a murit din cauza rănilor suferite, a declarat ulterior o sursă apropiată anchetei.

Atacul cu cuţitul a avut loc la începutul cursurilor, iar suspectul, care a fost imediat imobilizat de jandarmii prezenţi la controlul bagajelor, se crede că este elev la şcoala respectivă, conform informaţiilor iniţiale disponibile, a indicat autoritatea pentru educaţie.

La faţa locului au fost trimise o echipă mobilă de securitate, precum şi o unitate de sprijin psihologic.

În şcolile din Franţa au fost introduse verificări aleatorii ale bagajelor de mână în urma unei încăierări din martie care a dus la moartea unui băiat de 17 ani în faţa unui liceu din departamentul Essonne, lângă Paris.

Ministrul de interne, Bruno Retailleau, a promis „descurajare şi sancţiuni” mai mari în jurul şcolilor, după mai multe incidente fatale.

Controlul fusese „planificat de mult timp”

Controlul de marţi fusese „planificat de mult timp”, a menţionat autoritatea educaţională, subliniind că nu au existat „dificultăţi deosebite” la şcoală.

„În timp ce veghea asupra copiilor noştri din Nogent, o profesoară şi-a pierdut viaţa, victima unui val de violenţă fără sens”, a scris preşedintele francez Emmanuel Macron pe X. „Naţiunea este în doliu, iar guvernul este mobilizat pentru a reduce criminalitatea.”

La sfârşitul lui aprilie, a doua zi după un atac fatal la un liceu din Nantes, Ministerul Educaţiei Naţionale din Franţa a raportat că 958 de verificări aleatorii ale genţilor în şcoli au dus la confiscarea a 94 de arme cu lamă începând din martie.

O altă tragedie a avut loc marţi la un colegiu din Graz, în sud-estul Austriei, unde un atac armat s-a soldat cu zece morţi, inclusiv suspectul, un elev.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
14 august 2026
14 august 2026