Două trenuri ale CFR S.A au evitat o coliziune în Gara Sighişoara în ultima clipă. Incidentul a avut loc joi dimineaţă, 8 iunie, în jurul orei 4:00, iar o eventuală ciocnire la viteză între cele două garnituri ar fi putut provoca un adevărat dezastru, dat fiind faptul că acestea transportau motorină.
CFR S.A este acuzată că ar fi încercat muşamalizarea incidentului, dat fiind faptul că Autoritatea de Siguranţă Feroviară din România (ASFR) a fost anunţată de eveniment abia la 12 ore distanţă.
Două trenuri CFR S.A, încărcate cu motorină şi îngrăşăminte, la un pas să se ciocnească
Concret, conform clubferoviar.ro, mecanicul unui tren GFR a adormit, iar garnitura a depăşit semnalul de ieşire din staţie, aflat pe roşu. În plus, acest tren avea şi sistemul de protecţie INDUSI izolat, lucru la care unii mecanici de locomotivă recurg. INDUSI nu permite unei locomotive să depăşească un semnal pus pe roşu.
Pe aceeaşi linie intra în staţie şi un tren CER Fersped, iar dezastrul feroviar a fost evitat graţie mecanicului acestei garnituri, care a observat celălalt tren şi a frânat brusc.
Potrivit sursei citate, mecanicul GFR ar fi fost sub influenţa alcoolului, dar nu a fost testat. Ba mai mult, i s-a permis să dea cu spatele, procedură complicată.
„Trenul nr. 66691 -007 aparţinând OTF Grup Feroviar Român SA, remorcat cu locomotiva EA 534 având efectuat parcurs de intrare din direcţia Albești Târnava la linia 5 (linie abătută) din staţia CF Sighişoara nu a oprit în staţie şi a depășit semnalul de ieșire X5 care ordona oprirea, talonând schimbătorul de cale nr. 26 după care s-a angajat pe parcursul de intrare al trenului nr. 57700 aparținând OTF CER-Fersped SA care circula din sens opus (din direcţia Daneș) şi care urma să gareze în staţia CF Sighişoara, la linia 4”, a explicat vineri situația din ziua precedentă Autoritatea pentru Siguranță Feroviară Română (ASFR), după întrebările adresate de către Club Feroviar.
Cele două trenuri, dacă s-ar fi ciocnit, ar fi putut produce o explozie mai mare decât la Mihăileşti, pentru că unul era încărcat cu motorină, iar celălalt cu îngrăşăminte.
ASFR trebuia anunţată de îndată, dar au trecut 12 ore de la incident
CFR spune că evenimentul a fost avizat, doar că avizarea nu s-a făcut „de îndată”, aşa cum prevede legea, ci la 12 ore de la producerea incidentului.
„Au fost avizate instituțiile abilitate pentru investigarea incidentului feroviar produs în stația CF Sighișoara, conform Regulamentului de investigare a accidentelor și incidentelor, de dezvoltare și îmbunătățire a siguranței feroviare pe căile ferate, aprobat prin HG nr.117/17.02.2010, urmând ca după finalizarea cercetărilor, concluziile să se regăsească în Raportul de investigare întocmit de către Agenția de Investigare Feroviară Română (AGIFER)”, a transmis CFR S.A, conform sursei citate.
ASFR spune, însă, că a fost anunţată în jurul orei 17:00, adică la 12 ore de la producerea evenimentului din Gara Sighişoara.
„La data de 08.06.2023, ora 17.24, Revizoratul Regional de Siguranţa Circulaţiei Feroviare din cadrul Sucursalei Regionale de Căi Ferate Braşov a transmis către Inspectoratul de Siguranţă Feroviară Braşov din cadrul Autorităţii de Siguranţă Feroviară Română – ASFR, fişa de avizare nr. 220/08.06.2023 referitoare la producerea unui incident feroviar în staţia CF Sighişoara, la data de 08.06.2023, ora 4.34.
Din cuprinsul acestei fişe de avizare rezultă faptul că trenul nr. 66691-007 aparţinând OTF Grup Feroviar Român SA, remorcat cu locomotiva EA 534 având efectuat parcurs de intrare din direcţia Albești Târnava la linia 5 ( linie abătută) din staţia CF Sighişoara, nu a oprit în staţie şi a depășit semnalul de ieșire X5 care ordona oprirea, talonând schimbătorul de cale nr. 26, după care s-a angajat pe parcursul de intrare al trenului nr. 57700 aparținând OTF CER-Fersped SA care circula din sens opus (din direcţia Daneș) şi care urma să gareze în staţia CF Sighişoara, la linia 4.
Acest incident feroviar a fost încadrat preliminar la art. 8 Grupa A, pct. 1.1 din Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 117/2010 pentru aprobarea Regulamentului de investigare a accidentelor şi a incidentelor, de dezvoltare şi îmbunătăţire a siguranţei feroviare pe căile ferate şi pe reţeaua de transport cu metroul din România, şi anume ca ,,expedieri sau plecări de trenuri când calea este ocupată – tren contra tren sau tren după tren, fără respectarea prevederilor din reglementările specifice.
În conformitate cu prevederile legale în vigoare, procedura de investigare a acestui incident feroviar a fost demarată de către Agenţia de Investigare Feroviară Română – AGIFER.
Referitor la măsurile dispuse de către Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română – ASFR, ca urmare a producerii acestui incident feroviar vă comunicăm următoarele:
în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 117/2010 pentru aprobarea Regulamentului de investigare a accidentelor şi a incidentelor, de dezvoltare şi îmbunătăţire a siguranţei feroviare pe căile ferate şi pe reţeaua de transport cu metroul din România, ”Avizarea de îndată a producerii unui accident/incident pe infrastructura feroviară publică şi privată specifică transportului pe calea ferată şi pe reţeaua feroviară cu metroul constituie atribuţie de serviciu pentru personalul operatorilor economici care desfăşoară operaţiuni de transport pe calea ferată care a luat cunoştinţă de producerea acestuia.”
Urmare a nerespectării acestor prevederi, s-a dispus efectuarea de către ASFR a unei inspecţii de stat având ca obiectiv stabilirea cauzelor care au condus la neavizarea de îndată a incidentului feroviar, precum şi aplicarea măsurilor prevăzute de legislaţia în vigoare.
După finalizarea investigării acestui incident feroviar, pentru eventualele recomandări de siguranţă emise de AGIFER, Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română – ASFR, în limitele competenţei, va lua măsurile necesare pentru a se asigura că aceste recomandări sunt luate în considerare şi, dacă este cazul, sunt urmate aşa cum este prevăzut la art. 26 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 73/2019 privind siguranţa feroviară”, se arată în răspunsul ASFR.